Am vrut să-mi notez titlul acestui articol. Să-mi amintesc să scriu despre asta la toamnă. Apoi mi-am dat seama că pentru mulți copii a reînceput grădinița fix în săptămâna aceasta, în condiții mai vitrege ca niciodată. Mi-am zis că e musai să scriu acum și să prezint cea mai recent descoperită comoară. Pentru că, deși sunt convinsă că mulți copilași s-au bucurat de revedere, mai ales că la grădiniță au acces la jocuri și jucării interzise în parc, sunt sigură că pentru alții e și mai greu decât era înainte. Dar mă opresc din a face presupuneri și, mai bine, vă povestesc despre ce cred eu în legătură cu adaptarea la grădiniță și despre Lama Lama, un pui de lamă prin intermediul căruia sunt puse în cuvinte multe dintre emoțiile și gândurile pe care copilașii mici – și nu doar cei mici – încă nu pot să le rostească.

Mie mi se pare extrem de complexă toată treaba asta cu grădinița, dar dacă ar fi să fac un foarte scurt și deloc cuprinzător rezumat, cred că există trei mari aspecte de luat în calcul atunci când vorbim despre adaptare. Mai întâi e nevoie ca grădinița să fie sigură și potrivită pentru copil; apoi e nevoie ca, atât părintele, cât și copilul să fie pregătiți pentru a se desprinde unul de celălalt și, nu în ultimul rând, este nevoie ca trăirile copilului și ale părintelui să fie validate și acceptate. Adevărul e că, indiferent că vrem sau nu să acceptăm, copiilor le e teribil de dor de mamele lor – și nu doar de mame – și le este foarte greu să se vadă, dintr-o dată, părăsiți într-un loc necunoscut, alături de oameni necunoscuți. Și unui adult i-ar fi greu, dar adultul înțelege altfel lucrurile astea. Pentru copil e mai greu și nu doar pentru că trăiește în prezent -un prezent în care mama nu e lângă el – ci și pentru că nu a ajuns încă în acel punct în care să se poată descărca altfel decât prin plâns de toată încărcătura emoțională ce vine la pachet cu această nouă experiență. A nu se înțelege de aici că e rău să plângă. Din contră, e bine. Dar contează și cum plânge și cum sunt gestionate aceste crize de plâns. Pentru că știm cu toții că, uneori, plânsul unui copil poate genera frustrări adultului și e, în general, destul de greu de dus. Toate astea pot deveni mai ușoare dacă găsim cuvintele potrivite, înțelegem cu adevărat ce simte copilul și îl ajutăm și pe el să înțeleagă.

Am descoperit întâmplător cărticelele cu Lama Lama. Căutam o poveste citită pe Youtube, pentru a o trimite către nepoțica mea. Copiii mei erau lângă mine și am ascultat împreună Lama Lama în pijama , scrisă și ilustrată de Anna Dewdney și apărută la EdituraNemira . Amândoi au fost efectiv vrajiți. Au ascultat-o nemișcați și au reținut mare parte din ea încă de atunci. Acum, la aproximativ o lună de când am cumpărat cartea, încă o ascultă cu la fel de mare interes și, alături de o altă carte din colecție – Lama Lama dor de mama – aceasta ne oferă mereu oportunitatea de a deschide noi discuții despre situații importante pentru ei.

Pe scurt, în Lama Lama în pijama puiul lama nu dorește să se desprindă deloc de mama. Mama are treabă, dar el nu dorește să doarmă singur în cameră. În cuvinte simple ne sunt prezentate trăirile lui, dar și iubirea mamei care rămâne la fel de mare chiar și când nu e fizic lângă el.

În Lama Lama dor de mama este prezentată fix prima zi de școală/ grădiniță. Cu la fel de simple și potrivite cuvinte sunt descrise multe dintre etapele prin care trece aproape orice copil și, cel mai important, în carte este zugrăvită și bucuria revederii cu mama care mereu se întoarce pentru a îl lua pe pui.

Practic, după ce îi sunt validate sentimentele, în ambele cărți, copilului i se reamintește că mama îl iubește și nu îl va părăsi niciodată. Copiilor mici le e teamă că ar putea fi abandonați. E bine să le reamintim mereu că îi iubim și că nu îi vom părăsi. De fapt, e bine să le reamintim asta și când au crescut, motiv pentru care eu cred că sunt potrivite și pentru copilași mai mari aceste cărți și, mai ales, nu doar pentru cei care trec prin adaptarea la grădiniță sau la școală. Cred că aceste cărți sunt minunate pentru toți copiii deoarece, la un moment dat, într-un context sau altul, toți au simțit sau vor simți această frică de abandon, sau acest dor de mama.

Nu am avut timp să fac poze, dar puteți asculta mai jos Lama Lama în pijama. Sunt sigură că vă va cuceri.

La final mai adaug că în colecție mai sunt două cărți. Una dintre ele este despre bunici. Nu am citit-o, dar presupun că abordează situația în care puiul lama rămâne cu bunicii. De asemenea, pe Netflix există și desene animate cu Lama Lama. Sunt frumoase, merită văzute dacă nu sunteți certați 100% cu ecranele, dar cu mențiunea că nu vor suplini cărțile. Pentru discuții mai profunde e nevoie de cărți, care ar trebui citite fără a le oferi noi, adulții vreo interpretare, ci lăsându-i pe copii să recționeze cum și când simt ei.