Să fii copil înseamnă să iubești necondiționat, cu toată ființa ta.
Să fii copil înseamnă să trăiești în prezent, aici și acum, să simți durerea maximă, dar și bucuria în același măsură.
Să fii copil înseamnă să simți că ești centrul universului și să ai dreptate când simți asta.
Să fii copil înseamnă să te bucuri de frunzele care cad toamna din copaci și de toate celelalte lucruri pe care oamenii mari le iau de bune.
Să fii copil înseamnă să te bucuri atunci când plouă și poți să sari în bălți.
Să fii copil înseamnă să aduci bucurie în jurul tău, să-i faci pe ceilalți să zâmbească.
Să fii copil înseamnă să privești cu uimire tot ce te înconjoară.
Să fii copil înseamnă să poți plânge sau râde în hohote fără să te intereseze că te privește sau nu cineva.
Să fii copil înseamnă să spui adevărul chiar și când doare și să nu accepți minciuna.
Să fii copil înseamnă să iubești oamenii mai mult decât orice obiect.
Să fii copil înseamnă să te confrunți cu cei mai înfricoșători monștri din întunericul nopții și să-i învingi.
Să fii copil înseamnă să fii puternic și să depășești chiar și cele mai mari obstacole pentru a ajunge la ceea ce îți dorești.
Să fii copil înseamnă să crezi în oameni și în binele din sufletul lor.
Să fii copil înseamnă să-ți strălucească ochii de bucurie.
Să fii copil înseamnă să râzi în hohote în timp ce dormi.
Să fii copil înseamnă să prețuiești un lucru chiar și după ce el s-a stricat.
Să fii copil înseamnă să te bucuri când trece mașina de gunoi prin fața casei și să privești cu mare interes tot ce face ea și ce fac oamenii din ea.
Să fii copil înseamnă să știi că binele învinge mereu.
Să fii copil înseamnă să poți râde în timp ce plângi.
Să fii copil înseamnă să vorbești cu luna și cu stelele și ele să îți răspundă.
Ce bine ar fi dacă ne-am întoarce ochii spre copii și am învăța de la ei…

Sursa foto – arhivă personală