Cuprins
Secretele unui cozonac reușit
Am sunat-o pe mama și-am întrebat-o cum făcea bunica mea cozonacii. De ceva timp, doar sora mea mai mare se ocupă de treaba asta și se descurcă minunat, dar eu am vrut să aflu cum îi făcea bunica demult. Bănuiam răspunsul, dar voiam să fiu sigură. Pentru că, pe vremea aceea, oamenii încercau să evite risipa, mama și bunica puneau ouăle întregi, nu doar gălbenușurile. M-am hotărât să testez și eu asta pentru că niciodată nu-mi rămâne timp să mai fac ceva și cu albușurile. Am adaptat rețeta bunicii la preferințele familiei mele, în sensul că am pus mai puțin zahăr și am înlocuit uleiul cu untul și mi-am făcut curaj să le dau libertate totală copiilor și să-i las pe ei să pregătească aluatul. Nu-i prima dată când se implică, dar, de obicei, la cozonac le dădeam aluatul deja format, să se joace cu el și să-l frământe. Acum au făcut aproape totul singuri, cu minim ajutor din partea mea, după cum vă voi povesti pe îndelete mai jos. Înainte, însă, aș vrea să vă spun puțin despre secretele unui cozonac reușit. Știu că mulți se tem de prepararea cozonacului, dar adevărul e că nu-i deloc așa complicat cum pare, atît timp cât respectăm câteva mici reguli.
Cozonacul e un preparat tradițional românesc apreciat de aproape toți oamenii. Eu, cel puțin, nu cred că știu vreo persoană care să spună că nu-i place cozonacul. Rețetele diferă, de la om la om și de la regiune la regiune, dar baza este mereu aceeași. Lapte, zahăr, drojdie, ouă proaspete și, neapărat, cea mai bună făină. Da, încă de când eram mică, știam că există făina și făina pentru cozanaci. Toată făina era bună, dar cea pentru cozanaci trebuia să fie perfectă, regina făinei albe, din cel mai bun grâu și măcinată la cea mai bună moară. Nu se putea altfel, cozonacul era special, iar pregătirea lui presupunea un adevărat ritual pe care mama și, în special, bunica, îl respectau cu sfințenie. Eu nu aveam voie să mă implic. Mai ales bunica se purta cu cozonacii ca și cum ar fi fost niște comori care trebuie protejate cu orice preț. Totuși, la final îmi dădea și mie câte o bucățică mică de aluat, să-mi fac un cozonăcel doar al meu. Tare drag îmi era și de-aici vine și dorința mea de a le oferi copiilor o astfel de experiență, dar completă.
Revenind la făină, după cum probabil v-ați dat seama, calitatea acesteia este unul dintre cele mai importante lucruri atunci când vorbim despre cozonac. Un preparat atât de nobil n-are cum să iasă bun dacă nu folosim o făină de calitate superioară. Eu n-am cum folosi făina adusă de bunicul de la moară, dar am o variantă și mai bună – făina 000 Băneasa, cu o textură desăvârșită, perfectă pentru cozonac, pentru că-i fabricată în Moara Băneasa din grâu românesc de înaltă calitate. Despre alte Bunătăți Băneasa v-am mai povestit și într-un alt articol recent. Făina se află și ea printre ele, iar noi o folosim cu drag, de câțiva ani buni, mai ales că, după cum poate știți, eu fac frecvent pâine și prăjituri în casă.
Desigur, nici celelalte ingrediente nu trebuie să fie neglijate pentru că, în general, în cozonac ar trebui să punem tot ce-avem mai bun. Prin urmare, ouăle și laptele ar trebui să fie cât mai proaspete și de o calitate cât mai bună. Noi folosim ouă de la mama de la țară și, atunci când nu avem, le alegem din magazin pe cele cu cod 0.
Al treilea mare secret e acela că toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei, iar în bucătărie trebuie să fie cald. În ceea ce mă privește, eu nu pot aprinde focul în sobă, cum făcea bunica, dar pot da caloriferul mai tare, sau, în caz extrem, pornesc cuptorul care, oricum trebuie preîncălzit. Asta deoarece căldura e ceva esențial atunci cand facem cozonaci și aici îmi amintesc de bunica, cum își dădea jos puloverul gros și rămânea într-o bluză subțire, își sufleca mânecile și-abia apoi se apuca de cozonaci, într-o covată în care eu aș fi intrat toată
Frământarea îndelungată e al patrulea secret și, dacă nu ați încercat niciodată, vă recomand din toată inima. Totuși, e bine să știți că, în cazul în care, din diverse motive, nu puteți frământa cozonacul și nici nu aveți copii care să facă asta în locul vostru, un mixer profesionist vă poate salva cu succes. Noi facem adesea cozonac pe care să-l mâncăm după-amiaza, ca gustare, și nu mereu avem timp de toată nebunia pe care o voi povesti mai jos. Atunci mixerul face toată treaba în locul nostru și rezultatul e la fel de bun, chiar dacă experiența nu e completă.
Ultimul mare secret e răbdarea. Chiar și cu un mixer, cozonacul nu va fi gata cât ai zice pește pentru că implică multe pauze pentru creșterea aluatului. Mai întâi trebuie să lăsăm maiaua să crească, apoi lăsăm aluatul să crească și, ultima dată, lăsăm cozonacii, în tavă, la crescut, după care vom aștepta să se coacă. Asta înseamnă că nu ne vom apuca de făcut cozonac atunci când ne grăbim, pentru că durează vreo 3 ore doar așteptarea asta, la care se adaugă, desigur, prepararea. Totuși, merită tot efortul și asta nu doar din cauza gustului, ci și din cauza experienței în sine, după cum vă voi povesti în continuare.
De ce să facem cozonac în casă?
Atunci când pregătim cozonac, noi transformăm ziua aceea într-o zi specială, doar a cozonacului. Ne acordăm timpul cuvenit să ne bucurăm de tot procesul, de la preparare și până la degustare. Spun noi pentru că, desigur, eu gătesc cu copiii și nu vă pot spune în cuvinte ce mare-i bucuria când se anunță Ziua Cozonacului. Cei mici iubesc nespus joaca cu aluatul și, vă asigur, se descurcă mai bine decât robotul la frământat.
Pe lângă distracție, implicarea copiilor în prepararea cozonacului are multe alte beneficii. Într-o lume plină de recomandări și jocuri, unele chiar destul de scumpe, pentru dezvoltarea motricității, prepararea și frământarea unui aluat e o soluție simplă și la îndemâna oricui. Plus că treaba asta nu va ajuta doar la dezvoltarea musculaturii și îndemânarii micilor mânuțe, îi va și responsabiliza pe copii, îi va ajuta să exerseze matematica, atunci când pregătesc ingredientele, și îi va învăța despre cât de minunat e să muncești și să te bucuri de roadele muncii tale. Nu în ultimul rând, îi va învăța să fie răbdători. În plus, dacă facem asta cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vom construi împreună obiceiuri și tradiții de ținut minte o viață întreagă. Nouă ne place asta în mod special, iar copiii deja au crescut suficient încât să-și amintească de Crăciunurile trecute și să ceară să repetăm acele activități care le aduc bucurie și caldură în suflet. Da, prepararea cozonacului se află printre acestea.
În ceea ce mă privește, consider terapeutică prepararea oricărui fel de aluat care necesită frământare și, fără să exagerez, cred că e o foarte accesibilă metodă de mindfulness. Atunci când framântăm aluatul și ne concentrăm doar asupra acestei acțiuni, ne eliberăm mintea de tot și de toate și tare bine e. Dacă mai facem asta și în miros de sărbătoare, de lămâi, portocale și nuci coapte, eventual ascultând câteva colinde clasice, s-ar putea să descoperim secretul unor sărbători magice. Crăciunul – și, în general, orice sărbătoare – nu e doar despre ziua aceea de 25 decembrie, mereu prea scurtă. Nu, Crăciunul e și despre toate pregătirile pe care le facem înainte, despre decorarea casei și despre căutarea și oferirea cadourilor și, desigur, despre frământarea cozonacilor.
Rețeta noastră de cozonac
Așa cum spuneam, noi am adaptat rețeta bunicii. Am înlocuit uleiul cu unul, am pus mai puțin zahăr și am adăugat coajă de lămâie pentru un plus de aromă. Dacă vă place mai dulce, puteți crește cantitatea de zahăr, iar dacă nu vă place lămâia, puteți renunța la ea sau puteți adăuga portocală. Posibilitățile sunt nelimitate. Eu îl prepar astfel pentru că, în general, nu consumăm prea mult zahăr și copiii nu cer și nu au nevoie de mai mult.
De asemenea, ingredientele sunt pentru o cantitate mai mică, în așa fel încât să iasă un aluat ușor de manipulat de mânuțele mici. Vor ieși doi cozonaci mai mici din ingredientele de mai jos sau unul mare. Noi am dublat cantitățile, pentru că eu am doi copii.
Ingrediente
- 2 ouă întregi
- 200 ml.lapte
- 70 gr. unt
- 60 gr.zahăr
- 1/2 kg făină pentru cozonac Băneasa
- 10 gr. drojdie uscată
- 1/2 linguriță sare
- Esență de vanilie
- Coaja de la 1-2 lămâi
- 1 ou pentru uns
- 1 pungă cu fulgi de migdale
- 120 gr. nucă măcinată +1-2 linguri lapte fierbinte + 1-2 linguri cremă de ciocolată pentru umplutură
Mod de preparare/ Cum au pregătit copiii mei cozonacul
Primul pas în prepararea cozonacului e să scoatem ingredientele reci din frigider si să le lasăm să ajungă la temperatura camerei. Apoi trebuie să facem cald în bucatărie. Pornim caloriferul mai tare, pornim cuptorul sau găsim orice altă soluție pentru că e musai să fie cald, cam atât cât să stăm într-o bluză subțire sau chiar într-un tricou atunci când ne vom fi încălzit și de la efortul depus la frământare.
Mai departe, când ingredientele sunt pregătite, ne alegem vasul în care vom face cozonacul, un vas încăpător, în care să avem suficient loc. Bunica folosea covata, noi am folosit direct masa, dar am început prin a prepara maiaua. Fiecare copil a primit un plic de 10 grame de drojdie , o lingură de zahăr, o ceașcă plină cu lapte cald și 3 linguri de făina. Mai întâi au amestecat bine drojdia cu zahărul și laptele, până când drojdia s-a topit și apoi au adăugat făina și au continuat să amestece. La final, maiaua trebuie să arate ca o smântână și trebuie așezată într-un loc cald – noi o punem pe calorifer – timp de 20-30 de minute.
Cât timp copiii au preparat maiaua, eu am amestecat restul de lapte și zahar cu coaja de lămâie rasă și cu esența de vanilie, pe plită, la foc mic, până când zahărul s-a topit. Aici e important să fim atenți la două aspecte. Mai întâi, lămâile să fie netratate, cu coaja comestibilă. Apoi, e bine să știm că, în principiu, laptele nu trebuie să fiarbă, dar dacă faceți ca mine și, cu un ochi la copii și unul la lapte, îl încălziți prea tare, vă recomand să-l țineți puțin la frig, să se mai răcească. Când vom prepara cozonacul, laptele trebuie să fie călduț, nu fierbinte.
Până a crescut maiaua, am pregătit împreună masa, pentru a putea face aluatul și cei mici au batut ouăle întregi cu sarea. Nu trebuie bătute spumă, dar e important ca albușul și gălbenușul să fie bine omogenizate. În ceea ce privește ouăle, noi am avut ouă de țară, dar presupun că nici găinile mamei mele nu mai sunt ce-au fost. Chiar am făcut o poză în care puteți vedea castronul Mariei și castronul lui Tudor. Ouăle-s toate de la mama mea, dar n-au toate galbenul acela intens. Prin urmare, indiferent de ouăle folosite, dacă doriți cozonaci frumos colorați în galben, vă recomand să folosiți cu încredere o linguriță sau două de turmeric. Noi n-am avut acum, dar folosim frecvent turmeric, pe care-l punem în lapte sau în ouă. Copiii sunt încântați când văd cum se colorează totul, iar gustul si aroma cozonacului nu sunt afectate în niciun fel.
După ce ouăle au fost bătute, am răsturnat punga cu făină pe masă și am împărțit-o egal, fiecare copil primind cam 450 de grame (am păstrat cam 100 de grame în pungă, să adăugăm ulterior, dacă mai e nevoie). Apoi i-am lăsat să se joace cu ea. Da, se vor umple de făină și da, vor murdări bucătăria, dar se vor și distra și noi ne vom bucura de bucuria lor. Plus că e rost și de discuții interesante. Acum am profitat de ocazie pentru a mai vorbi puțin despre făina și gustul Băneasa, atât de dragi nouă, și când copiii au aflat că găsim pe internet o mulțime de alte rețete Băneasa, au zis că-i musai să facem cel puțin un atelier de gătit în fiecare săptămână.
Ne-am întors apoi la cozonac și, când maiaua a fost gata, le-am spus sa facă un vulcan din făină și să o toarne înăuntru, apoi să pună, putin câte puțin, ouăle bătute și să amestece ușor. Aici s-a lăsat cu accidente, dar, din fericire, toți am scăpat nevătămați. Vulcanul din făină nu a fost prea rezistent și ouăle au cam curs pe masă. Au fost rapizi, i-am ajutat și eu un pic, am acoperit repede cu făină și nicio picătură de ou n-a ajuns pe jos, dar mi-am dat seama că ar fi fost mai bine dacă ar fi pus o parte din făină în ouăle bătute, înainte să le verse direct pe masă.
După ce ouăle au fost amestecate, mai mult sau mai puțin bine, cu făina și maiaua, copiii au primit câte o ceașcă cu lapte, au format din nou vulcani și au turnat laptele, puțin câte puțin, în centru. Acum vulcanii au fost mai rezistenți și cei mici aveau deja și experiența cu ouăle, așa că n-a mai fost nevoie de intervenția mea. Aluatul a început să prindă formă, al lui Tudor era mai lipicios și a mai avut nevoie de făină, al Mariei avea consistența destul de potrivită.
Mai departe, a intrat în scenă untul. Era moale, la temperatura camerei, l-am tăiat în bucăți și ei l-au luat, bucățică cu bucățică, după cum au poftit, și l-au incorporat în aluat. Au observat, cu această ocazie, cum devine din ce în ce mai puțin lipicios și cum mânuțele încep să li se curețe. I-am mai ajutat un pic aici, am strâns, cât am putut, tot aluatul de pe masă și, apoi, le-am dat, din nou, liber la joacă, sau, cum îi spunem noi, oamenii mari, la frământat. Au întors aluatul pe toate părțile, l-au întins, l-au făcut minge, au tras de el, l-au aruncat în aer și l-au izbit de masă, l-au bătut cu pumnișorii, au făcut figurine doar de ei înțelese și au inventat povești. Totul timp de mai bine de jumătate de oră, dar doar pentru că i-am oprit eu. Ei ar mai fi dorit.
Aici am intervenit din nou și am unit cele două aluaturi pentru simplul fapt că nu aveam două castroane încăpătoare în care să le pun separat. Le-am pus într-un castron mare, de sticlă, am presărat puțină făină pe deasupra și apoi am pus aluatul în cuptor, la 30 de grade, pentru că n-aveam loc pe calorifer. Aici e important, așa cum spuneam, să aveți un castron mare, deoarece aluatul își va dubla volumul.
După ce am pus aluatul la crescut, am curățat puțin bucătăria și copiii. Pentru că se făcuse deja seara, i-am băgat direct la duș. Cam aveau nevoie, în special Tudor. În general, el se murdărește mai tare și, implicit, murdărește și locul în care gătește. Maria e puțin mai meticuloasă, mai atentă la astfel de detalii. Asta înseamnă că nu e musai să aveți mare dezastru în bucătărie. Depinde de copil. Oricum ar fi, genul ăsta de joacă le va prinde bine și e important să nu-i batem la cap. Dacă gătim cu cei mici, ne asumăm și partea de dezordine.
După duș, ei au luat o mică gustare și-au răsfoit niște cărți și-apoi i-am chemat din nou la bucătărie. Au venit cât ai zice pește, s-au minunat și bucurat când au văzut cât crescuse aluatul, și-au luat sucitoarele și-au început să-l intindă. A primit fiecare jumătate din cantitatea de aluat preparată inițial, cât să le iasă câte un mic cozonacel.
În timp ce ei întindeau aluatul, eu am pregătit umplutura. Am mărunțit nuca, folosind un chopper, am amestecat-o cu laptele fierbinte și apoi cu crema de ciocolată. În funcție de gust, puteți pune mai multă ciocolată. De asemenea, puteți adăuga și fructe confiate sau orice vă mai place. Bunica nu făcea nimic asemănător, doar amesteca zahăr cu nucă și cacao și adăuga bucăți de rahat. Am fost tentată și eu să încerc, dar am zis să las asta pentru când voi avea și rahat.
După ce am preparat umplutura, le-am dat castronul și câte o linguriță și ei au întins crema de ciocolată peste aluat, apoi l-au rulat ușor. Maria l-ar fi îmbrățișat dacă ar fi putut, așa îi era de drag cozonăcelul ei. Următoarele sunt fix cuvintele ei – E așa de frumos și sunt așa de mândră de el! Abia aștept să se coacă!
Au pus cozonacii în niște tăvi improvizate din hârtie de copt. Desigur, asta le-a afectat puțin aspectul final, pentru că s-au umflat și în lățime, nu doar în înălțime, dar tot frumoși au fost. Mi-am propus, totuși, ca în viitor să caut niște tăvi mai mici care să ajute cozonacii lor să arate fix ca niște cozonaci clasici, dar în miniatură. I-am pus în cuptor, tot la 30 de grade, pentru încă vreo 30 de minute. În acest timp am bătut un ou și-am desfăcut punga cu fulgi de migdale.
După ce au trecut cele 30 de minute, am scos cozonacii și am pornit cuptorul la 170 de grade. Apoi i-am chemat pe copii și fiecare și-a uns cozonăcelul cu ou și l-a presărat cu migdale.
Apoi copiii au luat cina, căci le era prea foame ca să mai aștepte, și s-au dus cu tati să le citească povestea de seară, în timp ce eu am rămas să supraveghez cozonacii. I-am copt cam 40 de minute, dar timpul poate să difere, în funcție de cuptor și de preferințele fiecăruia. Mie, spre exemplu, nu-mi plac cozonacii foarte rumeniți. În principiu, vă recomand ca, după 30 de minute, să-i verificați și să-i urmăriți. Desigur, dacă nu faceți cozonacii mici, ca ai noștri, timpul de coacere va crește.
După ce au terminat povestea, copiii erau epuizați, pe bună dreptate, motiv pentru care au adormit. Din solidaritate, deși nu mai puteam de poftă, am decis să renunț, de data asta, la plăcerea de a mânca o bucată de cozonac cald și am așteptat dimineața. Când ne-am trezit, am reușit să fac rapid câteva poze și-apoi cine credeți c-a mâncat cozonac cu lapte la micul dejun? Da, noi. Și a fost absolut delicios și vă dorim și vouă să vă bucurați cât mai curând de un astfel de cozonac. Nu e nevoie să așteptați Crăciunul. Puteți începe ca noi, mai devreme și, în felul ăsta, vă și antrenați pentru sărbători.
La final, așa cum v-am obișnuit deja, vă las și rețeta în format printabil, pentru copii, cu o fișă de lucru și câteva idei de joacă senzorială cu făină. Sperăm să vă bucurați de ele și de gustul Băneasa la fel de tare cum ne-am bucurat noi.
Articol scris pentru SuperBlog 2022
Surse foto & prelucrare – arhivă personală, pastebăneasa.ro & canva.com
carrusel 
3 comentarii Adăugă-le pe ale tale