Cum învingem furia?

M-am înfuriat pe băiețelul meu. Era, la rândul lui, furios și se purta urât cu surioara lui. Uneori, atunci când face asta, în legătură directă cu starea mea de spirit deja existentă, apasă niște butoane care fac să se trezească dragonul ce doarme în mine. M-am înfuriat și i-am spus să meargă în camera lui și să stea acolo până când e gata masa.

Băiețelul a început să plângă ( în continuare furios) spunând că nu vrea să stea singur în camera lui, iar în mine s-au trezit alte lucruri. Am realizat că el doar ce venise de la plimbare, era obosit și înfometat și în multe alte feluri pe care nu le vedeam eu atunci. Pentru că nici eu nu mă simțeam prea bine. Asta nu-i dădea dreptul să facă ce făcuse, dar faptul de a sta singur în camera lui nu rezolva problema (sau nu în profunzime, ci doar punctual pentru că nu ar mai fi fost aproape de Maria și, deci, nu ar mai fi putut să se poarte urât cu ea în acel moment). M-am uitat la el, am respirat adânc și i-am spus – ” Nici eu nu vreau să stai singur în camera ta, dar nu e ok să te porți astfel și nu știu cum să fac să te opresc. Ajută-mă să găsesc o soluție.”

La aceste vorbe, plânsul furios s-a transformat într-un plâns normal. A spus că nu știe și a spus că vrea în brațe. L-am îmbrățișat și în timp ce-l îmbrățișam, mi-a venit ideea. Ce învinge furia? Iubirea. Sună ca în basme, dar da, până la urmă, iubirea chiar învinge tot. Nu poți avea sufletul și mintea inundate de iubire și, fix în același timp, să fii furios sau să îți fie frică ( aceasta din urmă dând naștere tot furiei). Noi toți simțim din toate, dar nu putem simți, fix în același moment, două emoții puternice opuse. Nu putem fi plini de iubire și, în același timp, să țipăm și/sau să lovim. Nu putem să vedem frumosul din omul din fața noastră și, în același timp, să ne purtăm urât cu el (cum făcuse el cu Maria și cum făcusem eu cu el).

Cu gândurile astea în minte, i-am spus că m-a ajutat deja să găsesc soluția (cerându-mi o îmbrățișare) și i-am spus că-i dau iubire pentru că iubirea învinge tot. L-am întrebat ce părere are despre asta și i-am propus să-i dau câte o inimă din hârtie de fiecare dată când se comportă astfel. Ochișorii i-au strălucit și nu, nu era de la lacrimi. A zâmbit și a spus că vrea o inimă cu multe inimi mici în ea ca să fie și mai multă iubire. I-am zâmbit înapoi, l-am îmbrățișat mai tare și m-am conformat.

În concluzie, în caz că aveți nevoie de leacuri pentru furie, puteți downloada documentul de mai jos. În el sunt inimi mari cu multe inimi mici în ele. Se decupează, se pun într-un borcan, o cutie goală de medicamente sau o cutie normală și se folosesc atunci când furia ne copleșește; îmblânzesc chiar și cei mai fioroși dragoni, mari sau mici.

Acum, desigur că inimile sunt simbolice și am putea foarte bine să ne descurcăm fără ele, dar ele au darul de a ne aminti de iubire atunci când uităm. Când uităm noi, adulții. Pentru că furia unui copil va putea fi mereu stinsa cu ajutorul unui adult calm, echilibrat și plin de iubire. Doar că și noi uităm; și noi suntem, uneori, copleșiți de aceeași furie și avem nevoie de ajutor. Ne putem aminti atunci când oferim o inimă unui copil copleșit de o emoție puternică.

Apoi, inimile ne mai pot ajuta când suntem prea ocupați pentru a rezolva fix atunci o criză de furie. Pentru că în viața reală se întâmplă să nu putem fix în acel moment să ținem copilul în brațe exact cât are el nevoie, să îl ascultăm, oricât de mult ar dura asta, și să îl înțelegem. Atunci, din nou, îi putem oferi o inimă. Funcționează, atât timp cât nu le folosim prea des în acest fel și nu uităm să oferim apoi o porție dublă de îmbrățișări și ascultare.

La final, documental promis:

Sursa foto – arhivă personală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s