Am făcut de toate de când a început pandemia asta. Am învățat despre virusuri și cum se transmit ele, am aprofundat regulile de igienă deja cunoscute, ne-am transformat în SuperEroi. Ne-am adaptat la situație și la emoțiile generate de ea, dar niciodată, până ieri, n-am râs de Coronavirus. Nu știu cum de nu m-am gândit sau cum am uitat că râsul e cea mai bună modalitate de a destinde situația. Sau, poate, pur și simplu, n-am fost pregătită. Eu.

Lucrurile s-au schimbat ieri, când am învățat despre litera V. Ca de fiecare dată când învățăm o literă nouă, am început să ne jucăm cu plastilină. De obicei modelăm litera și unul sau mai multe lucruri care încep cu această literă, iar ieri a venit rândul virusului.

În timp ce copiii încă își terminau literele lor, iar eu frământam plastilina între degete dându-i ușor o formă rotundă și scoțând în evidență niște țepi imperfecți, mi-a trecut prin minte să-i fac și ochi. Apoi, i-am făcut și gură. Cum nu mă dă talentul afară din casă, în clipa în care le-am prezentat și copiilor creația mea, au început să râdă. Atunci, nu știu ce mi-a venit, dar cu o voce groasă care se dorea a fi înfricoșător-amuzantă am început să vorbesc ca și cum eu aș fi Coronavirusul. I-am „certat” pentru că râd de mine și am început să mă laud cu cât de puternic sunt. Totul cu precauție, pentru că nu știam exact cum vor reacționa, deși simțeam, cumva, că va fi bine. Reacția lor a fost absolut minunată. Au intrat în joc, au început să îmi spună că mă vor învinge, și-au construit săpunuri din plastilină și chiar m-au învins. În modul cel mai real posibil, deoarece mi-au făcut bucăți micul virus. Au urmat noi bătălii, toate presărate cu hohote de râs și „plansetele” Coronavirusului care nu mai era deloc așa de puternic cum se lăudase la început. La final n-a mai rămas nici urmă de el, iar copiii au fost bine-dispuși întreaga zi.

Mi-am amintit, cu această ocazie, cât de sănătos este să faci haz de necaz și cum e bine ca, atunci când te simți neputincios în fața unui pericol, să ieși învingător chiar și doar la nivel imaginar. Mintea noastră e uimitoare și s-ar putea să rămânem surprinși de cât de multe beneficii poate aduce un astfel de exercițiu.

Acestea fiind zise, îmi pare rău doar că nu pot pune poze, dar, așa cum spuneam, n-a mai rămas nimic din atotputernicul Coronavirus. Apoi, n-am avut timp nici să respir și abia am scapat eu întreagă. Cred că dacă era după ei, copiii s-ar fi jucat toată ziua în felul asta.

În concluzie, dacă vreți să destindeți puțin atmosfera, vă recomand joaca de-a coronavirusul cu plastilină sau cu orice găsiți prin casă. Singura regula e ca virusul să fie învins și copiii învingători, iar succesul depinde de disponibilitatea părintelui de a îi da viață virusului de jucărie într-un mod cât mai haios. În cazul în care copilului nu i se pare amuzant, parerea mea e că jocul ar trebui oprit.

Sursa foto- Pexels.com