Ce este un artist?

– Mami poți să coși asta la loc?

Ma uit mai bine la mânuțele ei de fetiță de patru ani, încercând să-mi dau seama ce e „asta”, pentru a putea să îi răspund. Descopăr, nu fără uimire, că e o bucată de material. E gri și are pisicuțe pe ea. Privirea îmi coboară și observ o gaură destul de măricică în pantalonașii fetiței. Bine, de fapt, sunt mai multe, dar cea mare iese în evidență. Îi spun ca nu. Nu pot să o cos la loc.

Nu o cert, chiar dacă și-a făcut pantalonii praf. De fapt, nici nu-mi trece prin cap să o cert, dar, cumva, când ne punem la somn, îmi amintesc de mine mică. Nu aveam voie să mă murdăresc și sigur nu aveam voie să îmi rup hainele. Dacă le-aș fi tăiat cu foarfeca, doar așa, din curiozitate, cum făcuse Maria, nici nu-mi pot imagina ce s-ar fi întâmplat. Sigur nu ar fi fost bine.

Încerc să mă gândesc la motivele pe care le aveau părinții mei; la scuzele lor. Înțeleg că ei n-aveau cum cumpăra atâtea haine câte are Maria și îmi imaginez și cât de greu îi era mamei mele să spele. Era normal ca hainele să fie importante. Prin comparație, eu nu prețuiesc hainele aproape deloc. Nici nu investesc mult în ele și mă gândesc și la faptul că cei mici cresc repede și oricum n-apucă să le poarte până se tocesc. Apoi, eu am mașină de spălat și da, unele pete rămân, dar eu nu stau să frec, cum făcea mama. Nu am o problemă cu faptul de a purta copiii mei un tricou pătat. Contează, desigur, locul unde-l poartă, dar nici cu asta nu mai am o problemă așa mare. Mi-a trecut, pe vremea când erau bebeluși, atunci când am ajuns cu hainele pătate în două locuri în care ar fi trebuit să arat impecabil. Eu, nu ei. Doar petele erau de la ei. Deși făcusem tot posibilul să plec de acasă curată, petele tot s-au strecurat, pe furiș, pe hainele mele – una de lapte și una de gem. Am zis că dacă supraviețuiesc acelor momente, pot trece peste orice pată. M-am simțit într-un mare fel, dar am supraviețuit pentru că știam că acele pete vin din îmbrățișări pline de iubire. Astfel că da, nu pun mare preț pe haine. Mă interesează mai mult ce se ascunde înăuntrul lor. Adică noi și trăirile noastre.

Chiar și așa, m-am întrebat dacă, totuși, n-ar fi trebuit, oare, sa o cert. Nu îi transmit, oare, un mesaj greșit? Nu e în regulă să fie un capăt de țară dacă își taie hainele cu foarfeca, dar, parcă, nu e în regulă nici să facem un obicei din asta? Mai ales că nu era prima data. Se mai întâmplase de vreo două ori – într-una din aceste dați a reușit să facă o inimioară. 🙂 Acum, însă, era cel mai grav.

M-am întrebat asta și, apoi, mi-am amintit de un tricou. Mi l-a adus soțul meu,în urmă cu câțiva ani. Îl primise la o prezentare sau ceva de genul. Tricoul valora câteva sute de lei și era rupt. Dar nu rupt, cum v-ați imagina. Adică nu rupt din greșeală. Era rupt pentru că așa era modelul. Designul. Întreg spatele era plin de găuri și am aflat că o parte din farmecul lui consta și în faptul că se transforma pe măsură ce era purtat și spălat. Găurile se lărgeau, făcându-l, astfel, și mai special. Nu, nu glumesc. De fapt, de atunci, am tot întâlnit genul asta de haine. Să nu uităm de blugii rupți.

Mi-am mai amintit și de altceva. O operă de artă. Sau mai multe. Le-am descoperit împreună cu Tudor într-o carte numită Arta pe înțelesul copiilor – Cartea Galbenă (Editura Arthur). Superbă cartea. Ne-a plăcut amândurora, iar mie mi-a adus și revelații. Una dintre ele e că nu prea înțeleg arta… E clar, însă, că sunt oameni care o înțeleg. Apoi, deși poate suna ciudat sa ni se spună că gunoiul menajer pus într-o cutie de sticla reprezintă o operă de artă (a artistului numit Arman) sau că un morman de dulciuri viu colorate reprezintă o persoană (și, din nou, o operă de artă, de data aceasta a lui Felix Gonzalez Torres), dacă ne deschidem puțin mintea, s-ar putea să descoperim lucruri uimitoare și deosebit de frumoase. Cel puțin mormanul de dulciuri („Fără titlu” – Portretul lui Ross în LA) are o poveste cu totul și cu totul deosebită și un mesaj tare prețios.

Am ajuns, astfel, la concluzia că aș fi fost ignorantă dacă certam fetița mică. Până la urmă, care e diferența dintre ea și designerul care a creat tricoul rupt? Alta decât vârsta și faima? Și, până la urmă, care-i diferența dintre o haină ruptă de un designer și una ruptă de un copil? Eticheta? Eticheta contează, desigur. Ea dă valoare unui produs și nu sunt ironică și nici nu e scopul meu să minimalizez importanța ei. Eu vreau doar să scot în evidență faptul că valoarea asta o dăm, în primul rând, noi. Eticheta e pe locul doi.

Apoi, cred că cei mici ar trebui lăsați să zburde cu imaginația în orice loc vor ei, dacă acest lucru e posibil. Da, dacă Maria ar fi avut o singură pereche de pantaloni, n-ar fi fost în regulă să-i taie. Dar nu are doar o singură pereche și e în regulă să fie așa. Mai ales că, după această experiență, și-a înțeles singură lecția, fără să o cert eu. Pentru că îi erau dragi pantalonii și, deși i s-a părut interesant să-i taie și i s-a părut interesant și ce a ieșit, și-ar fi dorit să fie din nou întregi. Îi plăceau mai mult înainte, dar n-avem cum să îi readucem la starea inițială.

În orice caz, eu îi păstrez. Ar fi chiar amuzant, peste câțiva ani, să devină fetița mea artistă și asta să fii fost prima ei operă de arta. Dar, stați, chiar e o operă de artă. Indiferent de ce va face fetița în viitor. 🙂

Revenind puțin la cartea de mai sus, pentru cei care sunt ca mine, mai puțin inițiați în ale artei , menționez că ne prezintă și mulți artiști celebri, cum ar fi, de exemplu, Salvador Dali. E o comoară cartea. De fapt, sunt o comoară, pentru că sunt două.

La final, vă recomand și un film. L-am văzut fix în vremea în care citeam Arta pe înțelesul copiilor (filmul nu e pentru copii) și mi-a deschis și mai mult mintea. E și despre arta în vremuri vitrege. Și despre oameni cu mintea închisă. E și trist, dar are și mult bine în el. Se numește Nu întoarce privirea! și spune povestea unui tânăr student la Arte care se îndrăgostește de fiica unui doctor faimos, fost nazist. Se găsește, în acest moment, pe HBO GO și din el învățăm multe lecții prețioase prima fiind, desigur, să nu întoarcem privirea și să alegem să vedem, cu adevărat, tot ceea ce ne înconjoară.

Sursa foto – arhivă personală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s