Toate întrebările copiilor primesc răspunsuri de la Lupul de Nisip

Unde eram înainte să fiu în burtica mamei?… De ce trebuie tata să citească ziarul?… Ce sunt vânătăile?… Trebuie să facem mereu ce ne spun oamenii mari?… Ce e Universul?…

Acestea și multe alte întrebări își găsesc răspunsuri absolut minunate în cartea Lupul de Nisip, o carte pe care eu o simt a fi cea mai completă pe care am citit-o până acum. Spun asta pentru că poate fi citită de copiii care au învățat deja să citească singuri și – garantat – îi va atrage încă de la primele rânduri, dar, în același timp, poate fi și ascultată de cei mai mici. Nu în ultimul rând, o putem citi noi, oamenii mari, singuri, și cu siguranță vom avea multe de învățat din ea, începând de la cum să ne înțelegem mai bine copiii și terminând cu modul în care e bine să ne purtăm cu ei.

Nu voi scrie multe despre această carte deoarece cuvintele mele îmi par de prisos. Din păcate nu prea se mai găsește, dar sper să fie reeditată curând, sau în cazul în care v-am făcut curioși, poate aveți noroc și o găsiți la vreo bibliotecă. Pentru că e genul acela de carte pe care e musai să o fi citit măcar o dată, indiferent că suntem mari sau mici. Altfel, încă se găsește volumul doi, pentru că da, există și o q doua carte.

În ceea ce privește vârsta la care poate fi citită, cred că depinde mult de copil, deoarece aceasta este o carte cu foarte puține ilustrații și doar alb-negru. Cei mai mici, obișnuiți cu multe poze vor fi, poate, reticenți la început, dar asta nu-i o problemă. O vor citi/asculta atunci când vor fi pregătiți pentru ea. În orice caz, eu le-aș prezenta-o ca fiind o carte care oferă răspunsuri la cele mai importante întrebări. Pentru că fix asta e. Lupul de Nisip, neobișnuitul prieten al Zackarinei, fetița din carte, se prezintă a fi cel care știe absolut tot. Și nu cred că minte deloc. Apoi, le-aș spune câte ceva și despre cât de interesant și deosebit e acest personaj, dar și despre cum fetița din carte seamănă mult cu ei.

Noi o citim acum, la 4 și 6 ani, dar pentru noi nu e prima carte fără poze. Cred, însă, că ar fi putut să fie pentru că n-ai cum da greș cu o carte care face copiii să râdă încă de la primele pagini, dar și să asculte în liniște deplină, să nu cumva să piardă vreun cuvânt din ea. 🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s