Scrisoare pentru Moş Crăciun

20181219_223307Ieri am spus că eu cred în Moş Crăciun – da, sunt adult şi am peste 30 de ani. Totuşi, se pare că nu cred aşa tare, din moment ce lansez o provocare. Pentru Moş Crăciun, bineînţeles.

Îmi doresc multe lucruri de Crăciun. Pe unele ştiu sigur că le voi primi. Altele vor rămâne doar vorbe rostite în întuneric, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an, încă de când eram foarte foarte mică.

Totuşi, în ciuda dorinţelor neîmplinite, am crezut mereu în magia Crăciunului, orice ar însemna asta, deşi, pentru o scurtă  perioadă de timp, aproape că uitasem de ea. Mă străduiam însă din răsputeri să păstrez aparenţele, chiar dacă pe dinăuntru, sufletul îmi era cam amorţit.

 M-am trezit din nou atunci când în doi ochi mari şi limpezi s-au aprins stele strălucitoare, la vederea bradului împodobit. Erau ochii copilului meu, cu prilejul celui de-al doilea Crăciun din viaţa lui. Al doilea, pentru că la primul avea o lună şi tot ce-am putut obţine atunci a fost o poză cu el şi o bluză pătată de lapte lângă el. Pe bluză scria „Primul meu Crăciun”, dar a udat-o înainte să apuc să-l fotografiez îmbrăcat.

 Aunci, cu ocazia acelui al doilea Crăciun petrecut împreună, s-a schimbat ceva şi în mine. Amintiri m-au năpădit  şi magia pare că a revenit sau, cel puţin, eu am încercat să o reaprind, de dragul lui şi apoi, de dragul lor, căci acum sunt doi. Totuşi, mi se pare că nu-i complet totul. Cândva credeam în minuni, cu toată fiinţa mea, chiar dacă minunile întârziau să apară, an după an. Mi-aş dori să cred iar, aşa că aleg să public o dorinţă – una pe care nici eu şi nici apropiaţii mei nu o pot îndeplini, dar care, totuşi, nu e imposibil de îndeplinit.

Cadoul pe care mi-l doresc de Crăciun e cartea din fotografie.

Ce-i aşa deosebit la cartea asta? Păi, în primul rând, nu ştiu cum se numeşte şi nici cine a scris-o şi niciuna din persoanele pe care le-am întrebat nu a ştiu să-mi spună. E o carte care are coperţile rupte, dar şi câteva pagini lipsă. E o carte care mi-a fost dragă tare când eram mică şi care a ajuns în mâinile mele deja ruptă. Mi-am dorit mult atunci să aflu cine a scris-o şi, mai ales, să o am întreagă.

Apoi, timpul a trecut, eu am plecat şi am uitat de carte. Până vara trecută când, reîntorcându-mă în casa părintească, am regăsit-o şi am luat-o aici, cu mine, în Bucureşti. Am căutat pe net câteva zile şi-am şi întrebat mai mult persoane. Nimeni n-a recunoscut-o.

Am vrut să scriu acum mai mult timp acest articol, dar se pare că i-a fost dat să apară de Crăciun. Şansele să fie citit de o persoană care să recunoască această carte mi se par mici de tot. Şansele ca asta să se întâmple de Crăciun mi se par şi mai mici. Mi-am zis totuşi că nu pierd nimic dacă încerc.

Menţionez că nu îi cer lui Moş Crăciun să intre, în mod miraculos, prin hornul casei – pe care nici nu-l am, că locuiesc la bloc – şi să-mi lase cartea, frumos împachetată, sub brad. Mă mulţumesc la fel de bine cu un mesaj, privat, sau public, care să conţină titlul cărţii şi numele autorului.

Şi pentru că ştiu că Moşul, oricât de multe puteri magice ar avea, are nevoie şi  de ajutor, voi scrie mai jos câteva informaţii despre carte – acelea pe care le am – şi un scurt rezumat al uneia dintre poveşti, căci despre o carte cu poveşti vorbesc.

Cu privire la originea autorului, după câte mi-am dat seama, cel mai probabil, este român, sau dintr-o ţară apropiată, deorece poveştile conţin nume şi alte detalii autohtone. Ca structură, mi se pare că se aseamănă mult cu basmele. Astfel, ar putea fi şi poveşti culese, dar totuşi tind să cred că nu.

Cartea conţine cel puţin patru  poveşti, dar am doar trei titluri: Zâna cea mică, Fiii Pământului şi Gemenii năzdrăvani. Nu ştiu exact câte pagini lipsesc. Posibil să mai fie şi mai mult de patru.

Prima poveste din carte, Zâna cea mică, este despre  Crăiţa şi fata ei, Luminiţa, care locuiesc în scorbura unui stejar. Alături de ele, în pădure, mai locuiesc multe animale. Puii lor sunt prietenii Luminiţei.

20181219_223432

În timpul unei serbări micuţa zână este răpită de bărzăuni, iar dispariţia ei aduce durere în sufletul tuturor locuitorilor pădurii, dar şi teamă, pentru că nimeni nu îndrăznea să lupte cu bărzăunii.

Până la urmă însă, cei 5 prieteni apropiaţi ai Luminiţei – care, practic, erau ca nişte copii – se hotărăsc să plece în căutarea ei şi să o salveze. Chiţan (un şoricel), Sprintenuţa (o veveriţă), Urechilă  (un iepure), Motoflete (o bufniţă) şi Bondocuţa (o broască ţestoasă) parcurg împreună un drum lung şi periculos, învăţând să-şi depăşească limitele şi fricile, să crească şi, mai ales, să aibă grijă unii de alţii fără vreun părinte alături, dar şi fără zâna Luminiţa care era un fel de arbitru între ei, atunci când erau împreună.

La finalul drumului, prietenii sunt prea răniţi şi obosiţi ca să mai poată lupta cu bărzăunii şi sunt astfel capturaţi. Zâna cea mică se hotărăşte să accepte să se căsătoarescă cu regele bărzăunilor, pentru a îşi salva prietenii. În ultimul moment însă, un incendiu le permite evadarea, distrugând cuibul bărzăunilor. Toată lumea scapă cu bine, rănile se vindecă şi fianlul este fericit. Cel mai important însă a fost chiar drumul care este descris într-un fel minunat, profund şi revelator.

Mulţumesc! 🙂

2 thoughts on “Scrisoare pentru Moş Crăciun

  1. Ho, ho, ho! Poveștile pământului de Monica Aslan 🙂

    Liked by 3 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close