În ultima vreme am scris câteva articole al căror final era aproape identic. Nu le-am publicat, ba chiar m-am întristat atunci când am constatat acest lucru, m-am blocat și n-am mai scris.

Erau articole despre lucruri mai puțin frumoase, dar cum eu încerc să nu scriu doar pentru a vărsa în exterior ce nu-mi convine, am căutat mereu și o soluție. La fiecare articol mi-a venit în minte aceeași soluție. Asta m-a pus pe gânduri și mi-am amintit cumva de toate relele din lume. Am realizat că, din punctul meu de vedere, pentru toate se aplică această soluție. Teoretic, asta ar fi de bine, dar m-a întristat pentru că e vorba despre ceva ce primește extrem de puțină atenție. E vorba despre educație.

Lucrurile sunt cât se poate de simple. Vrem încetarea războaielor și pace în lume? Cheia e în educație. Vrem mai puține abuzuri? Cheia e tot în educație. Vrem mai puține mame minore? Avem nevoie de educație. Vrem mai puține boli? Ar putea obține asta dacă am investi în educație. Vrem mai puțină violență? Da, tot de educație avem nevoie.

Lista poate continua la infinit cu probleme mai puțin extreme, dar la fel de importante. Pe toate le-ar putea preveni sau diminua educația, cu mențiunea că mă refer la educație pe toate planurile, inclusiv sau mai ales emoțional. Pentru că răul se naște din rău. Am mai spus… toți oamenii mari au fost cândva copii și nu există copiii răi. Oamenii mari îi invată pe cei mici să facă lucruri rele, de cele mai multe ori fiindu-le exemplu. Dar, să le luăm pe rând.

E mai puțin probabil ca un copil care învață istoria corect să inițieze sau să participe la un război. Prin a învăța istoria corect mă refer la a nu primi doar o parte a poveștii, deja rumegată de alții. Istoria se învață pornind de la surse istorice și observând toate perspectivele. Indiferent de vârstă, orice ființă va concluziona că nu există nimic bun într-un război dacă va afla ambele perspective ale celor care luptă. Nimeni nu câștigă într-un război.

Pe partea de sănătate, foarte multe boli apar din ignoranță. Oamenii nu înțeleg cum funcționează corpul lor și, în consecință, nu au grijă de el în mod corespunzător. Spre exemplu, mă gândesc la pandemie. Câteva dintre regulile prezentate la început și păstrate până la final nu s-au născut când a apărut covidul. Să ne spălăm pe mâini, să nu mâncăm cu mâinile murdare… Da, obiceiurile astea au reprezentat cândva o mare descoperire, dar nu acum. În vremurile noastre se presupune că ar fi trebuit să le știm toți.

Mai departe, multe copile rămân însărcinate și mulți copii și adulți sunt abuzați pentru că nu știu ce e acela un abuz (adică nici măcar nu știu că e greșit ce li se întâmplă), nu știu cum să recunoască un abuzator, nu știu ce drepturi au, nu știu cum și unde să ceară ajutor. Pentru că nu au primit un minim de educație pe această parte.

Pe partea cealaltă, cei care ajung să îi rănească pe alții stau foarte prost la capitolul educație emotională și au fost, la rândul lor, răniți. Nu toți cei care au suferit ajung abuzatori dar nu cred că există abuzator care să nu fi suferit. Noi nu înțelegem că, de fiecare dată când închidem ochii la suferința unui copil putem contribui la crearea unui viitor infractor. Poate că depresia celorlați și alte forme de suferință nu ne ating direct ( desi, cu siguranță, ne afectează și acestea indirect) dar un răufăcător poate, de multe ori să depășească orice bariere.

Nu în ultimul rând, lipsa educației îi face pe oameni să nu înțeleagă un concept simplu cum e democrația sau să nu înțeleagă ce înseamnă libertatea. Foarte mulți oameni sunt nemulțumiți de felul în care actionează cei aflați la putere și tot ce fac este să se plangă de asta fară a înțelege, de exemplu, de ce e important să mergi la vot și fară a înțelege că libertatea vine la pachet cu multe responsabilități. Teoretic, lucrurile astea se învață la școală, la Cultură Civică. Practic, li se acordă prea puțină importanță și prea puțin timp.

Desigur, așa cum spuneam, lista ar putea continua la infinit. Bărbatul care își abuzează soția nu știe nimic despre drepturile omului și crede că viața ei nu valorează nimic și rolul ei e să fie sclava lui. El le predă copiilor lui aceeași lecție. Pe partea cealaltă copilul care râde un altul care poartă ochelari, nu știe nici el nimic despre drepturi și libertăți, despre cum functionează corpul nostru și despre cât de uimitoare sunt descoperirile din medicină. Nu mai vorbesc despre cei care aruncă gunoaie pe langă coșurile de gunoi și nu sunt conștienți de faptul că planeta e casa noastră si rănind-o pe ea, ne rănim pe noi înșine.Și tot așa…

În școli, încă mulți profesori insistă pe memorarea mecanică și privesc copiii ca pe niste ființe inferioare care vor dobândi înțelepciunea doar când vor avea suficient de mulți ani. Programele sunt încărcate și rolul prea multor profesori e acela de a bifa în condică faptul că au făcut (ei) o anumită lecție la clasă.

La polul opus, atunci când atunci când cineva greșește, fie el adult sau copil, pedeapsa e la putere și de cele mai multe ori nu vine la pachet cu educația. Cel care a greșit nu află, cu adevărat, ce și cum a greșit și nici cum să facă să nu mai greșească în viitor. Cei mai mulți copiii și adulți doar strâng multă furie în suflet în urma unei pedepse. Furie care conduce la multe alte fapte asemănătoare.

Nu știu ce să spun bun. E atât de simplu și, în același timp, atât de complicat. Mă ajută să văd că din ce în ce mai mulți oameni aleg să facă ceva diferit. Mă ajută să văd că din ce în ce mai mulți oameni aleg să facă o schimbare în bine. Chiar și dacă e una foarte mică, e bine să nu uităm că multe lucruri mari se nasc din multe lucruri mici puse laolaltă. E bine să nu ne pierdem speranța, chiar și dacă în anumite momente nu știm ce să spunem bun. Mai ales, într-o lume în care tehnologia pare să ne înconjoare din ce în ce mai mult, e bine să alegem să urmărim oameni cu o gândire pozitivă. Dacă putem, să îi și sprijinim. Mie îmi place Zi de Bine și-mi place nu doar pentru toate lucrurile bune care se fac aici ci, mai ales, pentru cum mereu găsesc postări în care, în ciuda greului și urâtului, ies în evidență binele și frumosul.

La final vă și îmi doresc să nu ne oprim niciodată din a învăța și, atunci când avem ceva bun de spus, să spunem și altora; să-i învațăm și pe alții dacă știm noi mai multe, mai degrabă decât să îi disprețuim sau criticăm pentru ceea ce ei nu știu. Să nu fim doar observatori și, uneori, comentatori în viața asta. Să și actionăm. Azi, acum, putem acționa prin a redirecționa 3,5% din impozit către cineva care face bine. Asta dacă nu am făcut-o deja. Nu ne costă nimic și e simplu (mai noi se poate face și online, direct pe site-ul celor pe care vrem să îi susținem, fără drumuri la Fisc), dar câștigul e enorm pentru că e o investiție într-o lume mai bună.

L.E. las aici și un link către o listă cu documentare din care putem învăța foarte multe. Mi-a apărut în față fix după ce am terminat de scris acest articol. Cred că e un semn bun. 🙂

Sursa foto – Pexels.com