Cartea de astăzi se potrivește perfect cu perioada în care ne aflăm, cu atât mai mult cu cât este o poveste adevărată; o poveste scrisă de o scriitoare care în clasa a V-a nu știa să citească. Impresionant, aș spune eu, din mai multe motive.

În primul rând, dintr-o astfel de carte aflăm că niciodată nu e prea târziu și nimic nu e cu adevărat imposibil. E greu și e în multe alte feluri, dar faptul că poți deveni scriitoar – și unul foarte bun – chiar și când ai învățat atât de târziu să citești, e o dovadă în acest sens.

În al doilea rând, cartea asta e și despre bullying. Ne amintește tuturor că bullyingul nu s-a născut în secolul 21. Era încă de mult timp, doar că înainte se vorbea despre asta sau, atunci când se vorbea, nu i se acorda așa de mare atenție.

În al treilea rând, în carte se subliniază într-un mod desăvârșit importanța profesorului. Profesorii modelează și schimbă vieți și o fac atât în bine, cât și în rău. Alături de părinți, ei sunt, din punctul meu de vedere, cele mai importante persoane într-o societate, cu mențiunea că atunci când spun părinți nu mă refer la părinții biologici, ci mă refer la toți oamenii care practică această meserie de părinte în fiecare zi. În același timp, atunci când spun important, mă refer la rolul pe care îl au în formarea adulților. Practic, toți avem nevoie de cel puțin un părinte și/sau un profesor ca să putem crește în orice fel. Oamenii sunt făcuți astfel încât să nu poată supraviețui singuri după naștere și tot oamenii învață. Pentru a putea învața, au nevoie de un profesor. Da, sunt multe pe care le descoperim și singuri, dar pentru a evolua avem nevoie de cineva care să ne transmită cunoștințele de dinainte de apariția noastră pe lume. Dacă, spre exemplu, se inventează tiparul în fiecare an, rămânem pe loc.

Revenind la carte, ea cuprinde, pur și simplu și dincolo de orice învățăminte, o poveste frumoasă și emoționantă, completată în mod desăvârșit de ilustrațiile realizate tot de autoare.

Despre cine este vorba? Despre Patricia Polacco, o autoare și ilustratore americană născută în anul 1944. Ea a suferit de dislexie în copilărie, iar asta i-a provocat foarte multe neplăceri și multă durere. Avea o părere foarte proastă despre ea însăși, considerându-se grea de cap, până în momentul în care un profesor îi descoperă secretul și o ajută, schimbându-i viața.

Cartea „Mulțumesc, domnule profesor!” a apărut la Editura Frontiera și este, din punctul meu de vedere, o carte care ar fi bine să se afle în bibliotecile tuturor copiilor, dar și în bibliotecile oamenilor mari. Pentru că oamenii mari au nevoie să-și amintească de faptul că și ei au fost copii și, în același timp, au nevoie să conștientizeze rolul pe care îl au adulții în viața copiilor.

Sursa foto – arhiva personală