3 cărți deosebite pentru Crăciun

Nu puteam lăsa să vină Crăciunul fără să scriu măcar un articol despre cărți pentru că, indiferent de ocazie, fie că e vorba despre ziua de naștere sau despre Crăciun, eu le ofer copiilor mei și o carte. La început erau doar cărți. Acum, pentru că au mai crescut, sunt anumite cărți, alese în funcție de dorințele sau gusturile lor.

În măsura în care e posibil, încerc să strecor câte o carte și în cadourile altor copii, dar, recunosc, uneori, poate fi dificil de ales. În același timp, alteori e extrem de simplu pentru că există pe lumea asta cărți – foarte valoroase toate – și mai există acele cărți care sunt absolut deosebite și-s prețioase prin conținut, dar și prin ilustrații, prin ceea ce transmit, dar și prin calitatea materialelor folosite; sunt cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă, adevărate bijuterii pe care știi că le vei păstra chiar și când copiii vor crește.

Despre trei astfel de cărți vreau să vă vorbesc astăzi. Mai sunt și altele, dar pe acestea trei le-am descoperit în ultimele săptămâni. Sunt cărți frumoase, cu mesaj deosebit și ilustrații aparte pe care le putem oferi copiilor, dar de care ne vom bucura și noi, oamenii mari. Sunt cărți numai bune de făcut cadou.

Prima astfel de carte este Willie Fulg de Nea. Nu e o carte despre Crăciun, dar e o carte despre zăpadă iar asta o face perfectă pentru această perioadă. În ea descoperim povestea adevărată a lui William A. Bentley, fotograful de fulgi de nea și învățăm, alături de copii, despre determinare și despre lucrurile care-s cu adevărat importante în viață. În același timp, descoperim minunea ce se ascunde în spatele unui -aparent- punct alb de zăpadă. E atât de frumoasă cartea asta că, imediat după ce am citit-o, am adăugat cartea cu fotografii a lui W.A. Bentley în listele de dorințe de pe toate site-urile de unde cumpăr cărți – mi se pare că e o bijuterie pe care mi-ar plăcea să o așez cândva în bibliotecă mea. De asemenea, o văd și bună de pus sub brad, pentru oameni mici și oameni mari, alături de, bineînțeles, Willie Fulg de Nea. Aceasta din urmă este scrisă de Jacqueline Briggs Martin și a apărut la Editura Frontiera în 2021; este potrivită pentru copii mai mari, începând cu vârsta de 5-7 ani, dar depinde, desigur, de copil și de cât de obișnuit este cu cititul. Eu am citit-o cu Maria la 5 ani, iar fetița a fost încântată.

Cea de-a doua carte este Crăciunozaurul, varianta pentru copii mai mici, cu ilustrații. Desigur că și cea mare e minunată. Noi am citit-o mai întâi pe aceea și ne-a plăcut atât de mult încât a trebuit, pur și simplu, să o descoperim și-n varianta scurtă. Copiii s-au îndrăgostit atât de tare de Craciunozaur și de William, băiețelul din poveste, încât era musai să se bucure și de ilustrațiile color, absolut superbe. Le recomand pe amândouă și nu doar pentru că-s foarte frumoase ci și pentru că personajul principal este un băiețel în scaun cu rotile. În varianta lungă descoperim durerea, bucuriile și, în același timp, normalul din viața unui copil care nu poate merge. Asta pe lângă o poveste inedită despre Moș Crăciun. Cele două cărți sunt publicate de Grupul Editorial ART ( Arthur și Vlad și Cartea cu Genius). Cea cu ilustrații color a apărut în 2021 și este potrivită chiar și pentru cei mai mici cititori datorită imaginilor magice. Ambele cărți sunt scrise de Tom Fletcher și ilustrate de Shane Devries.

Ultima carte din acest articol se numește O dorință de Crăciun și în ea găsim din toate, adică inclusiv pe Moș Crăciun, dar și ceva cu totul și cu totul deosebit. Povestea e clasică, cu mesaj frumos, dar ceea ce scoate cartea în evidență sunt fotografiile. Da, ați citit bine, am scris fotografiile. Această carte cuprinde fotografii adevărate cu un copil adevărat și, da, sunt superbe. Realizate de un fotograf care a lucrat, printre altele, pentru National Geographic, aceste fotografii sunt pur și simplu magice, iar copiii sunt foarte impresionați atunci când văd un copil adevărat cum călărește un urs sau cum mângâie un ren; atât de impresionați încât le privesc cu răsuflarea tăiată. Scrisă de Lori Evert, cu fotografii dePer Breiehagen și fetița lor, Anja în rolul personajului principal, cartea a apărut la Editura Curtea Veche în 2017 . Este potrivită, din punctul meu de vedere, pentru oameni mici și oameni mari, indiferent de vârstă.

Acestea fiind zise și având în vedere faptul că a început, probabil, weekendul în care se fac cele mai multe cumpărături din an, vă doresc tuturor inspirație în a alege și o carte atunci când pregătiți cadourile pentru Crăciun. Cele recomandate de mine îi vor impresiona pe cei deja pasionați de citit și îi vor atrage în lumea magică a cărților pe cei care încă n-au fost prinși de vraja asta.

* Link-urile din articol sunt către Libris pentru că există la ei și varianta de a răsfoi, online, cărțile de care suntem interesați.

Surse foto – arhivă personală

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s