Povestea unei pietre care-a strâns bucăți din soare în ea

Era vara și noi încă eram la începutul relației noastre. Încă ne descopeream unul pe altul, încă eram stângaci în gesturi. Ne doream să ne cunoaștem și să cunoaștem lumea împreună, dar, cum viața se împărțea între muncă și restul iar munca ocupa cel mai mare procent, ne plimbam mai ales prin împrejurimi. Așa am ajuns, într-un weekend, la Sinaia. Era răcoare și bine acolo, mult mai bine decât în București. Am parcat departe de castelul Peleș, fără să ne speriem de drumul lung. Eram împreună și greul era ușor de dus. Nu-mi amintesc oboseala, îmi amintesc bucuria, libertatea, iubirea și căldura soarelui.

Aproape de capătul drumului, am întâlnit o bătrână ce părea desprinsă din altă lume. Poate era chiar din lumea aceea magică, a castelului, cu prinți și prințese, vrăjitoare sau zâne bune. Bătrâna vindea bijuterii și ne-a oprit să ne povestească despre ele. Am ascultat-o vrăjiți de vorbele ei, dar, mai ales, unul de altul. Încă eram atât de fascinați unul de celalalt încât asta ne ocupa aproape toate gândurile. Povestea ei se împletea cu emoțiile noastre și, cumva, ne-a atins, căci am plecat de acolo cu o pereche de cercei și-o brățară în culoarea mea preferată – maro. Habar n-aveam dacă bătrâna spusese adevărul despre faptul că ea confecționa acele bijuterii sau despre proprietățile minunate ale acestora. Știam doar că povestise frumos, că mă simțeam iubită și era minunat și că doar ce primisem primele bijuterii de la iubitul meu.

Printr-o întâmplare nefericită, azi nu le mai am, dar amintirea lor e încă vie în mintea mea și aproape că le simt atingerea pe piele. Mi se pare că pietrele naturale semiprețioase au acest efect asupra oamenilor. Poate pentru că-s venite din chiar sufletul acestui pământ care ne casă… poate pentru că, uneori, sunt asemeni nouă ori, poate, pentru că noi suntem asemeni lor. Cert e că știu cum mă simțeam specială de fiecare dată când le purtam și cum starea de spirit mi se schimba la atingerea lor. Ca și cum ar fi reușit să cuprindă în ele toată magia si iubirea acelei zile minunate, ca și cum ar fi strâns razele soarelui înăuntru doar pentru a le elibera de fiecare dată când le atingeam eu.


Mi-am amintit azi de acele bijuterii, mi s-a făcut dor de ele și-am pornit să le caut. Pentru că le vad cu ochii minții și-ai sufletului, am reușit să le găsesc și să descopăr că erau făcute din piatra soarelui. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că, în rândul cristalelor, această piatră semiprețioasă se numește și „piatra seducătoare”, dar și că ea te ajută să descoperi plăcerea în lucrurile pe care le faci și poate să îți scoată la iveală oportunitățile pentru bucurie și fericire. Am zâmbit citind aceste informații pe stonemania.ro și m-am gandit să-mi aleg din nou câteva bijuterii cu pietre semiprețioase. Poate că bijuteriile de atunci captaseră cumva și energia noastră, dar parcă prea am avut aceleași senzații despre care citesc că le oferă aceasta pietre. Dacă asta se întâmpla datorită unor proprietăți deosebite pe care ele le aveau ori pentru că era presărate din plin cu iubire noastră, nu știu să vă spun exact. Poate că adevărul e undeva la mijloc, poate că noi și aceste bijuterii ne influențăm reciproc.

În orice caz, cred că e minunat să credem, pur și simplu, în bine și frumos și să profităm din plin de elementele naturale pentru a ne relaxa și a ne induce o stare de bine. Bijuteriile cu pietre semiprețioase sau cristalele terapeutice pot face parte din trucurile la care putem apela atunci când viață ni se pare grea, când vrem, pur și simplu, să ne relaxăm și să visăm sau când ne dorim să strângem sau să regăsim și să depănăm amintiri frumoase. Pentru că, dincolo de orice, ele au darul ăsta de a atrage energia pozitivă și de a ne oferi, apoi, bucăți din ea. De fiecare dată când avem nevoie.


Revenind la povestea mea, peste câțiva ani ne-am întors la Sinaia. Nu doar noi doi, cum fusesem prima dată, ci patru, căci acum aveam și copiii. Drumul a fost greu, mai plin de oameni și mai agitat, iar noi eram mai puțin plini de viață, mai serioși si mai concentrați pe realitatea din jur decât pe noi. Desigur, copiii ne faceau să zambim, dar parcă nu mai era la fel. Nici bătrânica din trecut nu mai era acolo să ne spună povești frumoase, dar, când am ajuns în locul în care o cunoscusem, parcă am simțit atingerea pietrelor pe pielea mea și, odată cu ea, bucuria și iubirea din trecut. Atunci am înțeles că o să fie bine. Și a fost.

Articol scris pentru SuperBlog 2022

Surse foto – stonemania.ro + canva.com

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s