Am descoperit, în urmă cu mai mult timp, cărțile fără cuvinte sau cu foarte puține cuvinte. Am rămas plăcut impresionată deși, recunosc, atunci când am dat destul de multi bani pe una dintre ele, fără să știu ce cumpăr, am fost ușor dezamăgită. Știu bine cât de importante sunt ilustrațiile dintr-o carte și cât de multă muncă se află în spatele lor, dar, cumva, mintea mea nu era obișnuită cu ideea de carte fără cuvinte.

Aveam să descopăr rapid că o carte fără cuvinte are mult mai multe vieți decât una în care ilustrațiile sunt însoțite de cuvinte sau una care cuprinde doar cuvinte. Cred în recitirea cărților- deși avem doar o viață- și cred că povestea dintr-o carte se schimbă pe măsură ce și noi ne schimbăm. Am observat asta la copiii mei care, fiind mici, se schimbă rapid. Am văzut cum o poveste citită în urmă cu un an e redescoperită într-un mod original după ce timpul a trecut și aduce noi și noi revelații. Am spus atunci că nu ne rămân mici cărțile.

Am observat asta și la mine, în puținele dăți în care am recitit cărți care m-au impresionat. Pentru că, de fiecare dată, la cititor ajunge doar o parte din ceea ce a vrut autorul să transmită. Restul este parte din fiecare dintre noi și face ca fiecare carte să se schimbe în funcție de cel care o citește.

Spre deosebire de aceste cărți însoțite de poveste, cărțile fără cuvinte îți stimulează imaginația la un nivel foarte înalt pentru că cel care scrie povestea ești chiar tu sau doar tu. Da, e drept că imaginile te ghidează cumva, dar e cam ca în Micul Prinț. Unii dintre noi văd doar o pălărie, în timp ce alții văd elefantul înghițit de șarpele boa. Posibilitățile sunt infinite dacă nu ne punem singuri bariere invizibile.

Copiii au încă foarte puține astfel de bariere. Ei – toți! – au o imaginație foarte bogată care poate fi exploatată din plin cu ajutorul unor cărți a caror poveste este scrisă chiar de ei, în mintea lor. Povestea se schimbă și crește în același timp cu ei, devenind din ce în ce mai complexă și mai profundă.

Nu știu să vă spun dacă aceste cărți atrag mai mult anumiți copii decât pe alții. Noi am făcut cunoștință cu ele când ei erau deja obișnuiți cu lectura. Tind însă să cred că ele îi vor atrage chiar și pe copiii care, în mod normal, nu citesc. Din tot ce știu eu, cei mici sunt atrași, în primul rând, de imagini pentru că pe astea le văd primele iar ele funcționează ca un fel de carte de vizită a cărții. Prin urmare, cred că genul acesta de cărți ar putea să îi atragă în lumea fascinantă a poveștilor chiar și – sau mai ales – pe cei mai puțin obișnuiți cu cititul. Posibil însă să fie nevoie de un impuls venit de la un adult care să-și lase, pentru o clipă, imaginația să zburde și să „citească” pe poze. Cel mai important lucru e să rețineți că nu există nimic greșit atunci când citim pe poze. Orice e permis și orice poate fi sau poate deveni fix ceea ce „autorul” dorește să fie.

În ceea ce privește experiența noastră cu astfel de cărți, titlul e inspirat chiar de aici. Copiii petrec zeci de minute citind împreună, singuri, citindu-și unul altuia sau fiecare pentru el și asta în condițiile în care unul dintre ei nu știe deloc să citească. Construiesc jocuri pornind de la poveștile lor și își introduc propriile jucării în cărțile care le devin căsuțe. Nici nu am atât de multe cuvinte pentru a descrie cât de minunată e această experiență și de trăit, dar și de privit.

Vă recomand și vouă să încercați. Noi avem trei volume din Hoinari prin Anotimpuri (Rotraut Susanne Berner, Editura Casa, 2017) care pot fi „citite” separat sau împreună, dacă le întindem pe toate pe jos. Pe lângă acestea, mai avem două cărți de la Editura Frontiera. Prima se numeste A dispărut tortul (Thé Tjong-Khing) iar cea de-a doua se numeste Picnic cu tort (Thé Tjong-Khing). Toate sunt minunate!

Spor la „citit” vă doresc!