Cam cu vreo săptămână înainte de vacanță, eram ca o ca o cutie plină cu explozibil, dar nu orice cutie, ci una pusă într-o mașină mare – prea mare pentru ea și fără centuri de siguranță- care merge pe un drum plin de obstacole și, în consecință, se tot lovește de pereții mașinii. La fiecare lovitură mai puternică mai iese câte o scânteie și tot așa, din ce în ce mai mult, din ce în ce mai tare.

Totul până când, într-o zi, am conștientizat că sunt, pur și simplu, foarte obosită, dar nu doar fizic, ci din toate punctele de vedere. Apoi mi-am dat seama că nu sunt obosită de ieri sau ceva asemănător, ci de mult mult timp. Ultimul an – plus jumătatea de dinaintea lui – a fost foarte solicitant pe toate planurile, astfel că eu am fost mai mereu obosită. În condițiile astea, au urmat câteva întrebări firești – De ce acum? De ce am început acum să scot scântei? De ce nu mai devreme? De ce nu mai târziu? Oricum nu e ca și cum noi, oamenii, am avea vreo limită. Da, credem ca avem, dar în același timp suntem foarte rezistenți și mereu putem mai mult decât credem că putem.

Câteva legături s-au făcut în mintea mea și am conștientizat încă ceva. Se apropia vacanța. Vacanța noastră în legătură cu care nu eram naivă și nu-mi făceam planuri nerealiste. Încă o bună vreme de acum încolo, vacanțele noastre nu vor fi cu adevărat relaxante. Cât sunt copiii încă mici, părinții n-au cum avea genul acela de vacanțe, pline 24 din 24 de ore de momente cum vezi doar în reclamele de la un salon spa. Totuși, asta nu face vacanța nici mai puțin importantă, nici mai puțin frumoasă. O așteptăm cu sufletul la gură și devenim din ce în ce mai agitați pe măsură ce ea se apropie. Pentru că așteptarea e grea. Pentru că mai mult decât relaxarea din timpul vacanței, așteptam pauza de la ceea ce facem în fiecare zi. Toți avem nevoie de o pauză. Toți avem nevoie să ieșim, din când în când, din rutina zilnică.

Atunci când această nevoie nu e îndeplinită o perioadă prea lungă de timp, așteptarea e și mai grea, dar, în același timp cu greul ăsta, vine și un fel de relaxare, dacă o pot numi astfel. Spre exemplu, nu putem, în ianuarie, să spunem că nu mai suportăm să facem același lucru zi de zi și abia așteptăm vacanța de vară. Adică da, putem, dar prin aceste cuvinte ne facem doar rău pentru că mai e mult prea mult până vine vara și să trăim tot acest timp gândindu-ne că nu ne place unde suntem și ne-am dori să fim în altă parte, e destul de chinuitor. Astfel că nu ne gândim prea mult la asta și luam viața așa cum e. Totuși, atunci când vacanța se apropie cu adevărat, ne permitem din ce în ce mai des să gândim și simțim astfel. Ne permitem din ce în ce mai des să fim prea plini de ce ne înconjoară. Totul pentru că știm că peste câteva zile vom ieși din această rutină. Atunci când știm că ceea ce trăim va avea un sfârșit în viitorul apropiat, ne permitem să exprimăm mai des nemulțumirile pe care le avem. Sau să scoatem scântei.

Este, cred, normal să fie astfel, deși există și câteva variabile de luat în calcul despre care nu voi vorbi acum. Cert e că e normal,spre exemplu, să te saturi să pregătești micul dejun în fiecare dimineață, fară pauză. Totuși, dacă te trezești în fiecare dimineață cu gândul la cât de neplăcută este această activitate, s-ar putea să fie ceva mai mult ascuns acolo și să fie nevoie să lucrezi un pic mai mult cu tine. Dacă, însă, cu o săptămână sau două înainte de concediu , această activitate devine pur și simplu insuportabilă, atunci s-ar putea să fie doar relaxarea de dinainte de vacanță. Știi că peste câteva zile nu va mai trebui să pregătești micul dejun și îți permiți cumva să exprimi faptul că te-ai săturat.

Este, deci, normal și perfect în regulă să simțim astfel, dar e bine , cred, să conștientizăm ce și cum se întâmplă. Altfel, agitația noastră și scânteile pe care le scoatem ar putea să îi rănească pe cei dragi și nu ne dorim asta. Mai ales când avem copii. Pentru că toți știm că un părinte care se simte ca un butoi cu pulbere n-are cum face echipă bună cu copilul său. Mai ales că, mai mult ca sigur, și copilul abia așteaptă vacanța.

Ce altceva mai putem face, pe lângă faptul de a constientiza ce se întâmplă? Ei bine, eu cred că simpla constientizare face mai mult de jumătate din treabă, dar, desigur, sunt și alte mici trucuri care ajută. Mi-am amintit, cu această ocazie, de calendarele mele pentru evenimente. Nu sunt disponibile în acest moment, dar asta nu ar trebui să împiedice pe nimeni să își facă o mică surpriză în fiecare zi care mai e până la vacanță. Pentru a ne binedispune și pentru a face mai ușoară așteptarea.

Altă idee e să facem curat în casă. Nu, nu sunt nebună și cred că mai sunt și alții ca mine – adică alți oameni care nu sunt nebuni. 🙂 Eu cred că făcând curat în casă înainte de vacanță prelungim, cumva, vacanța. Pentru că e destul de neplăcut să te întorci din camera frumoasă de hotel sau din camera ordonată a bunicilor într-o casă vraiște. Oricum suntem agitați înainte de concediu. De ce să nu folosim această agitație pentru a face ceva productiv? Să ne aranjăm, deci, casa, în așa fel încât, atunci când ne întoarcem să n-avem nimic de făcut, sau nimic prea important sau prea greu. Eu am făcut astfel și acum, când m-am întors din vacanță, chiar a fost bine. La cât de multe lucruri au împrăștiat copiii prin casă, atunci când ne-am întors, nici nu vreau să mă gândesc la cum ar fi fost dacă am fi găsit casă deja dezordonată. 🙂

Sursa foto – pexels.com