Ce a fost bun în 2020/ 10 zile de gânduri frumoase (1)

Astăzi am primit un mesaj care m-a pus pe gânduri și în care, între altele, se regăseau următoarele cuvinte: așteptăm cu nerăbdare să treacă această perioadă diferită, să putem face cunoștință.

L-am citit și recitit de câteva ori și m-am gândit că mie nu mi-a trecut niciodată prin minte să privesc perioada asta prin care trecem altfel decât în termeni de bine și rău. Nu m-am gândit niciodată la ea ca și când ar reprezenta ceva diferit, ci doar ca la ceva foarte urât și rău. Ceva rău se întâmplă și ni se întâmplă tuturor. E drept că unii sunt mai afectați decât alții, dar, până la urmă, suntem, cumva, în aceeași oală și nimeni nu poate contesta faptul că nu sunt bune deloc vremurile pe care le trăim. Dar, totuși, când au fost bune?

A tot circulat pe internet o idee, la început – eram fericiți și nu știam. Mereu mi-a venit să spun că eu nu eram fericită. Chiar deloc. Eram epuizată după niște ani foarte urâți și încercam, cu greu, să îmi revin din asta. N-am apucat pentru că m-a lovit pandemia. Deci, când a fost bine? Putem spune că niciodată sau putem să încercăm să vedem momentele frumoase. Viața e un amestec de bine și rău în proporții variabile, indiferent că-i pandemie sau nu. Perioada pe care o traversăm e diferită față de altele, dar nu știu dacă e ok să o vedem ca fiind doar rea. Sau, în orice caz, sigur nu e sănătos să o vedem ca fiind doar rea și urâtă.

Acestea fiind zise, m-am gândit de multe ori să încerc să extrag ceva bun din ultimele luni din viața mea. Este, cumva, terapeutic un astfel de exercițiu. Azi, după ce am primit acest mesaj, am zis că e cazul să și trec de la gânduri la fapte și să lansez o provocare pentru mine, dar și pentru voi, dacă doriți. 🙂 Pentru că tot îmi plac calendarele și numărătorile inverse, m-am gândit ca, în fiecare din cele 10 zile care mai sunt până la Crăciun să găsesc câte un lucru bun care mi s-a întâmplat anul ăsta.(Da, știu că prima zi a cam trecut și nu mai sunt chiar 10, dar parcă sună mai frumos titlul și provocarea e mai interesantă. 🙂 )

Recunosc că n-am idee în ce mă bag. Provocarea e dublă dacă ne gândim și la faptul că ar trebui să scriu zilnic. Tare mi-e teamă că vor fi câteva articole 3 în 1, dar las gândurile astea pentru mâine. Până la urmă, și dacă e să fie 9 în 1, tot e bine dacă asta înseamnă că am identificat 9 lucruri bune care mi s-au întâmplat de când a început pandemia. Așa că, fără să mai lungesc vorba, voi scrie despre primul lucru bun care mi-a venit în minte – minunata prietenie care s-a născut între copiii mei.

Dacă lucrurile ar fi stat altfel fără să fie pandemie, nu voi afla niciodată dar știu că am auzit că cei mai mulți frați se ceartă și încă destul de tare. Ai mei copii nu s-au certat prea tare de-a lungul timpului deși, cu siguranță, au existat momente de gelozie intensă. A fost, însă, mai mult liniște, fără ca asta să însemne neapărat și bucurie. Erau încă prea mici și era dificil să găsească împreună jocuri pe care să le facă singuri.

Între timp au mai crescut, iar perioada asta în care au stat doar ei doi i-a apropiat într-un fel cum eu n-am văzut până acum niciodată. Adică da, știu că frații de vârste apropiate sunt, de obicei, buni prieteni, dar n-am mai văzut asta, până acum, la copilași atât de mici și tind să cred că lucrul ăsta s-a întâmplat la o așa intensitate pentru că au stat exclusiv unul cu celălalt. Au învățat să își facă jocurile lor proprii, să negocieze, să facă compromisuri, să aibă certuri superficiale și să se împace apoi. Au învățat chiar să aibă micile lor secrete și să comploteze împotriva noastră, a oamenilor mari. Au învățat să se apere unul pe altul, să se aștepte, să se susțină, să împartă și să dăruiască. Au învățat toate astea și multe altele într-un fel care mă uimește în fiecare zi. Interesant e că, pentru că încă sunt în creștere, sunt și din ce în ce mai diferiți și, în același timp, dispuși să se accepte unul pe celălalt. Apoi, uneori, am impresia că se cunosc unul pe altul mai bine chiar decât îi cunosc eu. Sunt mai atenți la unele detalii care țin de jucăria sau jocul preferat, sau, chiar de cum anume să fie untul întins pe pâine. Sunt atenți și corecți și dornici să împartă micile bucurii, asta însemnând și că, spre exemplu, nu-și desfac cadourile decât dacă sunt împreună, chiar dacă știu că înăuntrul pachetului se află ceva ce își doresc foarte tare. Apoi, citesc împreună, fac puzzle-uri împreună și, uneori, se joacă ore în șir. Și să nu uit, desigur, de toate acele momente în care fac planuri, pe ascuns, despre cum să scape de somnul de prânz și se furișează împreună. Cel mai important, însă, e că se fac unul de altul să râdă. În hohote.

Nu știu cum va fi peste ani și nici ce-și vor aminti ei din toată perioada asta. Am însă așa un sentiment că, independent de tot ce-a fost neplăcut și de tot ce n-au avut, își vor aminti cu mare drag unul de altul. Își vor aminti cum fiecare dintre ei a fost ca o rază de lumină pentru celălalt, iar eu îmi voi aminti cu drag de ei doi împreună. 🙂

La final, pot doar să sper că o să scriu și mâine, dar, în caz că nu-mi iese, tot voi reuși, cumva, să găsesc încă 9 lucruri frumoase până la Crăciun. Vă provoc și pe voi să le găsiți, oricât de mici ar fi și oricât de greu vi s-ar părea un astfel de exercițiu. Cred mult că e bine să vedeam și ceva bun în tot ceea ce se întâmplă.

Categories Filosofie la un pahar cu vin

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

<span>%d</span> bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close