Mamele nu sunt Supereroine

on

Am observat și observ, în mod frecvent, cum copiilor li se spune să apeleze la un adult atunci când au probleme. Asta e bine! Mai mult, e un pas uriaș dacă ne gândim la vremurile în care problemele copiilor nici nu erau considerate probleme. Cei mici ar trebui să fie mereu conștienți de faptul că pot apela la ajutorul adulților din jur. Ei au dreptul să fie și să se simtă în siguranță și să primească ajutor atunci când au nevoie.

Dar există un dar.

Uneori cuvintele de mai sus sunt spuse sau completate într-un așa fel încât sugerează că adultul – de cele mai multe ori mama – are puterea de a opri/schimba/rezolva orice. Treaba asta nu-i ok și sunt mai multe motive pentru care spun asta. Mai întâi, atunci când afirmăm că adultul poate rezolva orice problemă, sugerăm și că problemele copiilor sunt atât de mici încât e imposibil să nu aibă o rezolvare. În felul acesta îi desconsiderăm cumva pe copii. Apoi, sugerăm că adultul e un fel de ființă superioară copilului, lucru care, iarăși, nu e ok. Nu în ultimul rând, spunem o minciună,pentru că adulții, fie ei mame sau orice altceva, chiar nu sunt atotputernici. Copiii pot avea o mulțime de probleme care nu pot fi rezolvate de adulții din jurul lor. Spunându-le că putem face asta creăm premisele pentru o mare dezamăgire deoarece, la un moment sau altul, tot vom întâlni acea problemă imposibil de rezolvat.

Eu cred în magie. Am mai spus asta adesea. Cred și în faptul că mamele sunt supereroine. Dar nu doar ele – de aici titlul. Pentru că orice om, pus în fața unei situații excepționale, va descoperi în el resurse pe care nu credea că le are, resurse care par supraomenești. Noi, oamenii, suntem supereroi. Noi, oamenii suntem foarte rezilienți și capabili de lucruri extraordinare, în cele mai dificile circumstanțe, fie că suntem sau nu mame. Da, mamele sunt capabile de lucruri cu totul deosebite și s-ar putea să nu existe nicio altă ființă pe lume care să poată face atât de multe lucruri pentru altcineva. Dar să nu uităm că fiecare ființă se deosebește de altele prin ceva special, doar al ei; să nu uităm că, într-un final, mama este tot o ființă. Da, o mamă are în ea puteri nebănuite și ni se spune adesea, chiar și în povești, că o mamă e capabilă să lupte până la moarte, iar asta o face de temut și e, cu adevărat ceva extraordinar. Puțini sunt oamenii capabili să lupte până la moarte. Doar că faptul de a lupta până la moarte nu înseamnă neapărat că vei și câștiga lupta; sau, poate, nu înseamnă deloc că vei câștiga pentru că, altfel, n-am mai vorbi despre moarte. Mamele nu sunt invincibile. Nimeni nu e și nu cred că e ok să transmitem asta copiilor pentru că asta s-ar putea să însemne că îi creștem într-un glob de cristal. Nu faptul că îi protejăm de pericole, cum, uneori, se crede.

Ce vreau să spun e că e bine să le transmitem copiilor că sunt în siguranță; e bine să îi asigurăm de faptul că le suntem alături și ne pot cere ajutorul oricând. Nu cred că e bine să le transmitem că suntem invincibil(e) și, atunci când ne cer ajutorul, nu cred că e bine să facem lucruri în locul lor ci, pur și simplu, să îi ajutăm. Atunci când nu știm cum, e bine să recunoaștem asta. E corect să recunoaștem că nu le știm pe toate și că avem fricile noastre și, în general, toate emoțiile. E corect să le arătăm că suntem și vulnerabil(e) sau triști/triste. Mai ales, e corect să nu îi mințim. Noi, ca adulți, oricât de mari am fi, nu îi putem feri de tot ceea ce e rău și e în regulă să recunoaștem asta și să le oferim ceea ce e cu adevărat important – să le fim alături la greu. Nu putem controla moartea sau viața, nu putem controla oamenii din jurul nostru; nu putem împiedica moartea unui bunic sau a unei bunici, sau chiar a animăluțului de companie; nu putem controla comportamentul urât al unui alt copil sau adult; nu putem să protejăm copilul de anumite accidente nici dacă îl ținem închis în casă (de fapt, surprinzător de multe accidente nefericite se petrec în casă); nu putem opri o pandemie; nu putem determina medicul să se poarte frumos; nu putem scoate jucăria preferată dintr-un lac și, uneori, nu putem nici să cumpărăm alta, chiar și dacă avem bani; nu putem lua durerea cu mâna… și multe altele pentru că, adevărul e că suntem destul de neputincioși în fața vieții, fie că suntem sau nu părinți Și e în regulă să fie astfel; e în regulă să recunoaștem și acceptăm neputința pentru că atunci ne vom da seama că, de fapt, noi putem controla cele mai importante lucruri: le putem fi alături copiilor în greul lor, oricât de mare sau mic ar fi și putem să îi învățăm cum să facă față situațiilor dificile. Pentru că succesul, în viață, nu ține de cât de mult noroc ai sau de cât de mult bine ai parte, ci de cum reacționezi în fața provocărilor vieții.

Astfel că nu, mamele nu au superputeri. Noi, toți oamenii, avem. E nevoie doar să devenim conștienți de ele, să le activăm și, mai ales, să înțelegem că ele nu presupun să eliminăm răul din lume – pentru că asta nu putem face – și nici să rezolvăm problemele copiilor, ci să învățăm să facem față provocărilor vieții și să le oferim copiilor un bun exemplu în acest sens. Copiii să vină la noi pentru că știu că le suntem aliați de nădejde și sprijin și nu pentru că am avea vreo baghetă magică cu care să facem minuni. Pentru că nu avem, dar avem iubire din plin. Culmea e că aceasta din urmă e mai magică decât orice baghetă. Dacă știm cum să o folosim. 🙂

Sursa foto – arhivă personală

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s