„Eu nu voi fi ca tine!”

S-a supărat fetița mea pe mine. Îmi e greu să spun dacă a fost pe bună dreptate sau nu; nici nu știu dacă are relevanță în acest context. Eram foarte obosită și nu m-am purtat așa cum, probabil, ar fi avut ea nevoie. S-a supărat foarte tare și mi-a spus, cu multă furie – „Eu nu voi fi ca tine atunci când voi crește! Eu o să fiu bună cu copiii mei si voi asculta ce mă vor ruga!”

Am privit-o și am zâmbit ușor. I-am spus că are dreptate și chiar așa o să fie. I-am spus că sigur nu va fi ca mine atunci când va crește. I-am spus că fiecare om e unic și sunt sigură de faptul că ea va fi o mamă mult mai bună ca mine. Apoi i-am spus cum mama mea a fost pentru mine o mamă mult mai bună decât a fost mama ei pentru ea. Și i-am mai spus că și eu sunt, pentru ei, o mamă mai bună decât a fost mama mea. I-am zis că fiecare dintre noi are oportunitatea de a fi mai bun decât cei care au fost înaintea lui – pentru că învăță din greșelile lor – și sunt sigură că ea chiar va reuși să fie mai bună. Și am crezut din tot sufletul tot ceea ce i-am spus. Apoi am adăugat că nimeni nu e și nu poate fi perfect. Toți greșim. Apoi furia s-a domolit și s-a lăsat cu o discuție despre cum era când eram eu copil. Apoi am vorbit despre cum era viața noastră înainte de pandemie, despre cum e greu uneori, dar e și bine. Apoi am vorbit despre ce s-a întâmplat în această seară… apoi am vorbit despre lucruri amuzante și-au râs amândoi și-am râs și eu. Și apoi, când în sfarsit au decis că nu mai pot ține ochii deschiși, mi-au spus, pe rând, Maria prima, că sunt cea mai bună mamă din lume. Interesant e că, în acel moment, chiar m-am simțit astfel. Nu pentru că aș fi făcut cine știe ce mare minune, nici pentru că aș avea prea mare încredere în mine, ci pentru că doar un copil e îndreptățit să facă astfel de evaluări și dacă un copil spune așa, înseamnă că fix așa e. Dincolo de asta, nici obiectivul meu nu e să fiu perfectă, dar vreau că momentele în care ei simt că sunt cea mai bună mamă să fie mai multe decât cele în care simt altfel. Chiar dacă acestea din urmă sunt în situații dominate de emoții intense, precum furia sau tristețea.

În orice caz, până acum am cam reușit ce mi-am propus. Să nu fiu perfectă, dar să fiu mai mult bună decât rea. În ochii lor. Pentru că e foarte important, în orice relație, ce percepe cel de langă tine. E important nu doar să ne iubim copiii, ci și ca ei să se simtă iubiți. E important nu doar să fim mame bune sau mai bune decât propriile noastre mame, ci și să fim percepute ca mame bune de către copii.

Eu nu cred în poveștile alea în care părintele rănește copilul și spune că-i pentru binele lui și o să înțeleagă când va crește. Sau, mă rog, poate că uneori sunt necesare, dar ele ar trebui să fie excepții. Chiar și atunci, tot avem la îndemână cuvinte și jocuri prin care să îi explicăm copilului, pe înțelesul lui, decizia luată. Copiii înțeleg. De asta sunt sigură. Mai ales, copiii au nevoie să înțeleagă. Și au nevoie să simtă cât mai des că mama lor e cea mai bună mamă din lume. Pentru că, deși mamele sunt pentru o viață și, indiferent de vârstă, toți suntem copiii mamelor noastre, copiii au mai mare nevoie de mame decât adulții. Copiii au nevoie de mame bune atunci cand sunt copii, iar eu mi-am amintit de toate acele momente în care i-am spus mamei mele că e cea mai bună mamă din lume. 🙂

Nu știu cât sens are acest articol citit de alți ochi. Sunt puțin obosită în seara aceasta și nu am energie să analizez mai mult sau să corectez excesiv. Știu că are sens pentru mine și știu că am nevoie să țin minte seara asta. Așa că-l public. 🙂