Pentru prima dată, azi mi-am lasat băiețelul de aproape cinci ani să coboare singur scările, de la etajul patru, în timp ce eu și surioara lui mergeam cu liftul. Prea devreme?… Prea tarziu?… Prea puțin lucru ca să fie menționat pe un blog?… N-am idee. Ce știu însă e că eu am dezvoltat o adevărată fobie față de scări, de când sora lui mai mică a căzut și s-a lovit foarte tare. Mai stiu și că băiețelul are o problemă în a rămâne singur și nu i-a fost ușor să coboare patru etaje fără noi, chiar dacă el și-a dorit asta.

„Mi-a fost frică, dar mi-am învins frica, cum mi-a spus Masha” ( Masha și Ursul – Povești stranii cu Masha), a spus el, când ne-am întâlnit la parter. Da, și mie mi-a fost frică, m-am gândit, dar mi-am amintit că el deja coboară scările, fără să fie ținut de mână, de foarte mult timp și că e un băiețel puternic și foarte cumpătat. Și a fost bine.

M-am mai gândit și că fiecare lucru are un moment optim când se poate petrece si acest moment are legătură doar cu noi. Nu există o vârstă general valabilă la care copilul să renunțe la sânul mamei, la scutece, la suzeta, sau la cine știe ce alte lucruri, neacceptate în rândul adulților. Nu există un moment general valabil în care copilul să învețe să vorbească, să coloreze, să meargă la grădiniță, să deslușească taina literelor scrise, sau citite… Nu există un moment general valabil la care adultul trebuie să se căsătorească, să își cumpere o locuință, să învețe o limbă străină, să facă o facultate, sau să depășească o traumă. Da, nu există, deși prea mulți dintre noi credem fix invers, minunandu-ne când cineva îndrăznește să facă altfel de cum ar trebui.

Momentul oportun există, dar cand anume e el depinde doar de fiecare dintre noi și nu de cum stabilesc niște norme nescrise și totuși, din ce în ce mai scrise. Dacă am respecta asta, dacă ne-am respecta unii pe alții, dar și pe noi înșine, așa unici, cum suntem, am avea, cred, doar de câștigat. Când forțăm însă lucrurile și ne aruncăm, doar pentru că așa trebuie, în lupte pe care nu suntem pregătiți să le ducem, s-ar putea să nu câștigăm nimic, chiar și dacă, oficial, am ajuns pe podium.