Anul trecut, de Crăciun, mi-am făcut o mulțime de planuri. Pe unele le-am scris și pe hârtie, în detaliu, să fiu sigura că nu le uit. Altele le-am notat și în calendar. N-a trecut mult – doar vreo două luni, cred – și ele au început, ușor, ușor, să se destrame, atingând punctul culminant acum, în decembrie.

Pe la începutul lunii, într-o anumită seară, m-am văzut în situația de a face o listă de cumpărături. O listă de Crăciun. Musai atunci, în seara aceea, pentru că în ziua următoare mergea soțul meu la muncă și, implicit, la cumpărături, într-un magazin aflat în apropiere. Pentru că ne-am făcut propriile reguli, adaptate la pandemie, iar una dintre ele spune să nu mergem cu copiii în magazine. Și n-am mers și nici nu vom merge. Atât timp cât suntem doi și unul dintre noi poate sta cu copiii cât celălalt merge la cumpărături,nu găsesc niciun motiv pentru a aglomera și noi magazinele, doar pentru a ne plimba toți trei sau toți patru printre rafturi cu tot felul de produse. Astfel că facem cât mai multe cumpărături online, iar pe celelalte încearcă să le rezolve soțul meu în zilele în care merge fizic la muncă.

Numai că asta a dus la un ușor dezechilbru și pot număra pe degete dățile în care am intrat eu în magazine, de când a început pandemia. În general nu-mi lipsește prea tare treaba asta, dar când m-am apucat să studiez un anumit catalog de Crăciun și să fac lista, mi-a venit să plâng. Am simțit că mă pierd între pagini și nu știu ce să aleg. Am simțit că vreau să văd, cu adevărat, produsele, să le ating, să le studiez. M-am săturat să citesc despre câți centimetri are un obiect sau altul. Vreau să-l țin în mână și să văd cât de mare sau mic e în palma mea.

Am simțit că vreau să mă plimb prin magazine, să ascult muzica de Crăciun și să aleg decorații în funcție de ce simt atunci când le văd. Să aud povestea lor, nescrisă, și să construim, mai departe, amintiri și povestea noastră. Să știm, peste ani, când și cum am cumpărat acel ceva și să fie mai mult decât un obiect de decor. Să fie acel ceva magic care, atunci când îl atingi, îți umple sufletul cu căldura și iubirea momentelor pe care le-ai trăit în preajma lui.

Mi-am amintit cum mi-am propus ca anul acesta să ne schimbăm braduțul și să-l donez pe cel vechi. Îmi doream, cu sete, să văd bucuria din ochii copiilor mei la vederea unui brăduț mai mare, dar și să mă umplu cu strălucirea din ochișorii unui alt copil care ar fi primit brăduțul nostru mic. Îmi doream, dar eram deja în decembrie și nu făcusem nimic în acest sens, iar acum eram blocată între paginile virtuale ale unui catalog de Crăciun. M-am întristat tare și, după ce am ales în grabă și aproape superficial 2-3 lucruri, m-am pus la somn cu un nod în gât. Nu era doar tristețea mea pentru mine. Mă mai simțeam și vinovată pentru că, în timp ce peste tot în lume mor oameni, eu sunt tristă pentru că nu merg în magazine de Crăciun.

N-am adormit imediat. Povești cu morală mi-au venit în minte, inclusiv una scrisă de mine și pe care tot vreau să o public, de vreo doi ani, dar amân momentul. Iubesc Crăciunul și magia lui dar, despre ce e, de fapt, Crăciunul?

Dar poți merge în magazin, dacă îți dorești, mi-a spus o prietenă. Și poți face comandă la un magazin bun, de unde să fii sigură că primești produse de calitate, mi-a spus cealaltă prietenă. M-am gândit si da, răspunsul era da, în ambele cazuri. Puteam face aceste două lucruri și multe altele. Dacă doream, cu adevărat, puteam găsi o soluție să merg într-un magazin, asumându-mi cât mai puține riscuri și da, sigur găseam și decorații online frumoase. Doar că ceva nu se lega și ceva nu era despre asta și, cumva, într-un anumit moment, mi-am dat seama că problema era în mine și că acel spirit al Crăciunului, pe care îl căutam eu, nu se afla într-un magazin cu decorații de Crăciun, fie el online sau offline. Ușor, ușor, mi-am amintit mai clar planurile de anul trecut și înghețata pe care am mâncat-o vara trecută. Da, ați citit bine. Vara trecută am mâncat multă înghețată pe băț și am păstrat bețele ca să facem fulgi și stele pentru braduț din ele. Apoi, iarna trecută, când mi-am propus să înlocuiesc bradul, mi-am propus și ca decorațiile de anul acesta să le facem noi. Nu degeaba aveam pe balcon o ladiță plină cu conuri adunate de noi din Herăstrău. Doar că uitasem. 🙂

Mi-am amintit toate astea și-am înțeles, din nou, despre ce e Crăciunul. Crăciunul e despre a sta la masa din bucătărie și a cânta colinde în timp ce pictezi, împreună cu doi copii minunați, fulgi de zăpadă făcuți din bețe de înghețată. Sau despre a lipi anason pe felii de portocală uscate în cuptor. Sau despre a agăța în brad conuri cu suport din plută care n-a mai apucat să fie vopsit și pe care se văd bucăți din literele ce construiau cândva numele unui vin. Sau despre a construi un om de zăpadă din dovlecii rămași de la Halloween. Da, Crăciunul e despre noi, împreună. Și e magic. Și e bine așa.

Astfel că am decis că nu-i nevoie să merg în magazine să-mi cumpăr decorații noi și nici să le comand. Aveam deja, în casă, totul și chiar mai mult de atât. Trebuia doar să văd. Mi-am luat, însă, brăduț și e perfect. Aproape că îmi vine să râd de cât de mari emoții am avut atunci când l-am comandat. Dar e perfect, la fel ca fratele lui mai mic, doar că mai mare. 🙂

Pe cel vechi nu l-am donat încă. N-am apucat să caut și să găsesc ceva și, cumva, îmi pare prea impersonal să-l pun pe Olx la 0 lei. Cred, însă, că nu e prea târziu. Găsesc eu o soluție și pentru asta. Sau, poate, mai învăț o lecție. 🙂