Rucsacul cu griji

on

În urmă cu aproximativ un an și jumătate încă eram extrem de îngrijorată din cauza pandemiei. Tot ce simțeam îmi făcea viata mai grea, eram îngrozită de ideea că aș putea ajunge la spital pe nepregătite (nu că am putea fi vreodată pregătiți pentru boală) și fără vreun fel de control asupra a ce mi sau ni se întâmplă. Îmi aminteam de greul din momentele în care fusesem în spital în trecut și mă îngrozea gandul că acel greu se petrecuse înainte de pandemie când se presupune că era mai bine…

Într-o zi mi-am spus că nu mai pot continua astfel, chinuită de frici, și e nevoie să fac ceva. Primul lucru făcut a fost o discuție cu soțul meu. Simplul fapt de a pune frica în cuvinte a ajutat enorm. Deja mă simțeam mai eliberată. Apoi am început să cautăm soluții și am descoperit o eventuală cale de urmat în cazul în care una dintre cele mai mari frici ale mele s-ar fi adeverit – aceea în care noi am fi ajuns la spital și copiii n-ar fi avut cu cine să rămână. M-am simțit si mai ok după asta și am ajuns la concluzia că unele probleme doar par fără soluție. Când le pui pe masă și le vezi clar, descoperi posibile rezolvări la care nu te-ai fi așteptat. Uneori frica de a vorbi despre lucruri care ne sperie e mai grea decât lucrul în sine.

Nu m-am oprit aici și am decis să fac ceva și cu neputința. Cea mai bună soluție a fost să îmi pregătesc un rucsac pentru o eventuală spitalizare cu sau fără copii. Un rucsac cu câteva lucruri care să îmi asigure un minim confort și pe care să nu fiu nevoită să-l pregătesc atunci, pe loc, când, probabil, numai la asta nu mi-ar sta gândul.

Zis și făcut. Am pregătit rucsacul și mi-am notat data la care ar trebui să-l verific pentru a înlocui produsele care ar fi expirat. După ce l-am închis mi-am spus că am făcut tot ce era posibil pentru a ne fi bine. Restul nu mai depindea de mine și nici frica nu își mai avea rostul pentru că nu mai aducea nimic bun. De fiecare dată când ea bătea la ușă, îmi aminteam de rucsac și reușeam să mă liniștesc.

La începutul acestui an ar fi trebuit să fac verificarea, dar mi-am găsit mereu altceva de făcut fără să-mi dau seama că, de fapt, era mai mult decât despre a verifica un rucsac și a înlocui produse. Timpul a trecut și am înțeles că nu mai pot amâna prea mult, astfel că weekend-ul trecut mi-am propus să deschid rucsacul. Sâmbătă am avut ocazia să fac asta de câteva ori, dar n-am reușit. Spre seară am conștientizat că doar gândul de a îl deschide îmi provoca un foarte mare disconfort. O strângere, de inimă, un nod în gât, o senzație de sufocare… Duminică am înțeles bine de tot că, atunci când am închis acel rucsac, am închis acolo și frica și neputința pe care le simțeam. Să îl deschid însemna și să le înfrunt și-mi era foarte greu, dar și faptul de a nu îl deschide era la fel de greu. Ceea ce îmi fusese ajutor devenise acum o sursă de disconfort; un disconfort pe care eu îl prelungeam amânând momentul în care aveam să verific rucsacul

Am tras de mine, mi-am făcut curaj și l-am deschis. Am fost uimită. Am fost uimită de cât de puține și simple lucruri conținea și am fost uimită de faptul că nu m-a doborât conținutul lui – nici cel vizibil și nici cel simbolic. Uneori lucrurile doar par mari și importante. Uneori frica de ceea ce am putea găsi într-un loc închis e mai mare decât ce se află cu adevărat înăuntru.

Mi-am amintit de un exercițiu interesant și am conștientizat încă o dată cât de util poate să fie să depozităm undeva, în exteriorul nostru,anumite emoții sau gânduri. Pentru a lua o pauză sau pentru a le redescoperi atunci când suntem pregătiți să le ducem. Le putem pune într-o cutie lângă pat, atunci când nu ne lasă să dormim, într-un caiet atunci când nu ne lasă să ne concentrăm sau, de ce nu, într-un rucsac atunci cand ne împiedică să trăim.

Nu cred în ignorarea emoțiilor și gândurilor neplăcute. Să le ascundem înăuntrul nostru nu mi se pare o opțiune pentru că atunci ne vor consuma mai tare decât dacă le-am fi lăsat în voia lor; ne vom simți tot rău și nici măcar nu vom ști de ce ne simțim astfel.

Frica, în mod special, ar fi bine să primească o atenție sporită. Frica e foarte utilă. Ea ne salvează viața în fiecare zi. Când ne e teamă de ceva ce ar putea să se întâmple, e bine să găsim puterea de a diseca problema. De multe ori vom descoperi că lucrurile nu-s chiar așa de negre cum credeam. Apoi, în situația în care chiar ne confruntăm cu un pericol real, explorarea fricii și a pericolului ne vor ajuta să găsim soluții la care altfel nu am fi avut acces. Să facem tot ceea ce depinde de noi în acel moment – asta e ideea mea de bază. După aceea ne putem relaxa și putem pune frica deoparte.

„Depozitarea” emoțiilor grele într-un alt loc este sau pare simbolică, dar întâmplarea aceata cu rucsacul m-a făcut să înțeleg mai bine ca niciodată efectul ei real. O practic adesea cu copiii ( și functionează – gasiti aici un exemplu) dar eu cu mine n-am facut-o la un nivel foarte profund sau constient, motiv pentru care m-a impresionat ceea ce acum numesc „rucsacul cu griji”. Mi-am amintit cum, într-un trecut, mă gândisem la pușculița cu gânduri- un loc în care să punem gândurile grele (scrise pe bucăți de hârtie) până când suntem pregătiți să le analizăm și rezolvăm; m-am gândit că n-ar fi rău să încep să-mi ascult propriile sfaturi. Am zis să și scriu despre asta ca să marchez cumva momentul. 🙂

Weekend plăcut și fără griji vă doresc iar dacă acestea din urmă nu vă dau pace, le puteți pune într-un rucsac sau în orice altceva. Functionează, atât timp cât nu uitați să deschideți, la un moment dat, rucsacul.

Fotografie de Vitaly Vlasov pe Pexels.com

Sursa foto – Pexels.com

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s