Cum să dansăm cu viața în noul an

on

E vremea planurilor pentru noul an și după ea urmează o scurtă perioadă în care, plini de energie, chiar ne ținem de ele. Apoi vine 16 ianuarie, entuziasmul din primele zile ale anului dispare, începem să revenim la normal și asta ne întristează. Unii ne amintim atât de bine asta, că nici nu mai vrem să încercăm. Ce sens au planurile și obiectivele dacă nimeni nu le respectă?

Și totuși, stabilirea unor obiective are un rol extrem de important. Poate că existența unui obiectiv nu garantează îndeplinirea lui, dar, cu siguranță, e primul pas. Unul peste care nu putem sări. În principiu, n-ai cum ajunge într-un anumit loc dacă nu îți propui să faci asta. Desigur, uneori te poți rătăci și poți ajunge din întâmplare, dar astea sunt excepții. Astfel că eu vă propun să stabilim obiective și unul dintre ele să fie acela de a citi mai mult în noul an. Da, și eu. Pentru că nu citesc suficient de multe cărți pentru oameni mari. Și așa de dragi îmi sunt, că vreau mai multe, motiv pentru care vă prezint azi ultima carte citită de mine și, la finalul articolului, vă ofer un calendar downloadabil special. Unul care ne poate ajuta să citim mai mult, ne ajută să apreciem mai mult cărțile citite și se transformă pe măsură ce timpul trece și îl completăm. Înainte, însă, să ne întoarcem la cărți, deoarece eu cred că, dacă ne prinde prima lună din an cu mintea într-o carte, s-ar putea să trecem mai ușor peste așa-zisa revenire la normalitate și-atunci când altor oameni le va fi dispărut entuziasmul, s-ar putea ca al nostru să renască.

Cartea lunii ianuarie

Mica dansatoare mi se pare cartea perfectă pentru un început de an. Poate pentru că are câte puțin din toate. Adevarul se împletește cu ficțiunea într-un mod misterios pe care, probabil, nu-l vom desluși vreodată în întregime. Cuvintele curg frumos, povestea te prinde și te ține captiv înăuntrul ei. Apoi, când se termină, continuă dincolo de paginile cărții. Da, deși faptul că e bazată pe fapte reale te face și mai tare să conștientizezi, la final, că s-a sfârșit, simți din plin și că ea continuă să curgă. Continuă pentru că paginile unei cărți n-au cum cuprinde totul, continuă pentru că nu știm, cu adevărat, ce s-a întâmplat, continuă pentru că Micuța dansatoare există de-adevăratelea și continuă pentru că naște în noi setea de cunoaștere. Chiar nu cred să fie vreun om care să fi citit această carte și să nu caute pe Google sculptura lui Degas sau mai multe informații despre acesta, chiar și dacă le are deja. Deoarece cartea îți schimbă perspectiva din care privești atât sculptorul, cât și creația lui.

Dar, să începem cu începutul. Cartea este scrisă de Melanie Leschallas și a apărut în 2022 la Editura NICULESCU, o editură cu renume care se reinventează aducând aproape de noi minunate cărți de ficțiune. Acțiunea se petrece în Franța, în a doua jumătate a secolului XIX, o perioadă marcată din plin de luptele dintre comunarzii care voiau drepturi pentru oamenii simpli și cei care doreau păstrarea vechii ordini. Personajul principal e Marie van Goethem, copila care i-a fost model sculptorului și pictorului Edgar Degas pentru sculptura Micuța dansatoare de 14 ani.

Asa cum aveam să aflu la lansare, când am avut oportunitatea să o întâlnesc pe autoare, Marie van Goethem are multe în comun cu Melanie Leschallas, pe primul loc fiind faptul că amândouă au crescut fără tată. Probabil de aceea povestea curge împletindu-se cumva în jurul imaginii tatălui absent și, totuși, atât de prezent, în ciuda absenței fizice. De altfel, pe măsură ce citim, ne dăm seama că scrierea ei a fost un adevărat proces terapeutic pentru Melanie. Unul care a culminat cu vindecarea. Cert e că mi se pare o ilustrare desăvârșită a acelei idei conform căreia tatăl joacă un rol extrem de important în viața copiilor chiar și atunci când e absent. Pe parcursul cărții aproape că am avut senzația că tatăl Mariei e și el un personaj principal și asta în ciuda faptului că el moare încă din primul capitol. Poate pentru că trăiește prin ea. În orice caz, punctele comune pe care le au Melanie și Marie îi dau cărții și mai multă autenticitate. Autoarea nu e nevoită să își imagineze cum a fost pentru Marie să trăiască fără tată, să nu știe aproape nimic despre acesta și să nu aibă un loc fizic unde să îl viziteze. Nu, ea a trăit la propriu această experiență și s-a luptat cu emoțiile generate de dispariția tatălui, simțind din plin nevoia de a afla adevărul și de a obține pacea interioară. Acest lucru devine cumva evident, pe măsură ce citim, iar faptul că scrierea carții a durat 10 ani mi se pare perfect normal. Nu te vindeci de așa o traumă într-o lună și eu mă bucur că, citind această carte, am avut privilegiul de a fi martoră la vindecarea unui om printr-un proces atât de simplu și, în același timp, atât de complex – scrisul.

Dar acesta e doar unul din felurile în care putem privi cartea și tocmai de aceea mi se pare perfectă pentru acest început de an. Pentru că ne oferă atât de multe, după cum veți vedea mai jos.

Ce veți găsi în Mică Dansatoare

În primul rând, Mica dansatoare ne oferă un strop de istorie, dar nu istoria aceea care se învață, de obicei, la școală. Nu, cartea merge mai departe, în culise, și ne prezintă viața oamenilor simpli din Franța secolului XIX, cu bucuriile și, mai ales, cu greutățile ei. Citind-o, s-ar putea să conștientizăm faptul că, în ciuda greutăților din viața noastră de zi cu zi, lumea chiar a evoluat și continuă să o facă. Desigur, evoluția asta a fost plătită cu vieți omenești. Au murit oameni pentru a câștiga lucruri pe care noi, azi, le luăm de bune. Citim despre ei în carte și, mai ales, citim despre femei și despre cât de greu era pentru o femeie singură, fără un bărbat alături, indiferent de clasă socială din care ea făcea parte. Mi-a plăcut, în mod special, felul cum autoarea subliniază acest lucru prin legătura specială dintre Marie van Goethem și Mary Cassat. Două femei din două lumi diferite. Una suferă de foame și frig, iar alta este foarte bogată si nu cunoaște lipsurile. Aparent, nu au nimic în comun, dar amandouă trăiesc într-o lume care aparține bărbaților și acest singur detaliu e suficient ca să le unească printr-un fir invizibil și puternic, chiar dacă doar pentru scurtă durată. Dincolo de această legătură, mi-au atras atenția cuvinele de mai jos, gândite într-un mod extrem de inocent de către Marie:

” Louise spune că să rostești jurăminte într-o biserică, să muncești pe brânci până la moarte ca o sclavă domestică pentru soțul tău, să renunți la trupul tău pentru nimic ca să fii proprietatea și jucăria unui bărbat nu este iubire.”

Pe lângă această bucățică de istorie, Mica dansatoare ne ajută să pătrundem într-o lume misterioasă – lumea din spatele ușilor închise ale atelierului unui artist. Oare câți dintre noi ne-am gândit la ce simte acesta când lucrează și câți dintre noi ne gândim la suflete atunci când privim sculpturi? La sufletul care le-a creat și, mai ales, la sufletul care le-a fost model. Am așa o bănuială că cei mai mici dintre noi o fac și spun asta amintindu-mi cât de impresionați sunt copiii mei atunci când privesc o sculptură. Teoretic, sunt prea mici să înțeleagă arta și, totuși, cred că o înțeleg mai bine decât mulți adulți. Pentru că mi se pare că ei văd sufletul unei sculpturi atunci când o privesc. Sau, poate, ar trebui să spun sufletele. Pentru că o astfel de operă de artă va cuprinde mereu o împletire desăvârșită a două suflete – creatorul și modelul. Cert e că, prin intermediul acestei cărți, micuța balerină prinde viață. După ce am terminat cartea, am stat minute în șir privind sculptura, timp de mai multe zile. Vă recomand și vouă să faceți asta la final, după ce citiți cartea.

Nu în ultimul rând, Mica dansatoare ne oferă oportunitatea de a ne deschide mintea și de a înțelege diferite tipare umane, dar și de a accepta că, uneori, pur și simplu nu se poate mai mult, iar această acceptare e echivalentul înțelepciunii. Povestea micuței balerine e veche și, totuși, e atât de prezentă. Oamenii se confruntă și azi cu pierderea, există și azi mame absente emoțional, tați care lipsesc din viața copiilor, copile care sunt forțate să-și vândă trupul, femei care traiesc în umbra bărbaților si doar pentru aceștia, oameni care refuză să gândească si trăiesc în ignoranță… De asta mi se pare că această carte e un fel de omagiu adus omului, în esența lui, ilustrat de cuvintele lui Degas care ajung la noi prin vocea Melaniei Leschallas:

” Privește acest corp, Marie. Această carne este vie. Își câștigă existența. Asta înțeleg eu prin autentic. Nu este decorativă, nu este lăptoasă, rotundă și inutilă. În trecut, pictorii reprezentau eroi din Grecia și Roma Antică. Dar în epoca noastră modernă, adevărata noblețe este în oameni! Eforturile de zi cu zi ale oamenilor care muncesc sunt o bătălie eroică. ”

Desigur, mai vreau să punctez și faptul că, din punctul meu de vedere, cartea e și un îndemn spre cunoaștere; spre cunoașterea lumii și spre a citi cărți, prin faptul că ancora micuței Marie este chiar o carte pe care o citește și o recitește de nenumărate ori, dar și spre cunoașterea de sine și cunoașterea, înțelegerea și acceptarea trecutului, fapt care ne oferă eliberarea și oportunitatea de a trăi prezentul din plin și de a privi cu speranță spre viitor. Altfel, atât timp cât purtăm în bagajul nostru emoțional probleme din trecut pe care le negăm sau care nu și-au găsit rezolvarea sau acceptarea, nu putem evolua.

Ce am simțit eu când am citit cartea

Am trecut prin multe emoții citind Mica dansatoare. M-a prins încă de la primele pagini pentru că a atins un punct sensibil. Primul capitol este despre Marie van Goethem la vârsta de șase ani. Pe fetița mea o cheamă Maria si are fix șase ani. Cartea este scrisă la persoana I și asta o face să fie și mai profundă. Asistăm, în primul capitol, la scena în care un copil își pierde ambii părinți. Își pierde tatăl pentru că este ucis, dar își pierde și mama, deoarece, după acest moment, ea devine din ce în ce mai absentă emoțional, până când, mi se pare mie, dispare cu totul.

Viața micuței balerine nu e ușoară deloc. Pe vremea aceea, fetele ca ea, fară un bărbat care să le protejeze, păreau să aibă doar două variante pentru a supraviețui- să-si vândă trupul sau să fure. Acest adevăr crud m-a făcut ca, la un moment dat, să mă înfurii pe autoare. Cine se crede ea să fie atât de dură? De unde știe că a fost chiar așa? Cine îi dă dreptul să o rănească pe Marie atât de tare? Cine îi dă dreptul să ia un nume și-o imagine și să le dea viață doar pentru a răni sufletul care se ascundea în ele? Doar că nu scriitoarea a rănit-o pe Marie. Ea a eliberat-o supunându-i povestea și făcându-ne ca, atunci când privim Micuța dansatoare de 14 ani, să spunem – Ea e Marie van Goethem! Da, Melanie Leschallas, a eliberat-o pe Marie, spunând lucrurile și din perspectiva ei. În plus, a făcut multe cercetări și, așa cum ea însăși spunea, scheletul care susține povestea e real. Iar finalul e eliberator. Mi-a fost teamă de el chiar și când am început să-l bănuiesc. Cert e că e finalul perfect pe care vă invit să-l descoperiți și voi. Promit că, deși nu poate schimba trecutul, va aduce un fel de împăcare.

Vă invit, așadar, să pășiți în lumea lui Marie van Goethem, o copilă care visa la o lume mai bună și care, prin magia ce s-a născut din mâinile omului Edgar Degas, care a creat Micuța dansatoare de 14 ani, a reușit să supraviețuiască mai bine de 100 de ani și să trăiască și într-o astfel de lume. Da, vorbesc despre lumea noastră, o lume care, deși e departe de a fi perfectă, e mai bună decât lumea în care s-a născut ea.

Calendar de cititor – cadoul meu pentru voi

La final, așa cum v-am promis, vă ofer un calendar downloadabil care are darul de a ne reaminti de obiectivul de a citi mai mult, dar și de a se transforma, pe parcursul anului, în propria noastră operă de artă, unică și foarte personală.

Vă recomand să-l printați în format A4 și să folosiți o mapă ca suport. Eu am una din lemn, dar merg și cele clasice. De asemenea, pe spatele fiecărei file de calendar putem scrie și alte gânduri și emoții pe care ni le-a trezit cartea care ne-a impresionat cel mai mult. Cât despre Mica dansatoare, o găsiți aici, pe site-ul Editurii NICULESCU, dar și în majoritatea librăriilor. Iar în ceea ce privește titlul acestui articol, el vine din chiar cuvintele autoarei scrise pe cartea pe care a semnat-o pentru mine la Gaudeamus, cuvinte care mi s-au părut perfecte pentru acest început de an. Pentru că da, cărțile ne pot învăța și ajuta să dansăm cu viața.

Surse foto – arhivă personală

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s