O lume fără cărți

Îmi plac Alex și Cristina Donovici pentru că reușesc să vadă magia din lucrurile – aparent – simple care ne înconjoară și, mai ales, să o transmită mai departe prin poveștile lor. Toate sunt cu morală, dar în niciuna nu e foarte evident acest lucru. Poveștile lor au mult suspans și-i fac pe copii curioși și nerăbdători. Mai cer o pagină și încă una, mereu, iar idei precum e aceea că, spre exemplu, cărțile sunt o comoară, capătă cu adevărat sens și prind rădăcini puternice în sufletul lor. De fapt, chiar una dintre aceste povești i-a făcut pe copiii mei să îi scrie lui Moș Nicolae să le aducă neapărat și câte o carte. Deși ei mereu primesc și câte o carte și deși, îmi dau seama, ei nu-și imaginează cum ar fi viața fără cărți. Pentru ei o astfel de lume nu are sens.

Acest fapt a devenit și mai evident atunci când am început să citesc împreună cu Tudor Ale și Sufletul Cărților. Da, încă mai citim (și) pe ascuns, deși Maria mă uimește în fiecare zi cu felul în care poate să înțeleagă povești pe care eu le credeam a fi mult prea grele pentru ea. Totuși, n-am renunțat nici la cărțile secrete, deși momentele în care citim pe ascuns, doar eu și băiețelul, sunt din ce în ce mai rare.

Ei bine, așa cum spuneam, zilele trecute am avut un astfel de moment. M-am pregătit să fiu surprinsă în mod plăcut pentru că mereu mi se întâmplă asta atunci când citesc vreuna din poveștile celor doi autori de mai sus. V-am povestit deja despre Țup și mereu am simțit că trebuia să povestesc și mai mult.

Nu m-am înșelat. Începutul cărții chiar m-a surprins și m-a făcut și pe mine foarte curioasă. Am verificat imediat, împreună cu Tudor, anul publicării și am descoperit că a fost 2020. Prea mare coincidență, mi-am zis și am povestit apoi cu baietelul despre cum, de când cu pandemia, oamenii au început să cumpere mai puține cărți. Asta pentru că asemănarea este izbitoare. Eroina cărții trăiește într-o lume fără cărți. Ele au dispărut într-un trecut îndepărtat, într-o vreme în care oamenii au suferit foarte tare din cauza unei îngrozitoare boli care i-a forțat să stea mult în case și departe unii de ceilalți. În acea vreme librăriile, bibliotecile și tipografiile s-au închis și oamenii au început să citească din ce în ce mai puțin până când, atunci când boala a trecut, cărțile dispărute n-au mai reapărut. Singura care pare să își mai amintească de ele este stră-străbunica lui Ale care are și ultima carte din lume.

Am citit doar patru capitole din carte si acesta este unul din rarele articole în care povestesc despre o carte (încă) neterminată. Fac asta pentru că sunt sigură că aceasta va fi absolut minunată până la ultima pagină. N-are cum să fie altfel.

O mai fac și pentru că nu vreau să uit cum, pe jumătate adormit, Tudor încă era cu gândul acolo și mă întreba – Cum pot oamenii să uite așa? Cum pot să uite de cărți și să trăiască fără ele?

M-au bucurat și m-au întristat întrebările lui. M-a bucurat inocența lui, dar și faptul că iubește atât de tare cărțile și nu-și imaginează viața fără ele. M-au întristat pentru că ceea ce lui îi pare imposibil este, din păcate, real pentru mulți copii și adulți. Băiețelul mi-a zis că, într-o zi, el va cumpăra cărți și le va oferi oamenilor. Într-un mod original, desigur, ca pe niște comori. I-am zis că e minunat și că eu, la rândul meu, scriu pe blog despre cărțile frumoase pe care le citim, cu speranța că vor dori și alți oameni să le citească. Și am scris și acum. 🙂

La final, ca să fie cu noroc, m-am gândit să fac mai mult de atât, în așa fel încât să contribuim și noi mai mult la crearea unei lumi care nu-i ca cea de la începutul poveștii de mai sus. Mi-am amintit că avem două cărți cu povești Disney în dublu exemplar și, de asemenea, tot două cărți – 2 volume, mai exact – de Jules Verne în dublu exemplar. Sunt frumoase și arată foarte bine și m-am gândit să le ofer cadou. Avem, deci, două pachete mici cu carți pe care le pot trimite prin poștă către doi copii și suport eu costul transportului. Prin urmare, dacă cunoașteți copii care nu au cărți, dar și-ar dori, dați-mi adresa lor pe mail (mariana.petrica@ymail.com) plus câteva – nu multe – cuvinte despre ei. Asta pentru că vreau să-i povestesc lui Tudor.

În ceea ce privește cărțile, cele de la Disney (Editura Litera) sunt pentru copii mai mici, cam până în 10 ani. Cea cu pirații are și cd audio, iar cealaltă are autocolante, după cum scrie și pe copertă. Ambele au ilustrații foarte frumoase, ca toate cărțile Disney.

Cele de Jules Verene sunt clasice, din colecțiile Adevărul, pentru cei care deja știu bine să citească și citesc singuri.

Prin urmare, aștept cu drag e-mail și vă las cu Poveștile Cristinei, un tărâm magic unde puteți asculta gratuit foarte multe dintre Poveștile scrise de cei doi autori, Alex și Cristina Donovici.

Sursa foto – arhivă personală

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s