Copiii și filmele de ieri și de azi

Am trăit pe vremea când imaginile pe care le vedeam la TV erau doar în alb-negru și apoi au început să se coloreze pentru că mama punea un geam gălbui peste ecranul televizorului. Televizorul și tot ceea ce cuprindea el era așa SF că, îmi amintesc, bunica mea credea că tot ce se vede acolo se petrece de-adevăratelea. Femeie simplă, pentru care munca ocupase tot timpul, încă de când era copil, și a cărei întreagă viață se desfăsurase în jurul gospodăriei de la țară, bunicii îi era greu să înțeleagă că oamenii pe care-i vede sunt actori care joacă într-un film și ei nu sunt răniți sau omorâți de-adevăratelea. Știu că mă credeam tare deșteaptă pentru că eu înțelegeam asta și, cumva, această superioritate pe care o simțeam mă ajuta să fac față conținuturilor nepotrivite pentru vârsta mea. Pentru că da, nu se punea problema să nu mă uit la ceva pentru că era pentru oameni mari. Ceea ce vedeam, pe vremea aceea, era mai puțin important. Important era că vedeam ceva și priveam toți la ce se transmitea. Când urmau desene animate, era de la sine înțeles că aveam să mă uit la TV. Nu erau pe alese, nu puteam să dau pauză, nu puteam să revăd ce am pierdut. Totul depindea de oamenii din spatele ecranelor. Ei decideau ce și când urmează să văd, iar eu îmi amintesc cum așteptam cu nerabdare să înceapă programele pentru copii, dar n-aș știi să spun dacă îmi plăceau pentru că mi se potriveau sau pentru că, oricum, nu exista nimic altceva.

În ceea ce privește filmele, părinții mei nu erau nici pasionați de ele, nici timp de asta n-aveau, astfel că nu se punea problema să trecem dincolo de granițele televizorului clasic. Ba, ulterior, eu chiar am mers puțin înapoi, deși lumea evolua. Fiind nevoită să merg la școala din oraș, dormeam departe de casă 5 nopți pe săptămână și, pe vremea când conținutul devenea din ce în ce mai diversificat, eu nu mai aveam acces aproape deloc la televizor. Desigur, lucrurile s-au schimbat atunci când am devenit adolescentă și internetul și calculatoarele au început să se răspândească. Nu aveam un computer al meu, dar ne strângeam la câte un prieten cu computer și vedeam filme. În plus, sora și cumnatul meu, cu care am locuit o vreme, cumpăraseră un DVD player. Din nou, nu alegeam eu ce vedeam, selecția inițială le aparținea lor și am văzut și lucruri tare nepotrivite pentru o adolescentă, dar, slavă Domnului, am avut acces și la câteva filme bune care mi-au plăcut nespus și au dus experiența de a viziona un film la un alt nivel.

De cinema nici nu s-a pus problema până în clipa în care am plecat de tot de-acasă. Da, în orașele apropiate nu exista niciun cinematograf funcțional și pentru că nici altă oportunitate nu s-a ivit, am călcat pentru prima oară într-un cinematograf pe vremea când eram studentă în București. Și, da, experiența a fost copleșitoare. În mod ciudat, nu-mi amintesc ce film am văzut, dar îmi amintesc senzația de wow pentru că totul era la superlativ. Ecranul era uriaș, sunetul era la nivel foarte înalt și foarte clar, totul era copleșitor, dar într-un mod plăcut. Am repetat experiența cât de des am putut și cinematograful a fost și unul dintre locurile în care am evadat, atunci când s-a ivit ocazia, din viața de mamă full time cu unul și-apoi cu doi copii. Pentru că vizionarea unui film la cinema mi se pare o experiență completă, aproape magică, care presupune deconectarea totală de lumea în care trăim. Nu știu cum ar fi fost să fi trăit asta când eram copil, dar probabil nu m-as mai fi simțit atât de deșteaptă prin comparație cu bunica mea.

Azi, copiii mei au parte de ceva total diferit atunci când vorbim despre conținutul audiovizual. Noi nu avem televiziune prin cablu și asta înseamnă că ei pot vedea ce doresc, când doresc și de câte ori doresc. Nu-și fac griji pentru faptul că trebuie să fie la o anumită oră în fața televizorului, au desene animate preferate alese dintr-o mare varietate și, mai ales, au acces la conținut de calitate și nu se uită la ecrane doar pentru „minunea” de-a vedea niște personaje mișcându-se și vorbind, ci se uită strict pentru că le place ceea ce văd.

Dacă la începu se uitau doar la desene animate, de ceva vreme, duminica e ziua în care vedem filme în familie. Întindem canapeaua, să stăm toți confortabil, tati pregătește popcornul, iar eu și copiii alegem filmul. Ne antrenăm pentru cinematograf. Ei n-au văzut încă vreun film la cinema, dar cred că a cam venit vremea și mi-a atras atenția „Lilu, Lilu, Crocodilu„, al cărui trailer îl puteți vedea mai jos.

În general când e vorba despre filme pe care alegem să le vedem împreună, sunt atentă la cateva lucruri care se aplică, din punctul meu de vedere, și acasă, și la cinema. În primul rând, e important să fie un film potrivit pentru vârsta copilului. Desigur, mereu discutăm pe baza filmelor văzute și eu îi ajut pe copii să înțeleagă lucrurile care le sunt neclare, dar, chiar și așa, nu cred că-i ok să vezi un film de, să zicem, 12+ cu un copil de 5 ani. Așadar, mereu verific vârsta recomandată atunci când aleg un film pentru copii.

De asemenea, atunci când vedem filme împreună, e important să fie un film pentru întreaga familie, ca să ne bucurăm și noi, adulții, nu doar copiii. Și îmi place mult că în zilele noastre există multe filme care se potrivesc atât adultilor, cât și copiilor, în egală măsură. E minunat când, deși prevăd finalul, urmăresc acțiunea cu la fel de multă emoție ca ei, râd în hohote sau îmi dau lacrimile și totul la unison cu copiii; e un moment de conectare aparte pe care aștept cu emoție să îl trăiesc și la cinema, unde știu că experiența va fi la superlativ. Mai ales, aștept cu nerăbdare discuțiile de după pe care le găsesc și acum, după filmul clasic de duminica, savuroase.

Și dacă tot am atins acest subiect, pentru primul film la cinema, voi ține cont și de următoarele aspecte:

Să fie o poveste pe care copiii o cunosc deja, un film pe care să avem posibilitatea să-l revedem, tot la cinema și/sau un film pentru care să fie disponibilă și o carte. Spun asta pentru că, după cum am descoperit pe propria piele, prima experiență la cinema este intensă și poate fi copleșitoare chiar și pentru un om mare. „Lilu, Lilu, Crocodilu” mi se pare potrivit pentru că data de lansare a filmului la cinema, în România, este 23 decembrie 2022. Asta înseamnă că va rula o vreme, de acum înainte, și vom avea timp să-l revedem de câte ori vor dori cei mici. În plus, filmul este inspirat de cartea lui Bernard Waber, „Lyle, Lyle Crocodile” best-seller în anii ’60, lucru care ne dă posibilitatea să aprofundăm subiectul oricând dorim. Și, da, am verificat. Cartea nu e tradusă, dar e disponibilă și în România, în limba engleză, pe site-urile mai multor librării.

Să aibă neapărat audio în română, chiar și pentru copiii care au învățat deja să citească subtitrarea, deoarece asta le va permite să se concentreze mai mult pe acțiunea filmului, decât pe descifrarea și înțelegerea cuvintelor, iar acesta e încă un motiv pentru care aș alege „Lilu, Lilu, Crocodilu„, deoarece filmul va rula subtitrat și dublat în română.

Să transmită emoție și, mai ales, să fie amuzant. Nu mă feresc de drame și nu-i feresc nici pe copii, dar pentru prima lor experiență la cinema mi-aș dori o comedie pentru că aș prefera, mai degrabă, să plângă decât să râdă. Din nou, filmul de mai sus se prezintă ca o aventură comică pentru întreaga familie, lucru care îl transformă fix în ceea ce doresc. Copiii iubesc aventurile și tuturor ne place să râdem.

Să aibă personaje prietenoase și animații care să nu-i facă pe cei mici să se sperie. Eu nu m-am lovit de treaba asta atunci când am mers prima dată la cinema, deoarece eram deja mare, dar copiii sunt ușor impresionabili și un film în care vreun monstru înfricoșător se vede mai mare decât ei pe un ecran gigantic ar putea să nu fie cea mai bună alegere, cel puțin până cei mici se obișnuiesc cu ecranul cel mare. Altfel, dacă sunteți mai vechi pe aici, știți că nici de monștri nu fugim, dar cred că e bine să se întâmple toate la timpul lor și nu neapărat într-un ritm accelerat. În orice caz, treaba asta e ușor de controlat pentru că, în zilele noastre, avem posibilitatea de a vedea trailerul unui film. În trailerul de mai sus, eu am văzut un crocodil prietenos, fix așa cum e descris în prezentarea filmului, care face baie cu spumă și cu rățuște și care se împrietenește cu un copil singuratic, se ajută unul pe altul și, împreună, trec printr-o mulțime de aventuri. Nimic de speriat, totul simplu și frumos.

În caz ca v-am atras atenția și vreți sa aflați mai multe despre „Lilu, Lilu, Crocodilu„, va invit să-l descoperiți, alături de alte filme minunate, și pe pagina de Facebook InterComFilm, principalul distribuitor de pe piața de film din România, un loc de neratat dacă vrem să fim la curent cu ultimele noutăți în domeniul cinematografiei și să nu ratăm vreo premieră. Și, cine știe, poate ne întâlnim la cinema în decembrie.

La finalul articolului, nu pot să nu punctez ceea ce cred eu că sunt cele mai mari diferențe între prezent și trecut, atunci când vorbim despre filme. În primul rând, copiii de azi pot avea acces ușor la minunata experiență de a vedea un film la cinema, pe când eu, spre exemplu, nici nu visam la așa ceva atunci când aveam 6 ani, cât are fetița mea acum. A doua diferență ține de calitatea filmelor din zilele noastre, fie ele animații sau nu, și de evoluția tehnologiei în așa fel încât chiar si eu, adult fiind, sunt prinsă cu totul în poveste și am senzația că am călatorit de-adevăratelea în lumea magică din spatele ecranului. În al treilea rând, copiii și părinții de azi au de unde alege. Dacă n-ar fi existat această oportunitate, eu n-aș fi putut face o listă cu criterii de luat în calcul atunci când mergem la cinema cu copiii pentru că ea n-ar fi avut sens. Faptul că putem alege ce și când vedem este, din punctul meu de vedere, tare prețios și ne permite să fim noi înșine, fără să ne aliniem unui anumit curent doar pentru că e singura noastră opțiune. Să ne bucurăm, zic, de vremurile în care trăim și să apreciem mai mult oportunitățile pe care le avem dar, desigur, să nu uităm că toate astea sunt posibile și pentru că mai întâi s-au întâmplat celelalte.

Articol scris pentru SuperBlog 2022

Sursa foto – IntreComFilm.ro

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s