Cuibul berzelor și Delta Neajlovului

Povestea berzelor i-a cam prins pe copii. La fel și pe mine. Le verificăm zilnic și am notat în calendar zilele în care au făcut ouă sau, mă, rog, zilele în care am văzut noi ouăle. De exemplu, Miercurea trecută le-am prins numai așezate și n-am putut vedea nimic. Joi am văzut al patrulea ou.

Faptul că ei au fost atât de încântați de treaba asta s-a împletit frumos cu o altă idee care mi-a răsărit în minte. De ceva timp tot mă gândesc să facem mici excursii pe lângă București. Anul trecut ne-am schimbat mașina fix în ideea de a ne plimba mai mult și acum ne-am hotărât sa ne facem curaj. Nu știu ce mi-a venit exact, dar când am văzut ca e foarte aproape de noi cuibul berzelor, m-am gândit să mergem să-l vizităm. Nu, nu mă așteptam la ceva foarte spectaculos – partea cu adevărat spectaculoasă se petrece în cuib, de jos nu se vede mare lucru – motiv pentru care am căutat să văd ce alte obiective ar mai fi prin apropiere. Mi-a atras atenția Delta Neajlovului sau, cum i se mai spune, Balta Comana. Nu parcul de aventură, ci zona mai sălbatică , naturală fără distracții făcute de oameni. Am vrut ceva liniștit, am vrut să stăm noi cu noi și să petrecem timp frumos în natură. Totuși, nici aici nu aveam foarte mari așteptări pentru că nu ne-am documentat foarte mult – nici informatiile nu au aparut la prima cautare pe Google. Astfel că planul nostru a fost simplu, voiam să ne plimbam puțin și să facem un picnic. Desigur, socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu ce găsim la fața locului și mica noastră excursie a fost deopotrivă foarte frumoasă si înfricoșătoare. Dar să începem cu începutul.

Am ales să mergem în timpul săptămânii ca să fie drumul mai liber. N-am avut noroc. Se pare că traficul e infernal mereu. Ne-a luat o oră să ieșim din București. Am încercat noi să fim ok, dar eu și Maria avem rău de mișcare și nu prea ne-a picat bine treaba asta. Eu iau pastile, mă descurc decent, dar tot nu-s în formă maximă, ei îi e mai greu decât îmi e mie…

Până la urmă am depășit treaba asta și în scurt timp am ajuns la Călugareni – locul în care se află cuibul. L-am găsit rapid, e și ușor de recunoscut după cameră. Așa cum mă așteptam, era pe partea cealaltă a drumului și barza nu era în picioare, deci nu prea aveam ce vedea. Totuși, momentul a fost cumva emoționant și plin de bucurie. Copiii s-au înveselit instant și au fost tare entuziasmați atunci când i-au zărit capul. Au salutat-o de la distanță pe barza din cuib și i-au vorbit ca și cum ar fi fost o veche prietenă pe care o știau dintotdeauna.

Am pornit mai departe să cautăm un parc pentru o gustare și, eventual, să vedem statuia lui Mihai Viteazul. Aceasta din urmă era la strada principală într-un loc greu accesibil din punctul nostru de vedere (în sensul că nu prea ne-am dat seama unde am putea parca și nici n-am fi oprit acolo să mâncăm pentru că era foarte mare zgomot din cauza traficului). De fapt, prima dată am vazut-o după ce am trecut. Poza de mai jos e din mașină, facută la întoarcere. Desigur, asta nu ne-a împiedicat să le povestim copiilor despre Mihai Viteazul, pe înțelesul lor. Probabil nici dacă am fi putut ajunge mai usor la ea, n-am fi zăbovit foarte mult Povestea din spatele statuii e atracția principală în acest moment al vieții lor, din punctul meu de vedere.

Am făcut dreapta pe strada de lângă statuie, alegând să mergem unde ne duce drumul – cum spuneam, nu aveam un plan prea clar. Ne-a binedispus faptul că am văzut încă un cuib de berze și în acesta erau berzele în picioare. Nu am coborât din masină pentru că începuse să ne fie foame și voiam să găsim mai rapid un loc unde să poposim. Am continuat să mergem și am intrat într-o pădure, dar nu părea chiar locul potrivit pentru a lua o gustare deși era frumoasă. La ieșirea din ea ne aștepta însă cea mai mare surpriză. Lângă o mică baltă era o barză. Nu mi-au ieșit prea clare pozele, dar am făcut o mică filmare. Zborul ei a fost cu adevărat spectaculos. Mult mai frumos văzut cu ochiul liber.

Era o zonă tare frumoasă. Totuși, nu ne-a plăcut că erau prea multe gunoaie, dar ne-a plăcut că erau și oi și vaci prin zonă, alături de câteva păsări pe care nu le-am putut identifica noi, dar care, la rândul lor, erau tare frumoase. Am văzut și fluturi și floricele și am găsit și un loc bun pentru a lua gustarea. Din punctul meu de vedere, am fi putut să rămânem acolo toată ziua. Aveam ce vedea, deși de multe minunății ne-am dat seama abia cândam plecat. N-am putut fotografia tot, dar am făcut poze cateva poze și „prietenilor” care ne-au însoțit.

Mai departe soțul meu a ținut neapărat să testeze mașina pe drumurile de țară și bine a făcut pentru că am descoperit o zonă și mai frumoasă cu un râu ( Câlniștea, afluent al Neajlovului) și nuferi, încă o barză și multe alte viețuitoare interesante, între care și o pasăre minusculă. N-am mai coborât să le vedem de aproape, cu excepția nuferilor; erau și foarte multe insecte și doream să ajungem și la Comana. Ne-a plăcut însă mult și, în ciuda gunoaielor, aș mai merge acolo.

Drumul până la Comana a fost și el frumos și am descoperit încă două cuiburi de berze. La unul dintre ele am oprit la întoarcere. Barza de sus a fost absolut minunată și ne-a oferit un spectacol pe măsură. Toți am fost încântați.

Nu la fel de minunat a fost și la Comana. Deși, așa cum spuneam, nu aveam așteptări uriașe, m-au dezamăgit indicatoarele puține și lipsa unor informații afișate. Citisem pe un site – din păcate, nu-mi amintesc unde – cum ar fi nedrept față de Delta Neajlovului că e pusă în umbră de parcul de aventură. Nu știu cât de nedrept e, dar nu cred că parcul de aventură are vreo vină pentru informațiile insuficiente sau pentru lipsa coșurilor de gunoi. Aș fi putut să trec peste partea asta. Poate aș fi putut trece și peste faptul că drumul ce trece pe langă baltă era circulat de mașini. Înțeleg că în timpul săptămânii mașinile au liber să treacă prin zonă, dar, cumva, mi-aș fi dorit liniște și aș fi vrut să-i știu în siguranță pe copiii care mergeau pe bicicletă. Așa, tot drumul am fost cu ochii în patru după mașini și mai puțin atentă la alte lucruri. Totuși, asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm foarte tare de faptul că am găsit doi pui de șarpe tare mici și cuminți. Copiii i-au privit de la o distanță sigură, iar eu le-am făcut poze. În plus, am coborât pe vreo două poteci care ne duceau fix lângă apă. A fost amuzant, n-am văzut pasari, dar le-am auzit foarte clar. Erau acolo, ascunse.

Nu ne-am planificat să mergem tot traseul. Era deja târziu și eram obosiți. Teoretic, copiii poate ar fi mers că erau cu bicicletele, dar noi eram pe jos și nu ne mai simțeam în stare. Prin urmare, atunci când am ajuns la o răscruce, am ales să mergem în dreapta. Am găsit un stejar uriaș, mulți gândăcei Vaca Domnului și alte câteva insecte și ne-am bucurat de cântecul păsărilor. Devenisem și mai relaxați pentru că bănuiam că pe acel drum nu trec mașini- s-a dovedit că n-am banuit bine, dar ăsta e o altă poveste – dar relaxarea s-a terminat atunci când, fix înainte să cotim la dreapta, am auzit cum niște câini lătrau din ce în ce mai tare în așa fel încât simțeam că se apropie de noi. Am făcut cale întoarsă rapid. Copiii mergeau cu bicicletele, eu alergam pe lângă ei – doar pentru că nu apucaseră să ne vadă câinii, dar și pentru că soțul meu rămăsese în urmă. Ne-am oprit la o distanță considerabilă când am realizat că s-au oprit din lătrat. În scurt timp a venit și soțul meu. Ne-a confirmat că erau dezlegați câinii și veneau spre noi, dar el s-a retras ușor, ei s-au oprit și nu l-au atacat. Ne-am gândit că poate păzeau ceva și au intrat în alertă pentru că ne-am apropiat noi – ar fi fost draguț să fie niște afișe dacă asta ar fi fost adevărat. Ne-am întors pe unde am venit și pe la jumătatea drumului ne-am oprit să mâncăm. Eram departe de câini și chiar aproape că uitasem de ei. Am reușit din nou să ne relaxam și am avut parte de un picnic minunat. Ba chiar eram convinsă că ne vom întoarce în zonă puțin mai bine pregătiți. Pe finalul picnicului, cum stăteam noi relaxați pe pătură și povesteam, Tudor a văzut un câine. Apoi încă unul. Și încă unul. Eram desculți toți. Eu și soțul meu ne-am ridicat în picioare, am pus mana pe bețe. Câinii se îndreptau spre noi, în urma lor se vedeau alții. Era o întreagă haită. Nu mă simțeam extrem de vulnerabila deși mie îmi e frică tare de câini. Aveam și două sprayuri cu piper care mă făceau să nu o iau razna și să țip sau, mai rău , să îngheț. Mai aveam si copiii care au darul ăsta de a imi da o putere aparte în cele mai grele situații. Totuși, ideea de a fi atacați de o haită de câini nu îmi surâdea deloc. Ne-am încălțat ușor, cu ochii la ei și i-am gonit fără gesturi extreme pe cei care se îndreptau spre noi. Au plecat. Nu știu de ce, nu știu cât de periculoși erau, dar știu că ăla a fost momentul când mi-am zis că sigur nu voi reveni în acel loc. Sotul meu zice că nu ne-ar fi atacat, dar e de acord cu faptul că o haită de câini poate fi imprevizibilă si comportamentul lui de la fața locului arată clar că a luat în calcul și un eventual atac. În orice caz, am scăpat și am strâns ușor resturile de la picnic ca să nu speriem copiii prea tare, dar și pentru că eram cu ochii în patru. Apoi am mers foarte aproape unii de ceilalți pană jos. Din fericire, ne-am întâlnit din nou cu puiul de șarpe și asta ne-a mai făcut să zâmbim iar jos am văzut doi pui de câine care făceau, probabil, parte din haita cu care ne întâlnisem. Faptul că i-am văzut pe aceștia a dat o notă mai blândă întâmplării. Cel puțin pentru copii. Altfel, ideea că m-am întâlnit cu haită de câini în care se afla și o mamă cu pui mi se pare și mai înfricoșătoare. Se pare că, în ciuda puilor, și copiii au fost marcați de întâmplare pentru că în noapte aceea Tudor a avut un coșmar. Unul în care era atacat de câini.

Revenind la excursie, a urmat un mic ocol până la debarcaderul Lebăda văzut pe hartă. Nu mai aveam energie să ne plimbam cu vreo barcă, dar voiam să-l vedem și să-i vedem programul. Pentru o plimbare pe baltă ne-am fi întors în zonă chiar dacă pe drumul cu câinii n-aș mai fi mers. Era, desigur, închis, și nici urmă de vreun afiș cu programul. Presupun că e deschis în weekend. Presupun că sunt și oameni drăguți pe acolo, dar doar cu aceste presupuneri am rămas.

Ne-am întors tot pe drumul cu berzele și, asa cum spuneam mai sus, de data asta am și oprit lângă un cuib și am admirat barza. Am ajuns la concluzia că a meritat tot efortul și că ziua a fost, cu siguranță, foarte frumoasă. Am văzut și cuibul „nostru” – mai nou, așa îl numesc copiii. Am parcat preț de vreo două minute fix sub el, dar nu am coborât. Traficul era intens și noi eram obosiți.

Per total, ziua a fost bună și frumoasă. În general încerc să văd partea bună a lucrurilor, dar nu pot să nu-mi exprim dezamăgirea față de Comana și mă refer în primul rând la câini și mașini. E o zonă frumoasă, n-ar trebui să fie permis accesul cu mașini. Mă așteptam la multe, dar nu mă așteptam la faptul că va trebui să fiu în alertă pentru că vreo mașină ar putea să-i lovească pe copii ( una chiar a fost aproape) sau pentru că am putea fi atacați de o haită de câini. Și nu, faptul că nu ne-au atacat nu mă face să mă simt în siguranță și să mă întorc acolo. Altfel, tot ce a fost frumos rămâne frumos. M-aș întoarce în zonă de lângă pădurea Călugăreni. Ce am văzut acolo, din mașină, a fost mai frumos și mai spectaculos decât ce am văzut în Comana. Sunt sigură că și aceasta din urmă e foarte frumoasă, pozele văzute la alții asta exprimă, dar n-am apucat noi să o exploram cum se cuvine și alte emoții ne-au invadat trupul pe când ne plimbam pe acolo.

Atât pentru azi. Am simțit să scriu despre această experiență. Sper că îi vor urma și altele. Cum spuneam, m-aș întoarce la Călugareni să mai vedem o dată berzele dar și zona aceea minunată. Erau gunoaie, dar erau umbrite de frumusețea locului.

Surse foto – arhiva personala

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s