Crăciunul din Ianuarie

Fotografie de cottonbro pe Pexels.com

Vă mai amintiți articolul meu? 🙂 Acela în care am promis ca, în fiecare lună, pe data de 24, să scriu un nou articol care să ne amintească să fim mai buni. La fel cum am fost mai buni de Crăciun, să fim mai buni și în restul anului. Îmi respect planul, chiar dacă acest 24 nu pică tocmai bine pentru mine luna aceasta. Poate nici pentru voi, cei care citiți. Sau poate e doar o scuză ca să nu ieșim din zona de confort. E mai simplu dacă nu ne complicăm viața.

Lunea trecută a fost Blue Monday, cea mai deprimantă zi din an. N-am știut până anul acesta că există așa ceva, dar mi se pare un concept interesant. Cred că tuturor ne e greu să ne mobilizăm din nou după un Decembrie plin. Să nu uităm însă că pentru unii oamenii, dar mai ales pentru copii, nu e doar o zi. Pentru ei e un Blue January, dacă pot spune așa, care se extinde apoi și în restul anului. Și pe care îl mai colorăm și cu alte culori în decembrie. Unii dintre noi doar în decembrie. Să facem astfel un efort și acum. E deja weekend. Mergem, poate, la cumpărături. Putem alege să cumpărăm și un cadou. Da, un cadou, dar unul frumos. Unul așa, cu iz de Crăciun. O jucărie colorată, dar musai și o carte. Poate și o felicitare rătăcită, cu imagini specifice Crăciunului. Să scriem pe ea că Moș Crăciun vine și în ianuarie și să o punem alături de restul obiectelor într-o cutie frumos decorată, cu fundă mare. Să o dăruim apoi. Unui copil care are nevoie de ea. Dar să petrecem și puțin timp cu acel copil.

Apoi, să nu ne oprim aici. Să repetăm acum măcar una dintre faptele bune deosebite pe care le-am făcut de Crăciun. Să facem ceva ce doar de Crăciun facem. Dacă ați fost în vizită la copiii sărmani, mergeți iarăși; dacă v-ați vizitat bunicii, sau alți bătrâni care au nevoie să nu mai fie singuri, din nou, faceți iarăși asta. Dacă ați fost în spitale, la copiii bolnavi, la fel. Da, știu. E un weekend prelungit. Mulți avem planuri. Planificați atunci, pentru luni. Sau pentru marți. Dar musai planificați astăzi, pentru o zi din luna ianuarie. Nu trebuie să fie ceva extraordinar. Dar să fie suficient cât să arate că nu ați uitat.

Eu n-am făcut cine știe ce lucruri mărețe de Crăciun, dar știți, poate, că faptele mici, adunate, aduc extraordinarul. Astăzi și întreg weekendul îmi propun să fac următoarele fapte bune mici:

  • Să dăruiesc cadoul de care vă spuneam mai sus.
  • Să sortez și donez o parte dintre jucăriile și hainele copiilor mei – pe cele bune, cum am mai spus cândva, nu pe cele care sunt de aruncat.
  • Pentru că nu lucrez eu, în acest moment, îi voi propune soțului meu să completeze acel formular 230 pentru redirecționarea impozitului. Nu e deloc greu și putem astfel ajuta oameni. Mi-a fost greu să aleg către cine, dar am ales, până la urmă, Peditel (sfat medical pediatric prin telefon). Am beneficiat de ajutorul lor și știu bine cât de greu e să ai un copil bolnav la o oră nepotrivită și să nu știi în ce direcție să te îndrepți pentru că, pur și simplu, nu ai acces la un medic în acel moment. Sunt oameni care se confruntă cu asta în mod uzual. Un consult telefonic nu înlocuiește consultul real, dar e extraordinar de important atunci când chiar nu poți ajunge la medic, sau când, poate, nici nu e necesar să mergi la camera de gardă și poți rezolva problema simplu, acasă, urmând indicațiile corecte.
  • Să fac o donație în bani (nu vorbesc de o sumă mare, sunt un om normal; dar sumele mici, adunate, chiar fac minuni). Încă nu m-am hotărât către cine, deși am o idee. Este, din nou, incredibil de greu de ales, pentru că sunt foarte multe organizații și foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor. Totuși, faptul că nu se poate să îi ajutăm pe toți nu trebuie să ne împiedice să-i ajutăm măcar pe unii dintre ei.
  • Să sun câțiva oameni. Oameni dragi, pe care îi sun rar, de obicei de sărbători.
  • Să fac o anumită vizită unei doamne care îmi e foarte dragă, care e singură și pe care am vizitat-o acum o lună și nici măcar nu îmi dau seama cum a trecut timpul atât de repede.
  • Să fac un cadou copiilor mei. 🙂

Poate v-am inspirat. Poate aveți idei mai bune. Oricum ar fi, nu lăsați să treacă încă un an. Fiți mai buni astăzi! Nu așteptați Crăciunul. Cât despre mine, promit să fiu aici și pe 24 februarie.

Cum spuneam și data trecută, dacă ați nimerit pe aici din întâmplare, nu urmăriți blogul meu în mod normal și nici nu intenționați să faceți asta, dar vă place ideea mea, vă recomand să vă notați pe telefon, sau pe un calendar. Suntem oameni. E normal să uităm. În câteva minute însă, puteți să vă planificați ca în fiecare lună din anul ce urmează să vă amintiți să faceți o faptă bună pe care în mod normal o faceți doar de Crăciun.

La polul opus, dacă doriți să inspirați la rândul vostru, puteți lăsa un comentariu cu acea faptă bună pe care ați ales voi să o faceți. Nu e musai. Sunt departe de a fi un om care să creadă că faptele bune trebuie strigate în gura mare. Ele trebuie, în primul rând, simțite. Totuși, uneori, puterea exemplului e foarte mare!

La final, vă doresc un Crăciun din Ianuarie fericit! 🙂

Găsiți aici primul articol din această serie.

1 thought on “Crăciunul din Ianuarie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close