După cum sugerează chiar titlul, acest articol abordează un subiect dificil și complex, motiv pentru care nu-mi propun o explorare exhaustivă, lucru, de altfel, imposibil, ci voi încerca mai degrabă să vă prezint viziunea mea despre rolul inteligenței artificiale în dezvoltarea literaturii, scriind, punctual, despre aspecte pe care le consider importante pe acest plan.  Prin urmare, vă invit să descoperiți mai jos parerea mea despre cărți, procesul creativ și inteligenta artificială, alături, desigur, de câteva recomandari utile de lectură.

Cărțile și autorii lor

Nu știu alții cum sunt, dar eu, atunci când citesc o carte care mă impresionează, în timpul sau imediat la finalul lecturii, încep să caut informații despre autor. Vreau și, cumva, am nevoie să știu cine a fost acesta, dincolo de numele său, să aflu cum a curs viața lui și ce anume l-a modelat pentru a scrie așa cum a scris. Am nevoie, pentru o experiență completă și (mai) valoroasă, să înțeleg cum a apărut acea carte. Pentru că o carte nu se naște din nimic și fiecare poveste e unică prin faptul că un om a creat-o, pornind de la propriile lui experiențe, mai mult sau mai puțin conștiente, iar cunoașterea istoriei unei cărți o face pe acesta din urmă și mai prețioasă.

Așa se face că, spre exemplu, atunci când am citit Vânătorii de zmeie, carte apărută la Editura NICULESCU, a fost cumva firesc să caut informații despre autor, în încercarea de a înțelege cum poate cineva să scrie într-un mod atât de dureros și frumos în același timp. Și l-am descoperit pe Khaled Hosseini, omul din spatele cuvintelor, și-apoi i-am citit și celelalte două cărți, Și munții au ecou și Splendida cetate a celor o mie de sori, cu și mai mare interes. Și am găsit în ele bucăți dintr-o lume care, deși e atât de departe de mulți dintre noi, în fapt e mai aproape decât am vrea să credem sau să acceptăm, dar și bucăți din autor, unele personaje sau întâmplări asemănându-se foarte mult cu oameni sau întâmplări din viața reală a lui Khaled Hosseini. La final, i-am fost recunoscătoare scriitorului pentru faptul că a scris aceste cărți în care a pus, sunt sigură, părți prețioase din propriul său suflet.

Desigur nu mereu e totul așa de simplu și mă intrigă autorii care aleg să nu-și dezvăluie identitatea, dar chiar și acest fapt adaugă un plus de farmec cărților, naște mister și întrebări sau chiar adevărate dezbateri, la rândul lor prețioase. Pentru că inclusiv faptul că aleg să-si ascundă numele în spatele unui pseudonim spune ceva despre ei și despre cărțile lor. Impactul autorului asupra operei sale e la fel de mare chiar și atunci când el alege să-și publice cărțile sub protecția anonimatului.

Altfel stau lucrurile cu basmele sau legendele pentru că oficial acestea nu au un autor, însă lucrurile nu-s chiar atât de complicate deși sunt complexe. Basmul e una dintre cele mai importante moșteniri culturale pe care le avem pentru că basmul e scris de Oameni. Am mai spus, de-a lungul timpului, că eu cred că fiecare poveste se transformă atunci când se întâlnește cu cititorul ei. Ei bine, basmele, transmise de-a lungul vremurilor pe cale orală, s-a construit și reconstruit de nenumărate ori și astfel se face că ele cuprind mult mai mult din oameni decât oricare alte opere literare. Datorită Fraților Grimm și a altor culegători de basme putem noi azi să pătrundem în profunzimea sufletului uman și chiar să folosim această oportunitate pentru a ne vindeca. În Femei aleargă cu lupii: Povești și mituri ale arhetipului Femeii Sălbatice, Dr. Clarissa Pinkola Estés ne vorbește în detaliu despre puterea vindecătoare a poveștilor și ne spune, folosindu-se de argumente solide, că ”în povești aflăm instrucțiuni menite să ne călăuzească prin dificultățile existenței. Ele ne permit să înțelegem necesitatea recuperării unui arhetip scufundat și modalitățile de a-l readuce la suprafață.”(p.29)

Prin urmare, ideea principală ar fi că, din punctul meu de vedere, valoarea unei cărți e completă atunci când descoperi cartea împreună cu autorul ei, fie el anonim sau nu și fie că vorbim despre un singur autor sau despre mai mulți, în ceea ce privește basmele, spre exemplu, complexitatea acestora datorându-se chiar faptului că ele nu aparțin unui singur om, ci Oamenilor.

Ar putea inteligenta artificială să scrie cărți?

Cele afirmate mai sus complică lucrurile atunci când ne gândim la cum a evoluat lumea în ultimul timp și la faptul că există dezbateri intense cu privire la inteligenta artificială, posibilitatea ca aceasta să scrie cărți și implicațiile pe care le-ar avea un astfel de proces. Sunt, se pare, o mulțime de păreri și idei pe această temă, sunt multe materiale care cuprind întregi dezbateri cu privire la nenumărate aspecte, inclusiv etice. Fiecare om are o părere și e normal să fie așa.

În ceea ce mă privește, lucrurile sunt simple. Nu doar presupun, sunt convinsă că IA va putea și chiar va scrie cărți în viitor. Nu cred că putem să ne îndoim de asta și-mi bazez afirmația și pe un mic experiment pe care l-am făcut cu ocazia scrierii acestui articol, deși „experiment” ar putea să fie un termen un pic prea pretențios. Eu nu folosesc ChatGPT, nici nu am folosit vreodată, dar, în timpul unei discuții pe această temă cu soțul meu, care a mai folosit, de-a lungul timpului, inteligența artificială, din curiozitate, el i-a cerut programului să-i scrie, în două pagini, despre inteligența artificială și literatură, mai exact dacă IA ar putea scrie cărți, adică aproximativ subiectul acestui articol. Aproape instant, în doar câteva secunde, au apărut mai multe rânduri foarte bine organizate și impecabil scrise. Să credem că lucrurile s-ar putea opri aici, ar însemna să fim naivi. Da, e foarte posibil ca IA să ajungă să scrie o carte mai bine și, categoric, mai rapid decât un om. Prin comparație, mie mi-a luat câteva zile să scriu acest articol, în condițiile în care am lucrat câte un pic dimineața și a durat ceva până mi-am organizat ideile. Dacă aș fi scris fără oprire, tot mi-ar fi luat câteva ore, cu tot cu pregătirea imaginilor plus că, probabil, aș fi avut nevoie și de pauză, doarece nu pot sta atât de mult timp cu ochii într-un ecran. În concluzie, dacă aș fi beneficiat de ajutorul inteligenței artificiale în acest proces, munca mea ar fi fost mult simplificată, dar de ce mi-aș dori asta? Chiar dacă la finalul acestui articol vor apărea cuvintele ”acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024”, ele nu vor transmite adevărul complet. Pentru că, dincolo de concurs, acest articol a fost scris pentru că mie îmi place să scriu. Să scrie altcineva în locul meu, fie că ar fi un alt om sau o inteligență artificială, ar însemna ca eu să nu mai fac fix lucrul care-mi place și nu văd sensul unei astfel de acțiuni. Și, întorcându-mă la cărți, da, IA ar putea scrie cărți în locul oamenilor, dar, din nou, de ce și-ar dori cineva asta? Nu cred că există scriitor (adevărat, nu aspirant), fie el mai mare sau mai mic, care și-ar putea dori să scrie altcineva în locul lui. Pentru că scriitorii scriu pentru plăcerea de a scrie.

Ce înseamnă de fapt să scrii o carte?

Mi se pare că adesea tindem să vedem cărțile doar cu ochii de cititor, uitând de tot ceea ce înseamnă procesul de scriere. Procesul creator e o artă, cartea, obiectul final al acestui proces e o operă de artă. Arta nu funcționează doar în sens unilaterial, opera de artă nu-i doar un produs pentru un client. Actul creator are o mulțime de beneficii pentru cel care creează și orice formă de artă e, în același timp, terapeutică și generator de dezvoltare personală. Chiar și atunci când nu e publicată.

Fie că sunt sau nu faimoși, în lume există mulți oameni cu preocupări artistice. Tehnologia ne-a permis, prin ușurarea unor sarcini zilnice consumatoare de timp și de alte resurse, chiar și celor mai mici dintre noi, să ne dezvoltăm latura creativă și să ne hrănim în acest fel sufletele. Oamenii nu scriu, nu pictează și, în general, nu creează lucruri doar pentru semenii lor și, de fapt, acest lucru e, din punctul meu de vedere, mereu pe locul doi. Actul creator e în primul rând egoist, omul creează pentru a se simți mai bine el cu el, creează pentru plăcerea de a crea, iar eu nu cred că oamenii vor renunța vreodată la această plăcere și, pentru că lumea nu e compusă doar din cititori, ci și din scriitori, sunt destul de convinsă că, oricât de tare că ar evolua mașinile, oamenii nu se vor opri din a scrie. Pentru că deși, cel puțin teoretic, se spune că dacă exersează suficient, orice om poate să scrie o carte, capacitatea de a scrie frumos e și un talent, cu care te naști. Mereu vor exista oameni care vor avea nevoia viscerală de a scrie sau de a crea într-un alt fel. Dincolo de produsul final, într-un proces creator te transformi și te dezvolți.

Desigur, mereu vor exista și oameni care vor dori să pretindă că sunt ceea ce nu sunt. Plagiatul există în prezent, probabil dezvoltarea IA le va permite oamenilor de acest fel să scrie cărți fără a fi cu adevărat scriitori, deși, desigur, depinde mult de regulile impuse de creatorii acestor programe. Altfel, cu sau fără IA, există și în prezent cărți care nu aduc nimic valoros, sunt doar înșiruiri de cuvinte care nu te fac să simți aproape nimic, care nu te impresionează și pe care le uiți imediat cum ai dat pagina. Existența lor nu-i împiedică pe scriitorii foarte buni să iasă la suprafață, din contră.

Cum ar putea IA să sprijine procesul creator

Oamenii au creat mașinile pentru a își face viața mai ușoară și s-au descurcat și se descurcă excepțional în acest sens, viața noastră, azi, nici nu se compară cu viața părinților noștri. Spre exemplu, eu fac cumpărături cu câteva click-uri pe telefon, nu spăl rufe cu mâna, nu dau cu mătura, nu scutur covoare. În același timp, dacă acum câțiva ani, cand eram studentă, mergeam la bibliotecă pentru orice informație și asta nu doar pentru că mi se cerea în mod explicit, ci pentru că nu aveam o alternativă, azi pot afla aproape orice doar butonând telefonul. Toate aceste lucruri le fac pentru că aleg asta, pentru că vreau să-mi investesc timpul în alte activități, mai prețioase pentru mine. Cum spuneam și mai sus, în ceea ce privește scrisul, scriu pentru că asta îmi provoacă plăcere, nu apelez și nu aș apela la o mașină în acest sens pentru că asta nu ar însemna deloc să mă las ajutată de tehnologie, ci să renunț la ceva ce-mi place.

Totuși, sunt și lucruri care nu-mi plac în acest proces, cum ar fi, spre exemplu, corectarea articolelor și asta e o parte la care aș renunța cu plăcere și pentru care aș aprecia oricând un ajutor extern, fie el venit de la un alt om sau de la o mașină. Prin urmare, având în vedere că o carte nici nu se compară cu un articol, cred că inteligența artificială ar putea sprijini scriitorii pe partea de corectare a textelor, oferindu-le astfel mai mult timp pentru a se concentra pe procesul creator.

Desigur, tot IA ar putea ajuta și pe partea de documentare, atunci cand se dorește a se scrie despre un anumit subiect, însă pe acest plan lucrurile nu sunt doar în alb și negru, există mai multe nuanțe. Îmi amintesc, spre exemplu, de Melanie Leschallas, scriitoare care a povestit în Mica Dansatoare despre viața tinerei balerine care i-a fost model lui Degas pentru realizarea operei cu același nume. Cum am mai povestit, am avut privilegiul a o asculta pe autoare vorbind despre cartea ei și așa am aflat că acest roman, dacă-mi amintesc bine, a fost scris într-un timp destul de lung, el având în spate și multă documentare. Probabil, cu ajutorul inteligenței artificiale, un astfel de roman ar fi putut fi scris în mai puțin timp, însă nu cred că ar fi fost neapărat mai bun, nici la fel de bun. Pentru că autoarea a pornit să-l scrie dintr-o nevoie a ei, având în comun cu personajul principal faptul că, la rândul ei, a crescut fără tată și, în acest caz, procesul creator e strâns împletit cu documentarea și cu dezvoltarea personală a autoarei în tot acest timp. Nu am cum să știu cu adevărat, dar, pe baza a tot ce am citit în cartea ei, carte din care vă ofer o mică bucățică mai jos, cred că dacă lui Melanie Leschallas i s-ar fi propus o variantă simplificată a tot ce a făcut în acei ani, ea ar fi refuzat pentru că asta ar fi însemnat să ardă niște etape. Cumva, e ca și cum un copil ar trece de la primele luni de viață la vârsta de tânăr adult într-o clipă și i s-ar implanta artificial în minte tot ce trebuie să știe. Și, da, ar ști, cu siguranță, multe lucruri, dar ar fi, din punctul meu de vedere, o ființă incompletă. Prin urmare, cred că fiecare caz e particular și sunt multe nuanțe de luat în calcul înainte de a spune ferm că IA ar putea sau nu să ajute pe acest plan.

Altfel, cred că IA ar putea, probabil, să scrie cu succes cărți științifice, eliminând din erorile umane care pot să apară în aceste cazuri, dar, din nou, și aici sunt multe ale aspecte de analizat, lucrurile nu au cum să fie doar într-un fel sau altul, însă, cu siguranță, sprijinul inteligenței artificiale în acest domeniu poate fi unul prețios.

Inteligența artificială si editurile

Multe cărți au o parte specială dedicată mulțumirilor și în multe dintre cărțile foarte bune, pe care le-am citit în ultimii ani, în această parte este menționat în mod special editorul, uneori aceste mulțumiri fiind în așa fel dezvoltate, încât putem înțelege într-un mod mult mai profund cât de important este rolul unui editor în nașterea unei cărți cât mai desăvârșite. Multe astfel de cărți sunt apărute în urma unui proces îndelungat, care a implicat discuții profunde, scrieri și rescrieri a unor pasaje întregi. Astfel, deși editarea unei cărți ar putea fi considerată, în mod superficial , nu atât de importantă, adevărul e că amprenta editorului e extrem de valoroasă; fiecare om prin mâinile căruia trece o carte, înainte de fi publicată, lasă o pare din el acolo, iar acest lucru face ca acea carte să fie și mai prețioasă, și asta se vede, poate și mai clar, atunci când vorbim despre traduceri, uneori, varianta tradusă fiind mult diferită de original. Prin urmare, deși, teoretic, o mașină ar putea face relativ ușor munca unui editor, acesta nu ar fi neapărat un lucru bun, chiar dacă, probabil, ar reduce din costurile publicării unei cărți. Totuși, sprijinul IA ar putea fi important în cazul scriitorilor mai introvertiți sau, dacă IA ar fi o sursă de ajutor cu adevărat obiectivă, produsul final l-ar reprezenta mai mult pe autor și mai puțin pe ceilalți oameni, care sunt în mod normal implicați în crearea unei cărți. Nu în ultimul rând, un scriitor ar putea apela la ajutorul IA la orice oră din zi sau noapte, aceast aspect permițîndu-i să exploateze la cel mai înalt nivel momentele cele mai creative, care, uneori, pot să apară la cele mai nepotrivite ore. Din nou, există multe aspecte de luat în calcul, însă e clar că inteligența artificială ar putea corecta cu succes manuscrisele și, cu ajutorul ei, poate s-ar putea evita mai ușor plagiatul, iar acesta ar fi un lucru bun. În plus, probabil există și alte etape ale procesului de publicare a unei cărți, care pot beneficia de sprijinul unei mașini, lăsând astfel mai mult timp editorilor pentru a se ocupa de aspecte mai importante și, din nou, poate scăzând din costurile producției unei cărți și având ca efect faptul că oamenii își vor permite să cumpere și, implicit, să citească mai multe cărți.

Viitorul literaturii într-o lume în care inteligența artificală scrie cărți

Eu nu-mi fac cu adevărat griji pentru viitorul literaturii, al scriitorilor sau al vreunei competiții între aceștia din urmă și inteligența artificială și spun asta cu riscul de a fi considerată naivă. Însă istoria ne arată că oamenii, chiar și cei mai primitivi, au simțit nevoia de a crea opere de artă. Într-o lume în care mașinile îi înlocuiesc din ce în ce mai mult pe oameni în activitățile zilnice dificile, această nevoie de a ne dezvolta pe plan spiritual nu are cum să devină mai mică, ci mai mare. Da, cu siguranță vor exista oameni care vor folosi IA în scopuri mai puțin ortodoxe, dar așa a fost mereu, cu totul. Altfel, așa cum am spus și mai sus, oamenii se nasc talentați într-un domeniu sau altul, un scriitor (fie el publicat sau nu) are nevoie să scrie și nu va considera scrisul o corvoadă, ci o plăcere la care nu va dori să renunțe, iar cititorii, la rândul lor, vor dori să citească opere scrise de alți oameni pentru că oamenii au nevoie de hrană pentru suflet, hrană venită chiar de la semenii lor. În plus, îmi sprijin această afirmație și pe faptul că, din tot ce am observat eu de-a lungul timpului, poveștile bazate pe fapte reale au avut mereu un succes mai mare decât altele.

Altfel, probabil în viitor chiar vor apărea cărți scrise de IA. Probabil vor avea și succes, chiar și eu aș cumpăra o astfel de carte, n-aș putea rezista curiozității de a o citi. Însă nu cred că va putea concura cu adevărat cu cărțile foarte bune scrise de scriitorii foarte buni, cred că pur și simplu vor fi două domenii paralele. Oricât de clișeic ar suna, o carte bună cuprinde o parte din sufletul scriitorului, iar sufletul uman e prea complex pentru fi reprodus în felul acesta de o mașină. Desigur, dacă e să mă întorc la experimentul despre care v-am povestit mai sus, e foarte probabil ca, dacă acel articol ar fi ajuns în fața ochilor mei fără să fi știut că a fost scris de o mașină, să nu-mi fi dat seama de acest lucru, dar acest fapt e mai puțin relevant. Important e nu dacă îți dai seama sau nu, important e că eu cred că mereu vor exista scrieri care-ți vor pătrunde în suflet într-un mod cum numai un om o poate face. Însă dacă sau atunci când inteligenta artificială va putea simți emoții, va putea crește și se va putea dezvolta, în așa fel încât să scrie o operă de artă completă și complexă, cu toate caracteristicile uneri opere scrise de om, deja nu vom mai putea vorbi despre ceva artificial. Iar dacă oamenii vor ajunge vreodată să se comporte ca niște roboți și să nu mai simtă nevoia de a crea, atunci deja nu mai vorbim despre oameni. Omul e creativ prin definiție, omenirea s-ar autodistruge dacă oamenii nu s-ar mai dezvolta pe plan spiritual.

Cum rămânem umani într-o lume în care tehnologia e din ce în ce mai prezentă

Deși am păstrat un ton optimist pe parcursul scrierii acestui articol, cred totuși, că ar fi iresponsabil să ignorăm pericolele folosirii excesive a tehnologiei. Deja efectele negative se pot observa, în special asupra copiilor. Folosirea inteligenței artificiale într-un mod iresponsabil, mai ales de către generațiile tinere, poate avea efecte negative considerabile. Spre exemplu, un copil care va reuși ”să-și facă” temele folosind o formă de inteligență artificială se va dezvolta incomplet. Creativitatea e, așa cum spuneam, ceva cu care ne naștem și vine la pachet cu nevoia de a crea, dar dacă nu hrănim această creativitate și nu le oferim copiilor metode prin care să și-o dezvolte, există posibilitatea ca ea să amorțească cumva și să iasă din ce în ce mai rar la suprafață. Cum păstrarea unei minți vii se face cel mai bine prin lectură, vă propun mai jos câteva titluri în acest sens, inclusiv o carte scrisă de Jon Evans, care ne povestește și despre inteligența artificială – Marile Idei ale Științei. O introducere completă, dar și o carte tare faină pentru cei mici, HISTRONAUŢII. O aventură cu vikingii: poveste, informaţii, activităţi, pe care copiii mei o adoră.

Așa cum se poate observa din materialul de mai sus, toate cărțile propuse au apărut la Editura NICULESCU, editură cu o istorie îndelungată și frumoasă, fiind de peste treizeci de ani prezentă alături de noi, despre care, sunt sigură, cei mai mulți avem amintiri, căci am crescut împreună, și căreia ar trebui să-i fim cu toții recunoscători pentru că se reinventează mereu pentru noi, în încercarea de ține pasul cu provocările vremurilor în care trăim. Astfel, în prezent, Editura NICULESCU  ne oferă o gamă variată de cărți tipărite, dar și audiobooks sau e-books din cele mai diverse domenii, de la știință și dezvoltare personală, până la ficțiune și cărți pentru copii.

Să citim, deci și, atunci când simțim nevoia, să și scriem, în timp ce profităm de avantajele tehnologice ale epocii în care trăim, fără a le lăsa să ne răpească micile bucurii ale vieții.

---

Notă: În lumina unor evenimente întâmplate recent, după ce acest articol fusese deja definitivat, dar nu încă publicat, opinia mea s-a schimbat parțial, motiv pentru care adaug această notă. Mai exact, după ce am testat un program care detectează IA în texte, am constatat că aceste programe, care, în fapt, sunt tot IA, pot da mari erori. Am verificat, între altele, un text 100% uman, iar programul a concluzionat că acel text este generat de IA în proporție de 26%, lucru care, în ochii celor care văd aceste programe ca fiind imbatabile, arată, fără drept de apel, că acel text a fost scris folosind inteligența artificială. Deși în realitate nu-i așa, realitatea nu pare să conteze.

Apoi, soțul meu a luat textul despre care vă povesteam în articol că a apărut în urma micului nostru experiment și l-a introdus în același program. Procentul de IA detectat a fost de 77%, în condițiile în care, în realitate, era 100%. Ulterior, soțul meu a luat același text și i-a cerut lui ChatGPT să-l facă mai „plastic”. În urma verificării, concluzia programului a fost că acest din urmă text, generat 100% de IA, ar fi avut 16% conținut IA, deci mai puțin decât cel despre care vă spuneam că era 100% uman, lucru care mi se pare îngrijorător. Prin urmare, în acest moment înclin să cred că astfel de abordări pot face mai mult rău decât bine, pot afecta în mod negativ unii creatori de conținut scris, atât prin faptul că unii dintre ei pot fi acuzați pe nedrept de lucruri pe care nu le-au făcut, iar asta poate avea efecte neplăcute pe plan psihic și nu doar atât, cât și prin faptul că alții se pot simți descurajați într-o lume din ce în ce mai tehnologizată și în condițiile în care niciodată întrecerea dintre un om și o mașină nu va putea fi corectă. Desigur, cititorii ar fi și ei afectați de acest proces și, în concluzie, nu mai cred că IA ar putea ajuta nici măcar la verificarea sau editarea textelor, din contră, cred că dându-i prea mult credit, am putea avea parte de erori grave cu consecințe periculoase.

Discuția e lungă și complexă și m-a afectat personal, inițial am scris, pe nerăsuflate, 7 pagini despre asta, deoarece aveam nevoie să mă descarc. Mi-am dat seama că nu ar fi fost chiar în regulă să public o notă de 7 pagini aici, nici să refac articolul inițial nu am simțit, căci mi-e drag așa cum e, astfel că mă rezum la aceasta completare și la a spune că, în ciuda tonului optimist inițial, în acest moment al vieții mele cred, cu tristețe, că viitorul literaturii într-o lume în care inteligența artificială intervine în orice formă, fie ea mai mică sau mai mare, în procesul de scriere nu are cum să fie unul bun. Și chiar dacă în exemplele oferite aici vorbesc despre texte scurte și nu despre cărți, cred ca acest lucru e cu atât mai relevant cu cât mulți scriitori contemporani publicați au fost sau încă sunt și creatori de conținut online. Altfel, eu încă mai cred și în oameni, dar o lume în care din ce în ce mai mulți oameni acordă mai mult importanță unei mașini decât omului nu are cum să meargă într-o direcție bună. Ca exemplu, am aflat că ar exista  creatori de conținut care, înainte de a publica un text scris de ei, îl trec printr-un astfel de program de verificare și îl modifică, chiar și de mai multe ori, dacă e nevoie, până când programul le dă undă verde, confirmând că textul e uman (informația vine de pe rețelele sociale, nu stiu cât e de adevărată, nu am cunoscut personal un astfel de om). În mintea mea, poate nu atât de deschisă cum mi-aș fi dorit, o astfel de practică e nocivă. Dacă un om are nevoie de o mașină care să-i confirme că ceva ce a făcut el e cu adevărat făcut de el, mi se pare că omenirea a decăzut mult și nu știu dacă să fiu tristă sau bucuroasă pentru că eu, în bula mea, am aflat asta abia acum.

Articol scris pentru SuperBlog 2024

Surse foto – Editura NICULESCU & canva.com; prelucrare în canva.com