În octombrie deja stăm mai mult în casă, în pături pufoase și călduroase, motiv pentru care am ales o carte cu mai multe povești, numai bune de citit în pat, cu puii lângă noi. Așadar, în octombrie, Calendarul Micului Cititor aduce în prim-plan cartea „Stejarul pitic, cel mai bun tătic!”, scrisă de Victoria Pătrașcu și…
Categorie: Recomandări cărți și filme pentru copii
HISTRONAUȚII și cele mai frumoase aventuri pentru copii
Sunt câteva lucruri pe care cei mai mulți copii le au în comun. În primul rând, tuturor le plac aventura și misterul, în al doilea rând, chiar și cei mai puțin obișnuiți cu lectura sunt atrași de benzile desenate și, în al treilea rând, cei mai mulți nu sunt atrași de istorie. Ei bine, treaba…
Ziua Internațională a Punctului
V-ați gândit vreodată la cât de importante sunt lucrurile foarte mici? La cât de important e, de exemplu, un punct? Dacă nu ați făcut-o, azi e momentul să începeți. Dacă ați făcut-o, azi e momentul să aprofundati acest subiect. Pentru că azi e Ziua Internațională a Punctului, ocazie cu care vă recomand două cărți foarte…
Calendarul Micului Cititor – luna septembrie
Supa de pietre este cartea aleasă pentru luna septembrie din Calendarul Micului Cititor. Mi s-a părut potrivită pentru că septembrie este și luna când începe școala, iar asta vine la pachet cu multe provocări, una dintre ele fiind integrarea. Da, din păcate, pentru prea mulți copii integrarea se dovedește a fi extrem de dificilă și…
Ziua în care (nu) m-a lovit o mașină
Ziua în care m-a lovit o mașină nu a fost vineri. Din fericire, vineri a fost ziua în care NU m-a lovit o mașină. Pentru că am avut un strop de noroc și reflexe bune. Cu copiii eram și voi scrie și despre asta mai jos, dar mai întâi e despre amintiri; despre o altă…
Calendarul Micului Cititor – lunile iulie și august
După cum bine știți, în luna iulie nu a existat un articol despre Calendarul Micului Cititor. Prin urmare, am ales să scriu acum câteva cuvinte și despre cartea lunii iulie. E prea frumoasă c/a să nu fac asta. Cartea Sofia și pisoiul Miau este scrisă de Simona Epure și ilustrată de Cornelia Revulets. A apărut…
Despre Editura NICULESCU și un cadou deosebit
Azi se împlinesc trei săptămâni de când nu mi-am mai deschis computerul și tot azi se împlinește o lună de când am scris ultimul articol pe blog. Multe s-au întâmplat de atunci, dar evenimentul principal, cel care mi-a ocupat aproape tot timpul, a fost renovarea camerei copiilor. Pentru că, da, au crescut suficient cât să…
Calendarul Micului Cititor – Luna Iunie
Din punctul meu de vedere, n-ar trebui să existe vreun român care să nu fi auzit de Gellu Naum și de pinguinul Apolodor. Desigur, lucrurile nu stau mereu cum vreau eu, nici nu ar fi ok așa. Totuși, dacă ați deschis acest articol și cumva nu ați citit până acum Cartea cu Apolodor, vă îndemn…
Calendarul Micului Cititor – Luna Mai
Zilele trecute, copiii mei au conștientizat că în lume există foarte multe cuvinte și, mai ales, au conștientizat că ei, la rândul lor, cunosc și folosesc foarte multe cuvinte. Cu această ocazie, Maria m-a întrebat cum au reușit ei doi (ea și frățiorul ei) să învețe cuvintele acestea sau cum am reușit eu să îi…
Azi e despre Cartemma
Nu sunt bogată. N-am fost niciodată. Și, da, criza asta economică ne-a afectat și pe noi. Nu mă plâng. Mi s-ar părea că aș fi ipocrită dacă m-aș plânge. Pentru că știu că se poate mult mai rău. Știu că sunt oameni care duc grija zilei de mâine… când vine vorba de mâncare. Altfel, eu…