Săptămâna trecută am stat mai bine de o jumătate de oră cu o carte nouă despre Pettson și Findus, timp în care copiii au râs în hohote. Totul după ce o citisem. Mie, treaba asta mi se pare absolut minunată. Atunci când o carte reușește să facă un copil să râdă în hohote, acea carte e, cu adevărat, desăvârșită. Nu știu să spun cum e atunci când îi face să râdă într-un. milion de feluri, chiar și fără cuvinte. Mai mult decât desăvârșită?

Cartea se numește Findus se mută, dar toate cărțile cu Pettson și Findus sunt foarte frumoase. În ele descoperim aventurile lui Pettson, un moș singuratic și, uneori, cam morocănos, și ale motanului său Findus. Acesta din urmă se poartă, de cele mai multe ori, fix ca un copil, testându-i din plin răbdarea lui Pettson și, în același timp, făcându-i viața mai frumoasă. În aventurile lor, cei doi sunt însoțiți adesea de găini și alte animale de prin curte dar și de flecăreți, niște vietăți pe care doar Findus le poate vedea, dar a căror prezență o simte și Pettson din plin.

Ne plac mult aceste cărți pentru că:

• deși ne regăsim în multe întâmplări și multe au morală, sunt construite într-un mod așa de frumos încât nu îți dau senzația că cineva ți-ar preda o lecție, cum multe dintre cărțile pentru copii fac;
• prezintă viața celor doi cu bune și cu rele, mai ales cu rele, arătându-ne cum reușesc să depășească situațiile neplăcute în cele mai inventive moduri;
• ne arată frumosul care se ascunde în lucrurile simple și cum, pentru a fi fericiți, e suficient să vedem ceea ce avem în jurul nostru;
• ilustrează emoțiile într-un mod foarte realist, ajutându-ne să le recunoaștem, să le înțelegem și să le acceptăm;
• stimulează imaginația prin text și ilustrații;
• deși prezintă, destul de mult, bucăți din viața reală, nu le lipsește magia (motanul vorbește, flecăreții există… ) dar aceasta apare într-un așa fel încât nimeni nu ar putea spune că ea nu există cu adevărat – spre exemplu, pisicile chiar pot vorbi, în felul lor, dacă știm să le ascultam și, în același timp, pisicile se aseamănă cu copiii într-un mod uimitor;
• ilustrațiile sunt superbe și se potrivesc perfect cu textul, completându-se reciproc;

În legătură cu acestea din urmă, aș putea spune că ele transmit singure povestea lor. Jumătatea de oră despre care vorbeam la începutul articolului am petrecut-o doar admirând ilustrațiile și amuzându-ne de toate detaliile pe care autorul le-a cuprins în ele. Copiii au organizat o adevărată vânătoare de ilustrații mai puțin obișnuite și s-au distrat copios descoperindu-le. În cazul în care vreți să vedeți despre ce e vorba, dați zoom pe fotografia de mai jos și analizați-o cu atenție. Vă dau un indiciu – clătitele. 🙂

Toată cărțile cu Pettson și Findus sunt pline de astfel de surprize, iar mie mi se pare extraordinară această atenție la detalii. Nu mai spun de faptul că cei mici au doar de câștigat explorând o astfel de carte, dezvoltându-și, la rândul lor, atenția la detalii alături de, desigur, spiritul umorului.

În ceea ce privește vârsta recomandată, cartea apare ca fiind potrivită pentru copii cu vârsta între 3 și 10 ani. În cazul nostru, Maria nu a fost prea atrasă de poveștile cu Findus înainte de 4 ani. Au mult text, iar ilustrațiile, deși, așa cum spuneam, sunt frumoase și interesante, sunt și foarte încărcate și pot fi obositoare pentru copilașii mai micuți. După patru ani au început să îi placă foarte mult și să le înțeleagă mult mai bine, dar, desigur, depinde de fiecare copil în parte. În orice caz, prima carte pe care aș recomanda-o pentru copiii mai mici este Când Findus era mic și a dispărut. O găsiți în toate librăriile mari, inclusiv pe elefant.ro.

Pentru doritori, există pe Netflix și un film cu cei doi. Nu are audio nici în engleză nici în română, dar dacă cei mici cunosc poveștile, eu cred că se pot uita. Copiii mei l-au privit deja de două ori și nu au avut o problemă cu faptul că nu înțelegeau limba.

Sursa foto – arhivă personală