Astăzi ar trebui să îmi imaginez că viața mea e diferită, dar primul gând a fost că nu pot face asta. Pentru că mi se dă și direcția în care să merg și parcă nu mă caracterizează. Totuși, câteva cuvinte mi-au atras atenția – imaginația nu are – sau nu ar trebui să aibă – limite. M-am gândit că, dacă nici cu gândul nu să mă duc acolo unde aș fi un antrepenor de succes în domeniul materialelor de construcții, înseamnă că e o problemă pe undeva. M-am gândit să analizez puțin ideile care ne fac să fim mai degrabă rigizi și ne împiedică să evoluăm și, în același timp, să-mi forțez un pic limitele imaginației. Vă invit, așadar, să explorăm împreună acelei idei sau gânduri despre care eu cred ca ne blochează:

1. Nu ne dăm voie să visăm.

Orice proiect – fie că vorbim despre un proiect de succes sau unul care a eșuat lamentabil – a fost, mai întâi, o idee și orice idee care a fost vreodată pusă în practică a fost, mai întâi, visată cu ochii deschiși. Nu putem realiza lucruri dacă nu ni le imaginăm mai întâi, dacă nu facem, mai întâi, planuri pentru ele. E important să vedem cu ochii minții ideile si dorințele noastre și să facem planuri pentru a le îndeplini. Altfel nu prea putem reuși.

Asta nu înseamnă că lucrurile functionează și invers. Dacă eu îmi permit, acum, să-mi imaginez că mâine voi fi un antrepenor de succes, nu înseamnă că voi și deveni unul. Lucrurile pe care ni le dorim nu pică, pur și simplu, din cer. E nevoie ca ideile să fie rumegate, riscurile și beneficiile să fie evaluate, planurile și predicțiile să fie făcute. Visul, singur, n-are cum să ne transforme în ceva ce nu suntem sau să ne dea ceva ce nu avem. Totuși, probabilitatea că eu să ajung un antrepenor de succes e mult mai mică spre imposibilă, dacă eu consider că nu-i cazul să visez la ceva ce cred că reprezintă imposibilul. Visul nu costă nimic și-n vis nimic nu-i imposibil. Chiar și când nu se îndeplinesc, visurile ne ajută. E ca și când am privi un film bun, dar în care personajul principal suntem noi.

Prin urmare, dacă îmi las imaginația să zburde și mă gândesc că aș fi un antrepenor de succes care lucrează de acasă, observ că aș avea multe avantaje. Mai întâi, mi-aș face propriul program reușind, spre exemplu, să iau copiii de la școală fară să-mi fac griji că-mi pierd locul de muncă. Apoi, aș putea lucra din orice loc doresc și mi-aș da singură ore libere arunci cand am o urgență, fără să îmi fie teamă că se vor supăra șefii pe mine. Nu în ultimul rând, aș putea să implementez propriile idei fără să am nevoie de o aprobare în prealabil.

2. Renunțăm la primul obstacol.

Țintim spre perfecțiune și credem că proiectele de succes merg ca pe roate mereu și nu e loc de greșeală în condițiile în care fără greșeală nu putem evolua. Nimic n-a fost perfect din prima și totul e perfectibil. Mi-a plăcut, în mod deosebit, citatul de mai jos:

„Eu nu am avut eșecuri. Pur și simplu am avut o mulțime de idei care nu au funcționat.”

Benjamin Franklin

Pe acest principiu, dacă aș fi propriul meu șef, mă aștept la a avea, la început, dificultăți atunci când vine vorba despre gestionarea timpului, arta negocierii și adaptarea la nou. Mă aștept și la evenimente neprevăzute dar și să imi doresc să renunț, atunci când greșesc, pentru că nu e plăcut să simți că ai dat greș. Totuși, îmi propun să învăț din fiecare greșeală și să nu abandonez înainte de a îmi fi analizat greșelile și înainte de a fi dormit bine cel puțin trei nopți, pentru a lua o decizie cu mintea limpede.

3. Nu credem în a doua șansă.

Credem că posibilitățile sunt limitate și, dacă drumul pe care am pornit nu e cel mai bun pentru noi, ne e teamă să ne întoarcem și să alegem altul. Frica de schimbare e, de multe ori, mai mare decât dorința de a progresa. Preferăm nefericirea cu care suntem obișnuiți, decât să riscam să încercăm ceva nou și să fim dezamăgiți și, de aceea, cei mai mulți dintre noi refuzăm să ne dăm o a doua șansă apelând la diferite scuze – Sunt prea bătrân ca să mai învăț ceva nou; peste tot e rău, nicăieri nu e bine; asta mi-a fost dat…

Adevarul e că niciodată nu e prea târziu pentru a o lua de la capăt, dar depinde, desigur, de ce ne dorim. E dificil să ne apucăm să învățăm ceva de la zero atunci când avem 30, 40 sau 50 de ani. Totuși, dacă privim cu atenție în trecut, ne amintim că învățarea n-a foat ușoară nici când eram mici. Mai ales, e dificil dacă ne gândim că, până acum, am învățat degeaba și n-am ajuns nicăieri. Nimeni nu vrea să se gândească faptul că a făcut ceva degeaba. Doar că nimic nu e degeaba. Tot ce am făcut, bun sau rău, ne-a adus unde suntem azi. Dorința de a evolua și dorința de a face schimbări apar tocmai pentru că am crescut, tocmai pentru că am avut experiențele pe care le-am avut, tocmai pentru că am învățat ceea ce am învățat. Nimic nu e degeaba și fiecare experiență e valoroasă. Dacă alegem să învațăm ceva nou, nu înseamnă că tot ceea ce am învățat înainte e inutil, din contră. Apoi, mintea noastră are nevoie să fie hranită în permanență. Procesul de învățare, în sine, ne ajută să avem o minte sănătoasă și puternică și asta nu e niciodată ceva greșit.

Dacă e să aplic asta în povestea mea imaginară în care sunt antreprenor, mă aștept ca, la început, să fiu descurajată de ideea de a o lua de la zero într-un domeniu complet nou cum cel al construcțiilor. Îmi las timp să diger acest gând și, apoi, îmi amintesc că o bază există, totuși. Poate că nu știu nimic azi despre instalații termice, instalații electrice sau instalații sanitare, dar nimic nu mă împiedică să învăț. Poate că mi se pare greu azi, dar cu fiecare clipă va deveni mai ușor. Copiii mei îmi amintesc adesea această lecție. Atunci când fetiței i se pare greu ceva, băiețelul spune – și mie mi s-a părut greu anul trecut, când am avut de învățat asta, dar apoi am reușit. Atunci când lui i se pare greu ceva, fetița mică îi amintește că va reuși.

Cred că treaba asta e valabilă și în viața de zi cu zi, indiferent dacă suntem antreprenori sau nu. Poți să îți dorești să îți amenajezi interiorul locuinței, să constați că nu știi nimic despre asta și să nu mai faci nimic, sau poți alege să înveți mai multe, să vezi detalii și să ceri ajutorul celor care știu mai multe despre amenajări interioare și să acționezi.

4. Tragem concluzii pe baza unor informații superficiale.

Spunem „nu” pe baza a ceea ce nu cunoaștem si nu luăm în calcul faptul că sunt o mulțime de lucruri pe care nu le știm și care ne-ar putea schimbă perspectiva. Fix ca un copil mic care închide gura și refuză să guste un fel nou de mâncare, pierzând astfel minunate oportunități și, aici, îmi amintesc de băiețelul meu care, vreme îndelungată, a refuzat înghețata. Îmi amintesc cum prima înghețată pe care a văzut-o a fost la un restaurant mai pretențios, arăta absolut minunat și costa pe măsură, dar el a spus „nu”, ca mine, acum, când m-am gândit că n-aș putea lucra într-un domeniu in care să fiu un intermediar direct între furnizor și cumpărător. Pe partea de interacțiune cu clienții am un strop (fix un strop) de experiență și, în general, mi se pare atractivă. Cred că e multă emoție acolo. Omul nu cumpără nici măcar un simplu cui fără să existe un strop de emoție. Pentru că și cuiul ăla e folosit, poate, pentru a atârna fotografia preferată pe un perete. Pe partea cealaltă, însă, mi se pare că totul e rece și impersonal. Atunci când discuți cu un furnizor și negociezi un preț, e strict despre bani și profit. Îmi place să lucrez cu emoții, nu-mi place să lucrez cu lucruri reci și nu știu nimic despre negociere. Îmi amintesc că, la un moment dat am pus un anunț pe un site de vânzări și aveam de ales dacă prețul propus de mine e sau nu negociabil. M-am gândit că nu înțeleg treaba asta. Dacă selectez negociabil trebuie, practic, să pun o sumă mai mare decât suma pe care doresc să o obțin, pentru a îi oferi cumpărătorului posibilitatea de a negocia. Și nu înțelegeam de ce trebuie să fac asta. De ce nu pot pune din start prețul corect și omul care poate să ofere acel preț, să cumpere produsul?

Acesta e pentru mine cel mai dificil aspect atunci când vorbim despre a deveni un Francizat Depozit Virtual. Dar, după ce trec de prima reacție, îmi dau seama că tot ceea ce cred eu despre negociere nu se bazează pe experiențe reale, ci pe presupuneri. De fapt, dacă sap un pic mai adânc, îmi amintesc că, la un moment dat, am negociat fără să-mi propun asta, iar experiența m-a făcut să fiu mândră de mine. Se întâmpla pe vremea când căutam mobilă pentru dormitor, voiam sa fie din lemn și nu găseam ceva care să se potrivească perfect spațiului nostru. Atunci am găsit un producător de mobilă și, într-un e-mail, omul mi-a spus că are prețuri puțin mai mari decât un anumit magazin care comercializa astfel de mobilă. Am stabilit să ne întâlnim și, în urma discuției în care am spus ce ne dorim, omul ne-a comunicat un preț. După ce am auzit prețul, lucrurile au luat o întorsătură cel puțin amuzantă care ar fi putut fi jenantă. Noi am fost uimiți de faptul că mobila costa mult mai puțin decât ne așteptam și eram dispuși să lăsăm un avans pe loc. În lei. Doar că omul vorbea în euro. În momentul în care am auzit, aș fi putut să dau înapoi, dar îmi făcusem bine temele. I-am amintit ce mi-a spus în e-mail și am descoperit că el nu își făcuse temele. Am intrat amândoi pe site-ul magazinului respectiv și, în timp ce el nu găsea produse care să ilustreze ceea ce spusese, eu am găsit mai multe exemple. Am obținut o reducere considerabilă, foarte apropiată de ceea ce îmi imaginasem inițial că că fi. Și am fost foarte mândră de mine.

Pornind de aici, mă gândesc că, într-o negociere cu furnizorii, aș aplica fix aceleași doua idei principale – corectitudine și teme bine făcute. Poate procesul în sine nu ar fi cel mai plăcut din lume, dar obiectivul final – un client fericit – ar aduce și acel plus de emoție. Desigur, sunt convinsă că la fiecare victorie obținută, aș fi mândră de mine și asta m-ar împinge să evoluez, să-mi depășesc limitele și să învăț mai multe despre negociere.

5. Credem ca e imposibil să facem ceva ce ne place si să și câștigăm ceva din asta

Am observat că treaba asta începe din copilărie, când echivalentul muncii e școala. Chiar vorbeam cu Tudor, băiețelul meu, despre cum, în toate cărțile citite, școala e un loc în care copiilor nu le place să meargă. Nu, nu în sensul că scrie în cărți să nu meargă copiii la școală pentru că e școala urâtă. Din contră, aceste carti prezintă avantajele scolii și vorbesc despre cât de minunat e la școala încercând, mai mult sau mai putin subtil, să-i convingă pe copii că e frumoasă. Da, mesajul e nobil, dar ideea de la care porneste e că nu le place copiilor să meargă la scoală si senzația mea e că ei învață că nu le va placea la scoală cu mult înainte de a vedea ce înseamnă școala, cu adevarat. Tudor a zis ca, într-o zi, el va scrie o carte despre școala frumoasă și atât.

În același fel, prea mulți oameni asociază munca, în mod automat, cu ceva neplăcut. De multe ori, dacă auzim de un om care face ceea ce-i place, tragem concluzia că ori nu muncește pe bune, ori ia bani puțini pentru asta, ori a avut deja bani multi care i-au dat libertatea să facă ce-i place.

Oare cum ar fi să nu mai vedem lucrurile așa și să ne gândim că s-ar putea să putem facem bani și dintr-o activitate care ne face plăcere? Desigur, asta nu înseamnă că e posibil ca totul să fie doar lapte și miere. În principiu, să muncești nu e ușor și lucrurile frumoase au multă muncă în spate. Nu putem face doar ce ne place. Pe mine, de exemplu, mă atrage ideea de a îi ajută pe oameni să își construiască un acasă, mai ales când îmi amintesc cât de greu mi-a fost mie să reușesc asta. Ideea de a lucra direct cu oamenii, de a îi infroma corect, de a îi ajută să economisească timp și bani sau să primească mai mult, la aceleași costuri, mi se pare tare frumoasă. În același timp, îmi place să vorbesc cu oamenii, să le aud poveștile. Da, cum spuneam mai sus, partea de negociere cu furnizorii nu e cea mai atractivă pentru mine, dar ar fi acel ceva pe care l-aș putea face pentru a atinge un obiectiv mai mare. În orice domeniu există și aspecte mai neplăcute sau plictisitoare. Și, în același timp, întotdeauna va exista o activitate potrivită pentru fiecare. Suntem diferiți. Ceea ce un om vede ca fiind plictisitor, un altul va găsi că este interesat. Important e ca fiecare dintre noi să găsească acel ceva care i se potrivește. Niciodată nu o să fie ușor să muncești, dar, cu siguranță, e frumos să faci asta cu pasiune.

6. Nu mai credem în lucruri bune

Într-o lume în care aproape toți ne-am ars, măcar o dată, cu ciorbă, e logic suflăm și în iaurt. E chiar în regulă și de dorit să facem asta, sau, cu alte cuvinte, să avem o gândire critică. Atât timp cât nu ne blocăm în acest punct și nu uitam să mai și gustăm. Pe acest principiu, mie, cuvintele de mai jos mi s-a părut prea frumoase ca să fie adevărate.

Dacă nu aș fi scris despre acești oameni în trecut, aș fi mers mai departe și nu le-aș fi acordat vreun strop de atenție. Chiar și așa, în conditiile în care prima dată cand am auzit de site-ul https://vindem-ieftin.ro/ a fost în urmă cu trei ani și am aflat numai de bine, tot există retincență. Parcă sunt programată să nu cred mesaje de genul ăsta. Partea bună e că nici nu trebuie. Pot citi mai mult, mă pot documenta, pot întreba, înainte să decid că e prea frumos să fie adevărat. Să încercăm să ne îndeplinim visurile nu înseamnă să ne aruncăm în gol fără să verificăm înainte dacă avem o plasă care să ne atenueze căderea. Iar în ce privește Depozitul Virtual despre care vorbim aici, putem vedea mai jos, printr-o comparație cu un depozit clasic, de ce promite atât de mult:

7. Ne e teamă să ne asumăm responsabilitatea pentru propria viață.

Preferăm să avem pe cineva mai mare pe care să dăm vina, decât să luăm propriile decizii și să fim noi responsabili pentru viața noastră. Treaba e că, indiferent de aparențe, suntem, întotdeauna, responsabili pentru propria viață și întotdeauna decidem pentru noi. Chiar și faptul de a nu face nimic e o alegere. Desigur, nu putem controla tot ce ni se întâmplă, dar putem controla răspunsul pe care-l avem în fața lucrurilor care ni se întâmplă. Putem alege să facem ceva ce nu ne place pentru a îndeplini un anumit obiectiv sau putem alege să facem ceva ce ne place pentru a îndeplini un alt obiectiv. E important să fim conștienți de puterea noastră. La nivel de responsabilitate nu e nicio diferență între a fi propriul nostru șef și a avea pe altcineva drept șef. Deși, atunci cand suntem angajați, pare că respectăm ordinele cuiva, tot noi decidem dacă le respectăm sau nu. Desigur, avem diverse motive în spate, dar motive avem și atunci când suntem antreprenori. Știu, e o treabă greu de digerat. Atunci când am auzit-o prima dată, eu am fost reticentă. Apoi am lasat-o să se așeze și am înțeles-o mai bine. Nu, asta nu m-a făcut să-mi schimb viața de pe o zi pe alta, ci m-a făcut să-mi asum deciziile deja făcute și să înțeleg că eu dețin controlul asupra celor ce vor veni. Mi-am dat seama că sunt mai puternică decât credeam.

Ideea principală e că e în regulă să fim orice și să facem orice, atât timp cât suntem împăcați cu ceea ce facem iar împăcarea asta vine din înțelegerea faptului că suntem puternici și din înțelegerea și acceptarea responsabilităților care vin cu această putere. E în regulă să fim antreprenori și e în regulă să fim angajați. Nu e în regulă să ne trăim viața în regrete și nemulțumire, gândindu-ne doar la ce am fi putut avea sau la ce-am putea să avem, dar fără să acționăm în vreun fel.

Revenind la exercițiul meu de imaginație- acela în care mă văd un antreprenor și devin Francizat Depozit Virtual cu ajutorul Casei de Comenzi online Vindem-Ieftin.ro, îmi dau seama că, în esență, drumul ăsta e la fel ca oricare alt drum. Îmi doresc, visez, ezit, pun întrebări, acționez, învăț, mă lovesc de obstacole, aleg, greșesc, mă blochez, învăț, aștept, decid, merg mai departe, învăț in continuare. Viața însăși e astfel, important e să nu stăm pe loc în timp ce ea curge și cuvintele subliniate să facă parte din parcursul fiecăruia dintre noi.

Articol scris pentru SuperBlog 2022

Surse foto: vindem-ieftin.com + canva.com