Eu nu știu să patinez. N-am știut niciodată și probabil nici nu voi învăța vreodată, cu adevărat. Copiii, în schimb, iubesc patinajul iar Maria chiar pare să aibă ceva aptitudini mai deosebite, motiv pentru care le-am cumpărat patine. Vineri am mers să le testăm și, pentru că soțul meu nu era cu noi, am intrat și eu, pentru prima dată pe anul acesta.

Totul a decurs bine și frumos, cu mici incidente care țineau de faptul că n-am fost echipați corespunzător (n-am avut pantaloni impermeabili), dar care, îmi dau seama, nu au fost cele mai importante. Totuși, o problemă reală a fost. Tudor, spre deosebire de Maria, deși e mai mare, nu e atât de îndemânatic și pentru el practicarea unui sport implică un pic mai mult efort. Maria a patinat mult singură, motiv pentru care a și căzut de câteva ori și s-a udat prea tare pentru a mai putea rămâne. Fetița mică s-a supărat pentru că și-a dat seama că am plecat din cauză că se udase ea și, pe tot parcursul zilei, am insistat pe faptul că nu făcuse nimic greșit, din contră. Fusese foarte curajoasă pentru că alesese să patineze singură, fără ajutor și era normal să cadă. Totul natural, fără exagerări și 100% adevărat pentru că Maria chiar fusese foarte curajoasă. Numai că, mi-am dat seama, Tudor nu se simțea deloc confortabil cu aceste laude pentru că el făcuse exact opusul. El stătuse mai mult pe focă și, atunci când patinase, alesese să patineze mai mult ținând foca de mânere și doar câțiva pași singur. El nu căzuse deloc, dar asta doar pentru că nu riscase. Mi-am dat seama, după cât de irascibil era și după ce am vorbit puțin cu el, că nu se simțea deloc ok cu asta, că se simțea mai puțin capabil, priceput sau bun decât surioara lui.

M-am tot gândit la asta și m-am gândit și la mine. Nici mie nu îmi vine natural să practic vreun sport și sunt, la rândul meu, destul de neîndemantică pe partea asta. În acea zi, la patinaj, m-am ținut de margine mereu. La un moment dat m-am trezit singură în dreptul intrării. Era aproximativ un metru în care ar fi trebuit să patinez singură, dar mi-am dat seama că nu îmi va ieși și voi cădea. Erau vreo doi adulți și câțiva copii în zonă și știu că m-am simțit chiar aiurea în momentul ăla. Pentru că nu aveam curaj să merg mai departe. Am avut de făcut o alegere și chiar dacă, mă gândeam eu, toți vor crede că sunt o fricoasă, am ales să o aștept pe prietena mea și să trec împreună cu ea de acea porțiune mică în care ar fi trebuit să patinez singură. E drept că aveam motivele mele pentru care nu voiam să cad. Am o anumită problemă la o mână, motiv pentru care e nevoie mereu să o protejez. M-am obișnuit atât de tare cu asta, încât nici nu îmi mai conștientizez mișcările și nici pentru cei din jurul meu nu e vizibil faptul că aș avea vreo problemă. Totuși, am observat că, în anumite momente, alte instincte devin mai puternice. Am alunecat pe un scaun, în urmă cu mai mult timp, și fix în mâna bolnavă m-am sprijinit. M-am ales cu vreo două săptămâni de durere, dar, e drept, dacă nu făceam asta, mă răneam mai grav. Prin urmare, riscul de a mă răni fix la mâna cu pricina, dacă aș fi căzut la patinaj, era destul de ridicat și n-am considerat că merită să mi-l asum.

Gândindu-mă la asta, le-am spus copiilor seara, în pat, că toți am fost foarte curajoși în acea zi pe patinoar. Chiar și eu. Când m-a auzit, Tudor a exclamat – „Cum? Tu nici nu te-ai desprins de margine!” Atunci i-am spus că eu nu m-am simțit pregatită să patinez singură în acea zi și faptul că am ales să îmi ascult corpul a fost și el un act de curaj. Atunci când toți oamenii fac într-un fel și noi alegem să facem cum simțim, chiar dacă asta e diferit de ce și cum spun/fac ei, vorbim tot despre curaj. Și am punctat aici că și Tudor a fost foarte curajos pentru că ales să își asculte corpul și a patinat doar cu ajutorul focii. Copiii m-au ascultat uimiți și, în același timp, aducându-și aminte lecții mai vechi. Am mai vorbit puțin și apoi au adormit liniștiți și mulțumiți. Amândoi.

Ce vreau să spun e că, în Anul cel Nou, ne doresc tuturor, și nouă și vouă, celor care citiți acest articol, curaj. Nu acel curaj care ne face să ne asumăm riscuri, poate, inutile, ci acel curaj care ne face să fim noi înșine în orice context, indiferent de ce fac sau spun cei din jurul nostru. Mai ales, ne doresc să înțelegem în profunzime că e vorba despre curaj în acele momente și să ne simțim confortabil cu alegerile pe care le facem.

La mulți ani! 🙂

Sursă foto – Pexels.com