A nins în București și copiii sunt în culmea fericirii. Nu e chiar zăpada aia de poveste, pe care o așteptau ei. Pe de altă parte, pe aceea nici nu au cunoscut-o în profunzime sau au uitat-o pentru că a trecut multă vreme de când au fost la munte. Ei știu doar stratul mic de zăpadă și cunosc joaca în zăpada amestecată cu noroi. Dar nu sunt pretențioși. Se bucură și de aceasta, ca și cum ar fi cel mai minunat lucru din lume. Și s-ar putea să fie, mai ales că s-a lăsat atât de mult așteptată.

În ceea ce mă privește, mie nu-mi place frigul. Am senzația că aș putea sta închisă în casă în întreg sezonul rece și aș fi foarte mulțumită cu asta. Nu sunt deloc o mămică amuzantă pentru că nu-mi place nici să mă joc cu zăpadă. Când mă gândesc la asta, mă infior toată. Asociez joaca în zăpada cu bulgării reci care, cumva, tot își găsesc drum și reușesc să pătrundă pe sub haine, ajungând la pielea caldă. Nu, nu-mi place, dar, desigur, ies cu copiii de fiecare dată când nu am de ales. Mă echipez bine, mă joc cu ei, nu atât de drag, cât pentru a mă încălzi și nu stau bosumflată pe parcursul plimbării. În mod surprinzător, mă simt și bine după astfel de plimbări. Deci, chiar dacă nu e ceva ce aș alege din plăcere, sunt capabilă să apreciez beneficiile plimbărilor și jocului în frig.

Asta nu înseamnă că nu îmi place iarna. Iubesc să privesc iarna pe fereastră și nu sunt sarcastică atunci când spun asta. Și îmi place mult când ninge. Întotdeauna am simțit că fulgii de nea au ceva special, iar iarna trecută am aflat, dintr-o carte pentru copii de la Editura Frontiera, că fiecare fulg e unic. Cartea e despre W.A.Bentley, omul care și-a dedicat întreaga viață studierii și fotografierii fulgilor de nea. Scopul lui a fost nobil. A vrut să ni-i arate nouă, cei care nu-i putem vedea în felul ăsta. Nu cu ochiul liber.

Povestea m-a impresionat atât de tare, încât am citit mai multe despre W.A.Bentley și la începutul anului am comandat cartea lui cu fotografii. Da, se mai găsește și astăzi, nu e publicată în România, dar nici nu are relevanță pentru că e o carte cu fotografii ale fulgilor de nea și cu foarte puține cuvinte. Mi s-a părut tare prețioasă. Am simțit că dacă o voi avea va fi ca și cum voi avea o comoară și nu m-am înșelat. A durat ceva vreme până a venit. A ajuns fix vineri, dar nici nu cred că s-ar fi putut găsi un moment mai potrivit. Acum, inspirată de ea, privesc fulgii de nea și cu ochii minții. Mă întreb ce forme minunate ascunde fiecare, mă minunez de cât de scurtă e „viața” unui fulg și, în același timp, de cât de frumoasă e.

Cred că tuturor ne-ar face bine să privim fulgii de nea. Fie că o facem din casă sau de afară, fie că avem sau nu cărți cu fotografii ale lor, cred că-i magie pură să ne acordăm câteva clipe de liniște și doar să-i privim.

Notă – În fotografia de mai jos sunt câțiva copaci din cartierul meu. Minunați. În orice anotimp.