Cum să scoți un dinte de lapte din prima încercare

Iată că a venit și ziua cea mare – ziua în care copilului i se schimbă primul dinte. Nimic nou sub soare. Lucruri din astea se întâmplă dintotdeauna. Nu-i mare lucru. Totul până trăiești asta, desigur.

Ce spun eu poate să nu fie adevărat. Probabil că sunt părinți pentru care acest moment din viața copilului nu e mare generator de stres. Totuși, dacă luam în calcul și implicațiile emoționale – practic, schimbarea dinților e dovada incontestabilă a faptului că a crescut copilul – nu cred că e vreunul care să nu simtă chiar nimic.

canva.com

În cazul meu a fost mai mult de atât. Nu-mi dau seama în ce fel ar fi putut fi traumatizante momentele în care mi s-au schimbat mie dinții, dar e clar că a fost ceva, cândva, și poate nu neapărat în legătură cu dinții. Cert e că m-a luat cu tremurat atunci când am realizat că asta se întâmplă cu adevărat. Aș fi mers cu copilul la stomatolog în secunda doi și, dintr-un milion de motive, aș merge și acum, chiar dacă nu îmi mai e teamă. Cred că e important ca cel mic să meargă în cabinet încă din clipa în care îi apar primii dințișori – adică aceia de lapte – și cred că e important ca relația cu stomatologul să fie stabilă, solidă și de lungă durată. M-am străduit să fac toate astea de-a lungul timpului, numai că în ultimii ani se întâmplă ceva ce se numește pandemie, motiv pentru care analizez bine de tot riscurile și beneficiile atunci când se pune problema să mergem în cabinet.

Așa m-am gândit și acum, când tocmai începuse valul patru și era clar că dințișorul care se mișca nu mai putea rămâne mult timp în guriță și avea nevoie de ajutor. Numai că nu mă simțeam în stare să-l ajut eu și, cumva, nici soțul meu – destul de evaziv în perioada asta – nu-mi inspira prea mare încredere.

În lipsă de altceva, m-am apucat să caut pe Youtube materiale despre schimbarea dinților. Am găsit un filmuleț cu doi părinți care se chinuiau să-i scoată copilului primul dințișor. Nu dau link. Deși simt că m-a ajutat și îi mulțumesc băiețelului din film, cumva nu mi se pare chiar în regulă modul în care a fost expus în acel material. Am simțit asta mai ales atunci când le-am arătat copiilor mei o secvență din el. Cert e că, corect sau nu, am râs cu lacrimi și râsul ala a diminuat mult tensiunea din mine, iar soțul meu s-a mobilizat dintr-o dată. Cum spuneam, i-am arătat și lui Tudor puțin din acest film și mai mult din altele și cred că a contat și asta. În același timp, băiețelul era destul de familiarizat cu situația. A mers la stomatolog din vremea când avea vreo trei anișori, știe foarte multe despre corpul omenesc și, implicit, despre schimbarea dinților și, în același timp, cunoaștem o anumită carte, foarte specială, despre care voi scrie puțin mai târziu.

Ne-am hotărât, așadar, să scoatem dintele acasă, dar încă aveam dubii. Tudor a zis că vrea și el să filmăm, fapt care mi-a dat mie o ocupație, ca să zic așa. În continuare îmi era foarte frică, fără mine nu voia și cu mine îmi era teamă că i-ar putea fi mai rău pentru că i-aș fi transmis emoțiile mele. Așa, cu telefonul în mână și cu misiunea de a filma totul, am avut unde să mă ascund. La polul opus, soțul meu se mobilizase foarte bine, dar, cum spuneam, tot aveam îndoielile mele și acestea țineau, în primul rând, de modul în care aveam să scoatem dintele. Pentru că, știți, ața se poate rupe. Sau poate aluneca și eu sigur nu voiam asta. Apoi, nu eram convinsă că e foarte igienică metoda. Într-o ultimă încercare de a găsi ceva util, am mai dat o căutare pe Google. Și am găsit. Am găsit cel mai bun instrument de extragere a unui dințișor acasă. Nu ață normală, nici ață mai groasă, ci ață… dentară. Mi s-a părut și logic, dar, pur și simplu nu mă gândisem la asta înainte. Cert e că, datorită modului în care e făcută ( inclusiv forma) ața dentară se fixează foarte bine pe dinte și nu alunecă. De asemenea, e foarte rezistentă și nu se rupe.

canva.com

Zis și făcut. Am trecut la acțiune și totul a decurs ușor, fară plâns sau traume. Bine, au fost câteva mârâieli la început, înainte de a fixa ața, când incepuse să-i fie și băiețelului puțină teamă, dar cam atât. I-am dat timp să se pregătească și, în plus, a stat puțin și cu ața în gură, prinsă de dințișor „ca să se obișnuiască cu ea”, după cum spunea chiar el. Apoi soțul meu a tras și dintisorul a fost smuls din prima încercare. Băiețelul a rămas ușor uimit și a zis, mai târziu, că a durut puțin de tot. Noi am izbucnit în urale, iar eu am răsuflat ușurată. La fel, i s-a părut puțin ciudat să simtă tot sângele acela în gură. I-am pus un pansament și l-am dat cu gel de dinți – care nu ne lipsește din casă niciodată pentru că Maria încă mai are nevoie de el uneori. A vorbit sâsâit în seara aceea pentru că îi era teamă sau i se părea ciudat să atingă zona, dar a doua zi n-a mai avut nimic. În seara următoare, la inițiativa lui, am scos și al doilea dinte care se mișca, iar lucrurile au fost încă și mai rapide. În această a doua seară nu a mai vorbit sâsâit deloc.

Tot în prima seară, am sunat oamenii importanți pentru el sau le-am trimis mesaje. Micul baiețel era tare mândru de el și simțea nevoia să împărtășească asta. L-am și lăudat mult pentru cât de curajos a fost și l-am și ținut în brațe atunci când a fost nevoie. De asemenea, i-am vorbit și despre cât de teamă mi-a fost mie. După toate astea, am citit cartea Lunița, adevărata poveste a zânei Maseluță. E o poveste tare frumoasă pe care ei o cunosc de ceva timp, dar pe care, acum, am citit-o și din perspectiva băiețelului care și-a pierdut deja un dinte. Recomand să fie citită devreme, înainte să se ajungă la momentul schimbării dinților. E foarte frumoasă și deși vorbește mai mult despre Zâna Măseluță decât despre dințișori, are un efect tare bun, ca să zic așa. A apărut la Editura Cartemma și este scrisă de Robin Cruise și ilustrată de Valeria Decampo. Nu este pe stoc în momentul în care scriu eu, dar sper că va fi reeditată. În orice caz, există și alte povești. Noi nu am simțit nevoia să luăm încă una pe această temă, dar avem multe alte cărți despre dințișori și despre cât de important e să îi îngrijim corect.

Revenind la cum scoatem un dinte, privind în urmă, aș da rețeta de mai jos. Ea poate sau nu să funcționeze și recomand întotdeauna stomatologul, dar, în cazul în care sunteți fricoși, ca mine, și pandemia vă împiedică să ajungeți la stomatolog, acest rețetă poate fi mai bună decât nimic. La noi a funcționat:

  1. Familiarizăm copilul cu normalitatea acestei etape, citindu-i din timp povești despre schimbarea dinților; în cazul în care nu am făcut asta, ne apucăm urgent în momentul în care primul dinte a început să se miște;
  2. Mergem la stomatolog, dacă e posibil, sau măcar vorbim cu acesta la telefon – acest lucru e important și pentru că putem primi multe sfaturi utile, dar și pentru că putem schița planul pentru sigilarea dințișorilor, o procedură care îi va proteja de eventualele viitoare carii;
  3. Căutăm materiale video pe această temă și, eventual, facem o selecție pentru copil;
  4. În cazul în care noi, adulții, suntem tensionați, încercăm să ne destindem, iar soluția e să plângem, să râdem sau chiar să facem câteva exerciții fizice intense.
  5. E în regulă să-i spunem copilului că ne e teamă, că n-am mai făcut asta, că am avut poate, experiențe mai puțin plăcute (dacă nu sunt prea terifiante, desigur);
  6. Validăm și acceptăm frica celui mic, chiar dacă nouă ne e sau nu teamă;
  7. Înainte să scoatem dintele, îl spălăm pe dințișori și ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie lângă noi: ață dentară pansament, un gel pentru dinți ( oprește sângerarea mai repede, diminuează durerea și dezinfectează zona);
  8. Scoatem dintele atunci când avem timp; dacă suntem pe fugă și punem presiune asupra copilului, vom face doar rău; mie, care eram foarte încordată, mi s-a părut că au durat o eternitate momentele în care a stat Tudor cu ața în gură pentru a se obișnui cu ea, dar nu l-am presat pentru că toată treaba asta era, în primul rând, despre el și mai era și primul dinte – o experiență neplăcută ar fi putut duce la probleme în viitor;
  9. Respirăm adânc și tragem cu încredere – dacă ața e prinsă bine (soțul meu a făcut nod) și dintele e pregătit să fie scos, va funcționa din prima încercare; e important să fim atenți la acest ultim aspect deoarece am înțeles că dacă nu se mișcă dintele suficient de tare, extracția va fi dureroasă.
  10. La fel de important e să nu mințim copilul spunându-i că nu va durea – eu i-am spus că nu știu exact cum va fi pentru că nu îmi amintesc, dar presupun că dacă va durea, va fi o durere foarte mică.
  11. Lăudăm copilul și îl lăsăm să împărtășească experiența cu cine dorește el; vorbim despre asta de câte ori simte nevoia;
  12. Vorbim despre Zâna Maseluță, dar lăsăm copilului libertatea de a alege ce face cu dintele; Tudor a analizat mult dințișorii și a dorit să îi păstreze el, dar să vină și zâna, iar noi i-am respectat dorința. Consider importantă povestea cu zâna indiferent de vârsta copilului. Copiii mei, spre exemplu, știu că eu le-am pus surprizele și bănuțul, dar asta nu le strică deloc bucuria. O poveste drăguță poate îndulci un moment mai puțin plăcut. Până la urmă, indiferent că doare sau nu, nu cred că e chiar confortabil să nu mai ai un dinte.
canva.com

Acestea fiind scrise, vă doresc mult succes! Totul e mult mai simplu dacă nu vă e teamă, dar dacă sunteți ca mine, fiți blanzi cu voi. După o primă experiență de succes, veți scăpa de povara acestor emoții.

La final, pentru situația în care aveți nevoie, vă las mai jos câteva steluțe decupabile pentru că, în poveste, Zâna Măseluță transformă dințișorii în stele. Mie mi s-a părut chiar drăguț să le folosesc și copilul s-a bucurat să le primească. Am scris pe ele numele băiețelului și data iar Tudor le-a pus apoi în albumul lui special. I-am dat, desigur, și bănuț și chiar și o mică surpriză, dar m-am gândit să-i las și ceva care să rămână, în timp.

Surse foto – canva.com + arhivă personală

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s