Cartea din această săptămână e considerată a fi una dintre cele mai frumoase cărți pentru copii. Pe bună dreptate, zic eu, din moment ce e una din acele cărți care fac liniște în cameră, încă de la primele cuvinte. Atât de liniște, că nu se aude nici musca. Doar vocea celui care citește curge lin, în timp ce ochișorii copiilor privesc imaginile cu uimire, curiozitate și încordare. Superbe ilustrații. Absolut minunată și povestea.

Sunt destul de sigură că nu există copil care să nu fie atras de cartea asta ca de un magnet, motiv pentru care aș include-o și în lista lecturilor care-i pot atrage pe copii în lumea asta, a cărților. Motivul e simplu. În cartea Stelaluna este abordată una dintre cele mai mari frici ale copiilor. Poate cea mai mare. E vorba despre teama de a rămâne fără mama. Și e cu happy end, ca să zic așa, dar, în același timp, e mult mai mult decat o carte cu final fericit. Mi se pare absolut fascinant cum unele cărți pentru copii pot fi atât de complexe și pot aborda atât de multiple subiecte și într-un mod atât de profund în atât de puține cuvinte.

Da, Stelaluna e despre teama de a o pierde pe mama, dar e și despre cât de multă putere zace în, aparent, cele mai fragile ființe – copiii. Da, Stelaluna e despre cât de greu e să fii mic și, în același timp, singur, dar e și despre cât de multă bunătate găsim în cele mai surprinzătoare locuri sau ființe. Mai e și despre prietenii neobișnuite, despre a fi diferit și despre a îți găsi, până la urmă, locul; despre cât de gol te simți când ești departe de cei iubiți și despre cum viața merge totuși înainte; despre cum te schimbă o întâmplare grea și despre cum te poți vindeca; despre cum acțiuni care dor sunt, de fapt, corecte și despre cum doare mai puțin când înțelegi asta; despre cât de diferiți suntem și, în același timp, despre cât de tare ne asemănăm; despre cum orice coșmar are un sfârșit și despre greul care vine atunci când începe binele. De fapt, cartea asta e despre atât de multe lucruri, încât, dacă mă gândesc bine, cred că dacă aș scrie în detaliu despre toate, mi-ar ieși un articol mai mare decât cartea. E fascinat, cum spuneam, faptul că ceva atât de mic poate cuprinde atât de mult.

Nu în ultimul rând, cartea e despre cum ființe aparent înfricoșătoare pot fi blânde. Stelaluna e un liliac, iar desenele sunt destul de realiste. Nu vedem în carte lilieci infrumusețați prin puterea magică a creionului. Vedem liliecii așa cum sunt ei și, la finalul cărții, chiar există două pagini în care aflăm informații reale despre lilieci, dincolo de poveste. Așadar, cartea devine și una educativă. Nu că n-ar fi toate. Eu asta cred – cred că din toate cărțile învățăm ceva, dar unele-s mai teoretice decât altele. Stelaluna e câte puțin din toate.

Cartea începe prin a prezenta fragilitatea micului pui nou-nascut, pe nume Stelaluna, și iubirea și apropierea dintre mama și pui. Apoi, mama și puiul sunt atacați de o bufiniță și despărțiți. Puiul nu știe ce s-a întâmplat cu mama. Deși nu spune clar, cartea ne îndeamnă să ne imaginăm că a murit. Cu încordare, urmărim mai departe aventurile puiului. Un pui care supraviețuiește intr-un mod surprinzător, uneori amuzant, alteori dureros. Da, Stelaluna supraviețuiește, dar prețul plătit nu e mic. Cumva, renunță la propria identitate. E nevoită să mănânce lucruri care, înainte, erau dezgustătoare și să renunțe la obiceiuri care o liniștesc și o definesc. Stelaluna nu mai e liliac. E păsăre. În același timp, continuă să fie liliac înăuntrul ei și vom observa, apoi, cum se regăsește pe ea însăși.

Așa cum spuneam, cartea are final fericit, iar acesta ne oferă căldură, alinare, eliberare și toate emoțiile pe care am avea nevoie să le simțim după așa o experiență. E potrivită, din punctul meu de vedere, chiar și celor mai mici cititori pentru că, deși profundă, nu e înfricoșătoare și, deși dureroasă la un moment dat, nu e copleșitoare, ci eliberatoare. Are darul de a arata puilor de om cât sunt de puternici și cum orice greu are un final. Și o dă și pe mama înapoi.

Nu e singura carte care explorează dorul de mama și teama de a rămâne fără ea, dar e, după părerea mea, cea mai profundă. Altfel, mai avem și Lama, Lama dor de mama despre care am scris aici, dar și o minunăție de carte cartonată cu și mai puțin text și ilustrații superbe, potrivită chiar și bebelușilor. Aceasta din urmă se numește Puii de bufniță și a apărut la Editura Cartea Copiilor. Este, așa cum spuneam, pentru cei mici copii, dar copiii mei o citesc și în prezent cu mare, mare drag. În carte, mama bufniță pleacă să aducă mâncare, dar cei trei puiuți se sperie când rămân singuri. Se îmbărbătează unul pe altul în timp ce le trec tot felul de gânduri prin minte. Cel mai mic e și cel mai amuzant și, în același timp, înduioșător, iar cartea exprimă într-un mod desăvârșit felul cum, cu cât ești mai mic, cu atât îți e mai dor de mama. Are, desigur, tot un final fericit. Mama se întoarce cu mâncare. Și cu iubire. Vă las și cu ea o fotografie pentru că-i prea frumoasă.

Revenind la Stelaluna, aceasta este scrisă și ilustrată de Janell Cannon. Autoarea e vestită pentru modul cum încearcă să-i împrietenească pe cei mici – și nu doar pe ei – cu viețuitoare de care, în mod normal, ne e teamă. Deci e utilă și pentru cazul în care copilului îi e cumva teamă de lilieci.

Cartea a apărut la Editura Vlad și Cartea cu Genius (Grupul Editorial ART) și alături de ea mai sunt multe cărți deosebite aici. Găsiți periodic reduceri pe site-ul editura-arthur.ro. În momentul în care scriu eu, Stelaluna e redusă cu 20%.

În ceea ce privește vârsta la care poate fi citită, eu cred, așa cum spuneam, că e potrivită și pentru copilașii foarte mici, cam de la trei ani. Pe site-ul editurii este recomandată începând cu vârsta de patru ani. În orice caz, este, cu siguranță, o carte care ar trebui să se afle în biblioteca fiecărui copil și pe care toți copiii care o vor cunoaște o vor prețui.

Surse foto – arhivă personală