Obstacole mici si visuri mari

Marea mea dorință e să public din nou o carte, dar deși a trecut ceva timp de când îmi doresc, n-am făcut nimic în sensul asta. E adevărat că am scris, dar ca să publici o carte nu e suficient să scrii și să aștepți să vină zâna bună să îți descopere singură poveștile și, eventual, să le și transforme într-o carte. Folosindu-și bagheta magică, evident.

Totuși, pentru că am avut nu chiar cel mai bun an și m-am hotărât să îl termin decent, am zis să profit de o oportunitate care s-a ivit și să fac macar un pas în acest sens. Un pas mic de tot.

Varianta simplă, la care, din motive doar de subconștientul meu știute, nu am apelat până acum, era să trimit la o editură – sau la mai multe – măcar un document din cele care zac ascunse în laptopul meu. Ce s-ar fi întâmplat mai departe e altă poveste. Eu sunt blocată aici.

Varianta grea a fost să aleg să particip la un fel de concurs care se termină cu publicarea unei carti. Nu oricum însă, având în vedere că am aflat acum doar câteva zile despre el.

Ce trebuia să fac? Concret, trebuia să scriu ceva. O poveste pentru copii mici.

Eu, foarte conștiinciosă – sau mai degrabă nehotărâtă – am început vreo zece și am terminat vreo trei. Le-am citit și recitit, fără să reușesc să aleg vreuna, pentru ca, într-un final, să le dau pe toate deoparte. Apoi, în urmă cu doua seri- sau nopti, dacă e să ofer informații corecte – în doar 20 de minute și în timp ce cu greu reușeam să îmi țin ochii deschiși, am scris o altă poveste. Total diferită.

Aseară am corectat-o – avea mare nevoie, era atât de târziu că am sărit și cuvinte, doar ca să nu îmi pierd ideea – și m-am pregătit să o trimit. Am accesat formularul de pe internet, pregătită fiind de un eșec. Deadline-ul era ieri, dar m-am gândit că nu toate concursurile sunt ca vestitul SuperBlog și poate nu toate țin până la fix ora 00:00. Când formularul s-a deschis, surpriză. Nu, nu era prea târziu. Era doar o listă lungă de întrebări, la care nu mă așteptam. Bine, de fapt nu era chiar atât de lungă, dar așa a părut atunci când m-am uitat la ceas. Bonus, în lista asta lungă era un loc unde trebuia să încarc un CV.

Un CV nu-i mare lucru, ați zice. Dar să vedeți cum e atunci când n-ai mai lucrat de câțiva ani și îți amintești exact când și cum ai născut doi copiii, dar nu mai știi când si ce ai studiat, sau pe unde ai lucrat. Mai ales acest din urma aspect e teribil. Pentru ca deși am lucrat puțin, profesoară fiind, m-am plimbat pe la atât de multe școli, că dacă le-aș fi scris pe toate ieșea, cu siguranță, un CV lung, fără ca asta să fie neapărat impresionant. Si dacă tot am zis toate cele de mai sus, nu cred că mai contează dacă mărturisesc și că primul gând a fost – Cum naiba se face un CV?

Ironia sorții face ca fix ieri să fi citit un articol despre cum CV-ul a devenit neimportant pentru mulți angajatori. Plus că eu nici nu-l depuneam în vederea unei angajări.

După ce am trecut de primul șoc- destul de repede, pentru că eram contratimp, am zis să renunt. Oricum nu credeam că am eu vreo șansă și oricum n-aveam timp să fac și CV și să răspund și la întrebări.

Numai că, parcă nu îmi pica bine. Adică, una e să nu fie povestea mea publicată pentru că pur și simplu nu e pe aceeași lungime de undă cu organizatorii, sau pentru că sunt altele mai bune și alta e să fie din cauză că m-am poticnit la un CV.

Astfel că, în timp ce ma simțeam destul de prostuță – m-am apucat să îmi recuperez repede conturile la site-urile de joburi pe care le-am accesat într-un trecut îndepărtat. Spre dezamagirea mea însă, n-am găsit mare lucru util acolo. Ori parti din CV-ul meu s-au evaporat în timp, ori eu am evoluat de atunci. Cert e că nu m-au ajutat.

Apoi, m-am chinuit să descarc un model de CV european. Fara succes însă. Trebuia să îmi fac cont, apoi să completez diverse și tot așa. M-am uitat, din nou,la ceas și m-am oprit. Mai era doar puțin până la miezul nopții.Am deschis un document în word și am scris un CV clasic și scurt. Cel mai greu a fost să îmi amintesc exact perioada în care am studiat/lucrat. Înca nu-s convinsă că n-am greșit nimic. Am reușit însă să nu îmi stric ziua de azi și promit că nu o voi strica nici pe cea de maine, verificând.

La final, am adaugat singurele două informații pe care chiar le-am crezut importante la categoria Alte informatii. Apoi l-am încărcat pe site și am răspuns rapid și sincer la toate întrebările cu primul lucru care mi-a venit în cap.

Apoi am încărcat și povestea și am apasat ok. Și atât.

Ce va ieși din asta, n-am habar. Cel mai probabil nimic, dar asta am spus deja.

Ce vreau să punctez e ce a ieșit deja:

  • Deși eram total nesigură pe mine – și pe bună dreptate – nu mi-au tremurat mâinile cand am apasat ok. Acum doi ani, când trimiteam articole la Radio Guerrilla, tremuram toată.
  • Chiar cred că am scris o poveste frumoasă și voi crede asta indiferent de ce răspuns voi primi. De fapt, dacă nu mă voi califica în etapa următoare, tot voi publica povestea aceasta. În anul care urmeaza. În cel mai mic tiraj posibil. Chiar și dacă asta presupune să învăț să desenez, când eu am zero aptitudini în acest domeniu.
  • Chiar dacă am ales o cale diferită, printr-un concurs, chiar am trimis o poveste a mea unei Edituri, iar asta e foarte tare. Primul pas a fost făcut.
  • Nu am renunțat. Aș fi putut renunța ușor. Era tarziu, n-aveam acces la documente si nici model de CV european. 🙂 Aveam scuza perfectă ca să nu merg mai departe. Am ezitat doar o clipa însă și asta fară să mă opresc din tastat pe laptop.

O prietenă mi-a spus, atunci când am publicat prima carte, că cei mai mari scriitori au devenit faimosi după moarte. Să o iertati, vă rog. Trăiam alte vremuri atunci și internetul nu era ce este acum. Cert e că, oricum ar fi și orice drum aș avea eu, ca scriitor aspirant, mie îmi pare că am mai crescut. Ca om. Și sunt mândră de mine. Și pentru că am crescut, dar mai ales pentru că sunt capabilă să văd asta.

Va doresc și vouă să vedeți cât de mult ați crescut în anul care se încheie acum. Cum ați depășit obstacole, fie ele mari, sau mici si banale cum e redactarea unui CV in 5 minute; cum ați continuat să mergeți mai departe. Să vă vedeti pe voi și să vedeți ce a fost bun. Daca vă e greu să faceți asta, vă recomand, pentru anul care vine, cutia sau borcanul cu momente fericite. Chiar și dacă veți scrie doar în ianuarie, tot va fi un cadou frumos, de deschis atunci când un an se termină și începe altul nou.

La multi ani tuturor, la fel ca anul trecut! Și celor triști și celor bolnavi și celor care se simt în oricare alt fel, mai puțin fericiți. Oricum ar fi, tomorrow is another year. 🙂

Sursa foto – Pixabay

1 thought on “Obstacole mici si visuri mari

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close