Jocuri pentru frați- Nu privi înapoi!

În dimineața asta m-au întrebat copiii dacă pot scoate jocul cu Fram. Le-am spus că da și , în timp ce eu pregăteam micul dejun, ei au scos jocul, l-au asamblat și-au început să se joace. Singuri. Au luat pauză de masă și-apoi tot la joc s-au întors. I-a ținut ocupați mai bine de o oră, până când au plecat la plimbare, iar eu mi-am amintit de acel moment în care Fram a apărut în viața noastră și sub forma acestui joc, în urmă cu mai bine de un an. De Crăciun.

N-am avut un obiectiv anume atunci când am cumpărat jocul cu Fram. De fapt, mărturisesc că nici n-am citit descrierea integrală de pe site. Mi-am facut un obicei din a le oferi copiilor și un joc cu ocazia Crăciunului și, pentru că amândoi îl iubesc pe Fram cel din cărți, am știut, cu mult timp înainte, că vor primi jocul „Nu privi inapoi” și nu m-am îndoit nicio clipă de faptul că vor fi încântați. N-am știut, totuși, atunci când am primit acel colet, că în el se ascundea o adevărată comoară, minunată pentru orice copil și de-a dreptul ideală pentru familiile cu doi sau mai mulți copii. Pentru că, indiferent de ce am face noi, părinții și indiferent de ce ne-am dori, între copii tot va exista o competiție. Nimic nu schimbă faptul că mama are doar două mâini și, inevitabil, la un moment dat, va putea purta doar un copil în brațe. Și nimic nu schimbă faptul că, deși sunt tare dulci îmbrățișarile în trei, tot cele 1 la 1 sunt preferate și, atunci când ai un frate sau o soră, nu le poți avea mereu fix când le dorești sau ai nevoie de ele.

Treaba noastră, a părinților, nu e să anihilăm această competiție. Dacă ne propunem un astfel de obiectiv vom avea parte doar de dezamăgiri pentru că e, practic, imposibil de realizat. Avem, însă, misiunea, de a o menține la un nivel ok pentru amândoi copiii. Un nivel care să îi ajute să crească și nu unul în care ei să sufere.

Acestea fiind zise, una dintre cele mai mari provocări pe care le-am avut, atunci când vine vorba despre copiii mei, ține de frustrările pe care le acumulează Maria pentru că Tudor mereu câștigă. Chiar și când nu e o întrecere. Fetița mică a dorit mereu să poată face și ea tot ce face frațiorul ei mai mare, începând de la a intra singură în cadă și terminând cu a ajunge la același nivel al dulapului, fără scăriță, sau a învața să citească. Il iubește enorm și e modelul ei în orice, dar, în același timp, e foarte geloasă pe tot ce poate el să facă și ea nu. Faptul că scot în evidență ce poate ea face sau îi spun că va reuși și ea nu ajută prea tare – pe termen scurt, în sensul că nu dă rezultate imediate – și, de-a lungul timpului, am observat că cea mai eficientă soluție, atunci când lucrurile o iau razna, e să provoc situații în care să îi forțez cumva să lucreze în echipă, spre exemplu devenind aliați împotriva unui „dusman ” comun – adică eu pentru că de cele mai multe ori doar eu sunt pe aici. 🙂 Treaba asta încă functionează, aproape mereu, și depinde, în principiu, doar de starea mea de spirit. Dacă sunt în formă, se lasă cu hohote de râs și toată lumea-i fericită. Totuși, nu mereu sunt.

Îmi amintesc că, în acel an în care au primit jocul, Maria voia, mai mult ca niciodată, să fie ea prima în toate și să le poată face pe toate. Uneori, Tudor îi permitea, nu pentru că și-ar fi dorit neapărat să o facă fericită, ci, mai degrabă, pentru că nu-i plăcea când ea se supăra. Tot era ceva, dar nu suficient pentru că, în același timp, băiețelul era încântat de noile lui achiziții și îi venea greu să se oprească din a le exersa doar pentru că asta o supăra pe sora lui mai mică.

Prin urmare, nu putea exista un moment mai bun ca jocul cu Fram să apară în casa noastră.

Mai întâi a fost cutia și cele două perechi de ochișori de copilași au strălucit imediat ce l-au văzut pe Fram desenat pe ea. Pentru că, așa cum spuneam, îl iubesc pe micul ursuleț reinventat. Apoi a fost puzzle-ul, noua pasiune a Mariei. Bine, de fapt e o tablă de joc, dar e construită sub forma unui puzzle iar fetița s-a distrat preț de minute bune construind-o și reconstruind-o. Apoi au fost pionii, care au față și nume, cum s-ar spune, și sunt reprezentați de Fram și prietenii lui alături de dresorul cel rău.

A urmat povestea pentru că jocul e, de fapt, o poveste, și ce poate fi mai frumos pentru copii decât să fie parte dintr-o poveste? Pe scurt, la circ a venit un dresor rău iar Fram și prietenii lui doresc să evadeze și să ajungă pe o insulă.

După poveste au urmat regulile jocului care, de data asta, m-au făcut pe mine să zâmbesc. Pentru că acest joc e unul de cooperare, nu există un câștigător. Jocul poate fi câștigat doar de toți cei șase prieteni, împreună. La fel, dacă pierde unul, pierd toți. Nici că îmi puteam dori mai mult în acea etapă în care fetița mică își dorea atât de tare să câștige și să fie cea mai puternică.

Am jucat toți patru și am pierdut toți patru de două ori la rând. Apoi am câștigat o dată și încă o dată și încă o dată:). Și-apoi l-am tot jucat. Azi, după atât de mult timp, pot să constat că farmecul jocului nu s-a diminuat deloc. Tot azi, după atât de mult timp, pot să constat că cei doi copii ai mei sunt și cei mai buni prieteni și cred că jocul cu Fram a avut și el un rol în toată această treabă, ajutându-ne în momentele dificile, făcându-ne să râdem și, mai ales, învățându-i pe copii să lucreze împreună

Ne place mult, dar, încă de la început, cel mai mult i-a plăcut Mariei. E în culmea fericirii când are o carte cu care îl poate salva pe unul dintre noi – dar mai ales pe Tudor- nu se supără dacă nu ajunge ea prima la final, ci se bucură pentru că unul din membri echipei a reușit, mai ales că percepe această reușită ca fiind și meritul ei.

Ne place mult jocul jocul și pentru că e foarte complex. Practic, are de toate:

– functionează ca un joc de rol;

– e amuzant;

– nu e plictisitor, în sensul că jucătorul care termină primul nu stă pe margine să-i aștepte și pe ceilalți să ajungă. El continuă să fie implicat în joc pentru că îi poate ajuta pe ceilalți cu cartea lui; plus că, dacă vreunul dintre ei este prins, se întorc toți în cușcă, inclusiv el;

– e atractiv prin ilustrațiile deosebite;

– încurajează empatia, bunătatea, cooperarea; copiii se bucură atunci când se ajută unul pe altul, iar asta e absolut minunat;

– oferă timp de calitate petrecut împreună, indiferent că suntem doi, trei, patru sau mai mulți.

– încurajează copiii care sunt la început cu cititiul să își dorească să avanseze; la momentul în care au primit jocul, Tudor deja citea bine cu litere mari de tipar și Fram l-a ajută să exerseze și cu cele mici;

– îi ajută pe cei mai mici să simtă din plin că au și ei rolul lor și că sunt puternici; îi ajută pe cei mari să-i aprecieze mai mult pe cei mici.

La final, aș spune că acest joc e un fel de must play și asta pentru că, dincolo de faptul că e distractiv și frumos, ne ajută să creștem copiii frumos.

Jocurile de competiție sunt bune, mai ales pentru părinți și copii. Sunt bune și pentru frați, din mai multe motive pe care nu le dezbat acum. Jocurile de cooperare, însă, sunt de-a dreptul prețioase și n-ar trebui să lipsească din nicio familie și, mai ales, din cele în care există mai mult de un copil. Jocul su Fram e un astfel de joc. De fapt, tind să cred că e un joc care poate fi jucat cu succes și la grădiniță și poate să îi apropie pe copii și pe educator, contribuind la formarea unei echipe trainice. De ce nu, ar putea fi jucat și doar de oameni mari. Da, ilustrațiile frumoase te duc cu gândul la un joc pentru copii, dar cred că și noi, sau mai ales noi, avem nevoie să învățăm mai bine cum să lucrăm unii cu alții și nu unii împotriva altora. Pe mine și pe soțul meu ne-a prins, chiar dacă, recunosc, nu am încercat să-l jucăm și singuri.

Ce nu ne-a plăcut – deși e mult spus că nu ne-a plăcut- a fost faptul că nu toate regulile erau clare, au fost momente în care am ajuns într-un anumit punct în care nu am știut exact ce să facem pentru că acea situație nu era descrisă în instrucțiuni. Inițial am vrut să-i întrebăm pe cei care l-au făcut, dar apoi n-am mai simțit nevoia, am improvizat și ne-am creat propriile reguli și a fost chiar mai bine.

În concluzie, vă recomand cu mare drag jocul. La fel și cărțile cu Fram. Da, e vorba de acel Fram, ursul polar, dar povestea e adaptată pentru copii mici și foarte mici și nu-i va întrista deloc. Le găsiți în mai toate librăriile, dar și pe lumealuifram.ro.

Sura foto – arhivă personală

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s