Când copilul vrea un animal… (1)

Cred că nu există copil care să nu iubească animalele (exceptând situațiile în care a fost învățat altfel ) și cred că nu există copil care să nu-și dorească un animaluț. Nici copiii mei nu sunt altfel. Visează la căței și pisici cam de când au descoperit că aceștia există și nu sunt singuri în visele lor pentru că și eu visez la fel de tare. În plus, mai știu și toate beneficiile pe care le poate aduce un animaluț. Totuși, uneori nu se poate, din diverse motive, în vârful cărora tronează alergiile. La fel de important e și timpul de care dispunem pentru că e bine să fim conștienți atât de faptul că animalele nu sunt jucării, cât și de faptul că un copil, dacă e micuț, nu va putea avea grija cu adevărat de ele și principalele responsabilități vor fi tot ale părinților. Apoi, desigur, poate nu suntem pregătiți, dintr-un milion de alte motive.

Oricum ar fi, e bine să nu forțam lucrurile, dar nici să ignorăm dorința copilului (sau a noastră) nu mi se pare o opțiune. E bine să știm că întotdeauna există alternative și, mai ales, e bine să nu încetam să visăm. Eu le spun mereu copiilor mei că într-o zi vor avea și cățel și pisică. Nu știu când se va întâmpla și ei înțeleg bine asta, nu se supără și își lasă imaginația să zburde.

În același timp, încercăm să ne bucurăm de toate celelalte lucruri care-s vii, iar plantele sunt pe primul loc. Sunt deja ani de când avem jardinieră mare pe balcon, iar în ultimul timp am început să facem și tot felul de experimente. Cel mai nebunesc a fost acela în care am plantat … cartofi. Nu ne-a ieșit, dar asta-i altă poveste. Cel mai dulce pare să fie cel cu căpșuni, dar mai avem de așteptat. De departe, însă, cel mai interesant a fost să observăm cum crește fasolea într-un borcan. Copiii verificau boabele de câteva ori pe zi și erau fascinați de modul în care ele creșteau. Au fost dezamăgiți atunci când plantele nu au rezistat după ce le-am pus în pământ, dar le-am promis că vom pune și boabe direct în ghiveci. Prin urmare, nu mică mi-a fost bucuria atunci când am descoperit o carte pentru copiii fix pe această temă. Se numește Mia și mlădița de fasole și în ea descoperim o fetiță care își dorește un animaluț (un elefant, sau măcar un cățel:) ) și primește un ghiveci și câteva boabe de fasole. E amuzantă și oferă o serie de revelații importante, atât pentru copii, cât și pentru părinți și poate fi utilă atunci când stăm față în față cu dorința de a avea un animaluț. Nouă ne-a plăcut mult și, deși nu ea a fost cea care ne-a inspirat prima dată, este cea care ne însoțește mai departe în această minunată călătorie.

Ultimul episod a început chiar în urmă cu puțin mai mult de o săptămână când, după ce ne-am reamenajat – încă o dată – balcoanele, ne-am găsit timp pentru a planta în sfârșit boabele de fasole. În două ghivece reciclate – vopsite cu galben pentru a se potrivi cu celelalte culori 🙂 – au pus copiii câteva boabe, le-au udat și le-au asezat la soare. Lunea trecută le-am verificat și încă nu răsărise nimic și apoi nu ne-am mai uitat la ele până în dimineața zilei de joi când am avut o surpriză uriașă. Boabele erau adevărate plantuțe și pare să le meargă destul de bine. Le-am făcut poze împreună cu minunata carticică, iar Tudor a adăugat și un trenuleț din lego. Nu se putea altfel.

Vă recomand, așadar, să plantați fasole și să citiți împreună cu cei mici cartea despre Mia și Mladița de fasole. A apărut la Univers în 2021, este scrisă de Stephanie Schneider și ilustrată de Astrid Henn . Are și o „soră”, chiar mai drăguță – Mia are picioarele răcite. Titlul spune multe. Nu cred că mai e necesar să spun eu ceva. 🙂

În cazul în care vă întrebați de ce fasole, răspunsul e simplu. Fasolea crește repede și e foarte rezistentă. După cum spuneam mai sus, crește chiar și doar într-un borcan cu șervetele și apă, răspunzând astfel nerăbdarii care-i caracterizează de obicei pe cei mici. Desigur că nu știu ce se va întâmpla atunci când ghiveciul va deveni prea mic – la cât de repede crește, pare că acest moment va veni mai curând decât ne-am fi așteptat – dar am ales să nu-mi bat capul cu asta. O să vedem atunci. Până atunci, mă bucur pentru copii. Dar și cu ei.

La final vă las și două fotografii din interiorul cărții și vă doresc lectură plăcută și spor la plantat! 🙂