O după-amiază de poveste cu Fares și doi copii mici

Plouă. Totul e gri și pe fereastră se văd doar stropi mari de apă. Îmi place ploaia. Îmi place să stau în casă, la căldură, și să o privesc. În casă sunt, dar nu stau. Copiii încă n-au învățat să fie triști din cauza ploii și nu mă lasă nici pe mine. Sunt cu ei, în lumea lor plină de jucării colorate, dar parcă nu-s cu totul acolo. O bucățică din mine e departe, când soneria mă trezește din visare. Mă ridic repede și primesc coletul. Închid ușa în urma curierului și iau un cuțit. Trebuie, neapărat, să desfac acest pachet. Aroma se simte deja, iar eu nu mai pot rezista tentației. Devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce bucăți din carton aterizează pe podea. În timp ce conținutul cutiei mi se dezvăluie, alunec ușor, cu totul, într-o imagine din mintea mea. O ceașcă plină cu ceai fierbinte, eu în fotoliu, învelită în pătură, cu o carte în mână. Sau, poate, la fereastră, privind ploaia. Liniște, răsfăț, căldură și arome intense. Tihnă…

Ce e în colet?? Ce în colet?? O surpriză? E pentru noi? Vrem să vedeeem!! se aud, deodată, vocile copiilor mei. Mă trezesc din visare și le spun că e un cadou pentru noi toți. Desfacem împreună ce a rămas de desfăcut. Aroma intensă a ceaiurilor – căci despre asta este vorba – încă mă ține puțin pe un tărâm imaginar, liniștit, pictat în nuanțe calde de roz, portocaliu și verde. Acolo plouă cu petale roșii și albe, de trandafir și mușețel. O combinație neașteptată, familiară și, în același timp, nouă. Mirosul de altădată, de busuioc proaspăt, din casa bunicilor, dar și mirosul exotic al ghimbirului sau lămâiei…

Vocile copiilor mă ancorează în prezent. Mânuțele mici care trag de cutiile colorate, năsucurile care se bagă cu totul înăuntrul plicurilor de ceai și exclamațiile puternice câștigă. Gata, sunt în prezent cu totul și mă întreb ce-a fost în mintea mea de m-am băgat în treaba asta. Prima mea testare de produse – ceaiuri pe care doar când le miroși simți că te relaxezi. Dar cum să transmit eu relaxare? Cum să scriu despre ceva ce nu există? Cum să fac poze surprinzând liniștea? Mai ales că una dintre cutii n-a ieșit chiar întreagă după ce a fost verificată în detaliu de mânuțele mici, dar puternice.

Simt cum mă cuprinde nu relaxarea, ci oboseala. Ochii îmi cad pe cutiile din fața mea. În timp ce copiii încă vorbesc, agitați, eu iau un plic portocaliu, pe care se disting măceșe și ghimbir. Pun apa pe foc și aștept să clocotească. Apoi, o torn ușor peste plicul scos dintr-un ambalaj pe care scrie Vigoare. Da, chiar am nevoie de asta. Beau ușor din licoarea fierbinte și, în timp ce privesc cutiile care au darul de a te transpune într-o poveste colorată, îmi vine o idee. Nu știu dacă-i ceaiul de vină, dar chiar mă simt revigorată și entuziasmată. Le povestesc copiilor care, acum, stau liniștiți și mă privesc cu ochișorii mari. Le place să le povestesc lucruri.

Știți ce vom face cu ceaiurile? Vom organiza ceva foarte foarte special. Mai întâi vom face cei mai buni biscuiți din lume. Împreună îi facem! Voi veți fi bucătarii șefi. Apoi, cât biscuiții sunt la cuptor, ne jucăm împreună de-a baba-oarba. Când vom auzi alarma cuptorului, voi veți rămâne să continuați joaca, iar eu voi merge să scot biscuiții și să pun ceaiul la infuzat. După aceea voi aranja frumos, pe o tavă, ceaiul și biscuiții, vom alege o carte deosebită și vom merge, în cameră, în colțișorul nostru special de la fereastră. Acolo vom citi, vom privi pe fereastră, vom mânca biscuiți și vom bea ceai cald. O să fie mi nu nat!

Daaa!!! strigă ei, entuziasmați. Vreeem! Vreeem! Acum!! Hai să facem asta! Acuuum!!

Mai sorb o gură de Vigoare și spun calm – După-amiază. Acum e vremea să luăm prânzul și să mergem la somn.

Greu le domolesc entuziasmul, dar, până la urmă, se liniștesc. Și eu sunt liniștită. Le place ideea și mă bucur. Îmi place și mie și abia aștept, mai ales că sunt sigură că o să iasă bine. Am gândit fiecare pas cu atenție. Chiar și joaca de-a baba oarba. Scopul ei e să îi ajute să se relaxeze, prin râs, și să-și consume energia pentru ca, apoi, să stea cuminți cât fac eu poze frumoase. La astea am cele mai mari emoții. Articolul l-aș scrie eu, nu-i problemă, dar pozele sunt o provocare. Nu mă pricep și dacă se mai și mișcă cineva lângă mine, eșecul e garantat. Așa, însă, sigur o să iasă bine. Îmi propun să fac poze chiar și când pregătim biscuiții, ca să surprind tot procesul într-un mod desăvârșit. Da, îmi spun, în timp ce mă las indundată de a aroma desăvârșită a ceaiului Vigoare de la Fares, o să fie perfect! Până la urmă, ce ar putea să meargă rău?

Zis și făcut. Copiii se “trezesc” entuziasmați – cu ghilimele pentru că doar unul doarme de-adevăratelea – și ne apucăm de treabă. Alegem fursecurile cu unt ale Jamillei. Nu le-am mai făcut, dar spune ea că pot participa și cei mici, iar eu aleg să am încredere. Cântărim ingredientele – prilej cu care discutăm puțin și despre matematică și proporții – pornim mixerul și începe joaca. Bolul mixerului e gura unui dragon care mănâncă degețele mici, dar degețelele sunt inteligente și nu se lasă mâncate. Ele îi oferă dragonului unt, ouă și esențe aromate.

Cât se distrează copiii cu mixerul, eu îi privesc. Se descurcă bine, n-am ce zice. Apoi, cât eu scot aluatul, ei pregătesc masa de lucru, cu toate formele pentru biscuiți, făină multă și sucitoare mici. Perfect, îmi spun. O sa iasă o poză minunată. Hm…Dar, oare, cine face poza?… Toți avem mâinile unsuroase și suntem singuri acasă. Mă spăl repede, fac o fotografie rapidă și apoi mă las pagubașă. Aluatul Jamillei e perfect dacă nu uiți să pui făină și pe sucitor și dacă nu îl presezi pe masă cu degețelele. Copiii au nevoie de mine. Plus că, gătitul ăsta e distractiv atunci când îl facem cu adevărat împreună. E în regulă, îmi spun. Oricum articolul nu e despre biscuiți.

Aluatul în forme de toate felurile ajunge în cuptorul încins și, în timp ce casa se umple de mirosul biscuiților proaspăt copți, noi ne jucăm de-a baba-oarba. Copiii râd de mine în timp ce mă împleticesc și mă înfurii în joacă și, apoi, țopăie de bucurie când alarma cuptorului ne anunță că sunt gata. Scot tava din cuptor și torn apa clocotita peste trei plicuri din ceaiul Tihnă de la Fares. Încep, apoi, să aranjez minunile și constat că noile schimbări din dulapurile mele, încă incomplete, nu mă ajută. Am un set de ceai în miniatură absolut superb, roșu, cu buline albe. E un deliciu chiar și doar să-l privești dar arată destul de urât lângă farfuriile albastre pe care doar ce le-am cumpărat. Nici lângă cele maro, din sticlă, nu arată bine. Mda… La asta nu mă gândisem.

Respir adânc, folosesc ce am și fac poza de mai jos. Constat că afară s-a întunecat și lumina nu mă mai ajută nici ea. Teoretic, aș putea să ascult sfatul prietenei mele. Să iau o veioză, să aranjez frumos, să fac mai multe poze, până îmi iese. Am, însă, o mică problemă. Copiilor le e foame și poftă, iar de data asta sigur nu glumesc atunci când îmi spun că vor să mănânce ACUM. Una dintre cele mai importante reguli din viața de părinte e să nu încerci să negociezi cu un copil înfometat, așa că, în timp ce toate simțurile îmi sunt inundate de aromele intense de trandafir, mușețel, roibos și cuișoare, mă liniștesc și îmi spun că e în regulă. Mai am o șansă, în cameră.

Duc tava la fereastră unde ei deja mă așteaptă. Constat, cu dezamăgire, că am uitat să ne îmbrăcăm frumos pentru poză. Copiii s-au schimbat singuri după prepararea biscuiților și au ales ce au găsit, iar părul Mariei a rămas prins într-un moț neglijent, fix în vârful capului. Ochii strălucesc de la blitz, iar pe fereastră se vede reflexia mea; copiilor le e foame, dar Tudor refuză să guste din ce-i pe tavă. El vrea să mănânce frumos, în timp ce citim povestea, așa cum le-am povestit. Maria se înfurie pentru că nu vrea să mai aștepte. Las telefonul , beau o gură mare din ceaiul Tihnă și mă așez comod lângă ei. Citim povestea și ne e bine. Fix așa cum ne-am imaginat. Păcat că n-are cine să ne facă o poză, dar nu mai contează. Ceaiul e delicios și Tudor descoperă că poate să înmoaie biscuiții în el. Le place și îmi place. Mâncăm tot și umplem ceștile de ceai de vreo trei ori; citim și, apoi, îi țin în brațe și privim pe fereastră în întuneric. E un moment magic, plin de căldură, tihnă, iubire și arome delicioase. E după-amiaza noastră specială iar eu nu mai simt nevoia să evadez într-o lume magică din mintea mea. Magia e aici. Alături de ei. Până la urmă, totul chiar a ieșit perfect.

Mai tarziu încerc, pentru ultima dată, să le fac o poză în timp ce ei privesc pe fereastră. Singura în care îi surprind pe amandoi într-o poziție acceptabilă e fix aceea în care pun eu degetul pe cameră și prind doar o parte din tavă. Decid să-mi mai pun o cană de Tihnă și-mi spun, din nou, că e în regulă. Umplem restul biscuiților cu gem și continuăm ceea ce deja a devenit o seară minunată. SuperBlog, concurs, testare de produse, poze ca-n povești?… Sunt departe acum. Toate. Important e momentul nostru care nu poate fi zugrăvit într-o fotografie și nici măcar în cuvinte într-un mod desăvârșit. Multumesc Fares, pentru cadou! Chiar a fost minunat, deși n-am putut surprinde nici nu sfert din ce a fost.

În altă ordine de idei, după cum ați văzut, în fotografie sunt trei cutii de ceai. Al treilea ceai, Mireasmă, l-am încercat cu mari emoții. Am fost reticentă în ceea ce-l privește. Conține coji de lămâie și lime, roibos, cuișoare și… busuioc. Îmi place busuiocul, dar în mâncare. Cumva, mintea mea nu putea să-l accepte într-un ceai. Am zis că dacă-i bun o să îmi fac curaj și o să public acest articol fix așa, în forma asta. Dacă nu-i bun, fac niște poze draguțe cât ies copiii la plimbare cu tatăl lor, în weekend, și construiesc, pe lângă ele, o poveste care să fie doar inspirată din realitate. Ceaiul s-a dovedit a fi delicios și deloc cum mă așteptam eu, deci am lăsat povestea adevărată, fix așa cum s-a întâmplat ea, iar pe voi, cei care ați citit-o, vă invit, să încercați ceaiurile Fares. 🙂 Sunt minunate și îmbină într-un mod desăvârșit arome ale copilăriei cu arome exotice. Iar dacă nu vă iese atmosfera aia de o vedeți prin poze, nu vă faceți griji. Savurați gustul și o veți simți înăuntrul vostru. Creați-vă povestea voastră, proprie, în timp ce lăsați aromele surprinzătoare să vă cuprindă. Cel mai important nu e să o vedeți, că într-o poză, ci să o simțiți.

Apoi, nu uitați că ceaiurile Fares sunt românești și conțin doar ingrediente naturale. Am crescut cu ele și ne-au fost alături la greu, când am fost răciți sau am tușit. Să le lăsăm să ne fie alături și la bine și să construim amintiri frumoase și împreună cu copiii noștri.

Articol scris pentru SuperBlog 2020.

Sursa foto – arhiva personală, desigur 🙂

1 thought on “O după-amiază de poveste cu Fares și doi copii mici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close