Cum îi putem ajuta pe copii să înțeleagă ce citesc

Ieri a fost Ziua Internațională a Cititului Împreună. Despre de ce și până când e bine să le citim copiilor am scris aici, dar azi vreau să insist asupra unui alt beneficiu pe care îl aduce cititul cu voce tare. Poate cel mai important dintre toate.

După cum spune și titlul, mă refer la înțelegerea unui text. În general, toți copiii care merg la școală învăță, până la urmă, să scrie și să citească. Unii citesc mai bine, alții citesc mai puțin bine, dar indiferent de evoluția lor strict pe acest plan, de la a citi un text și până la a îl înțelege e cale lungă.

În mod, poate, surprinzător, bazele pentru înțelegerea unui text se pun mult mai devreme. Dacă cei mai mulți copii încep să învețe să citească în jurul vârstei de 7 ani, înțelegerea unui text poate fi exersată chiar și la 2 ani. Cum anume? Citindu-i copilului, explicându-i ce am citit și asigurându-ne că a înțeles.

Știu că sunt mulți oameni care cred despre copii, în general, că nu înțeleg nimic, lucru care mie mi se pare tare nedrept. Copiii înțeleg multe, uneori mai multe decât oamenii mari și mai au și o dorință absolut naturală de cunoaștere. Dacă le hrănim mintea, vor înțelege și mai multe și setea lor de cunoaștere nu se va stinge niciodată.

Treaba asta nu-i deloc complicată și necesită doar puțin exercițiu, până ne formăm un obicei. Sunt, din punctul meu de vedere, trei lucruri simple pe care le putem face acasă, fara prea mult efort și spre încântarea copiilor. Totul începe cu o carte, desigur, pe care le-o citim copiilor, dar nu se termină în momentul în care am terminat cartea și nici nu se limitează la conținutul acesteia. Pe scurt, citirea unei cărți cu voce tare ar putea fi completată cu:

1. Întrebări

În cazul nostru, primele lecturi nu au fost chiar clasice, în sensul că nu le citeam copiilor ce scria în cărțile respective deoarece ei erau prea mici. Citeam pe poze, asta însemnând că descriam ce vedeam. Apoi urmau întrebările care erau, întotdeauna, preferatele copiilor. Dacă, de exemplu, citisem despre un iepuraș, îl rugam pe copil să îmi arate/ spună unde e iepurașul, ce mănâncă iepurașul, care sunt prietenii lui, de ce s-a supărat iepurașul, de ce e fericit și tot așa, în funcție de ce alte detalii cuprindea povestea.

Pe măsură ce cărțile au devenit mai complexe, întrebările au devenit și ele mai complexe, transformându-se, uneori, în adevărate dezbateri. Cert e că întotdeauna, fără excepție, copiii s-au bucurat foarte tare să răspundă la astfel de întrebări. Pentru ei era și încă este un joc plăcut, iar mie îmi plăcea și îmi place să descopăr răspunsurile lor și să mă bucur de bucuria pe care ei o simt atunci când facem această activitate.

2. Explicarea și folosirea cuvintelor noi

Mult timp le-am citit doar eu și puteam să îmi dau seama ușor când intervenea un cuvânt nou. Reacția mea în aceste situații a fost diferită, în funcție de context. De multe ori, când citim și îmi dau seama că un cuvânt este nou, nu mă opresc din citit și, folosesc un sinonim, imediat după cuvântul nou. Dacă e vorba despre un cuvânt mai complicat, mă opresc și explic pe larg. La fel și dacă mă opresc copiii, semnalându-mi că nu au înțeles ceva. Nu m-am ferit nici de folosirea dicționarului pentru că da, mi s-a întâmplat să întâlnesc și cuvinte pe care nu le știam nici eu sau pe care nu știam să le explic. De asemenea, atunci când au intervenit fraze sau idei mai complicate, m-am oprit și ori i-am întrebat pe ei ce înseamnă, ori am reformulat eu, pe înțelesul lor. Cert e că niciodată nu am trecut, pur și simplu, peste aceste situații și, atunci când a fost posibil, am încercat să folosesc cuvintele noi în viața noastră de zi cu zi.

Îmi dau seama că treaba asta a contat enorm pentru că, de când a început să citească singur, Tudor vine mereu la mine să mă întrebe ce înseamnă anumite cuvinte. Nu trece mai departe făcând abstracție de cuvântul cel nou. Se oprește și acționează pentru a afla ce înseamnă.

3. Solicitarea unui punct de vedere

Nu știu exact de la ce vârstă am început să facem asta, nici nu a fost ceva ce mi-am propus să fac. Pur și simplu anumite subiecte necesitau discuții mai profunde și așa am ajuns la a îi întreba pe copii ce părere au despre acțiunile personajelor, ce le-a plăcut cel mai mult si ce nu le-a plăcut, dar și cum ar fi acționat ei într-o situație similară și de ce. Alteori am mers chiar mai departe și i-am întrebat unde au mai întâlnit comportamente similare și altele asemenea. Treaba asta iarăși le-a plăcut și le place foarte mult și sunt tare mândri de ei de fiecare dată când descoperă o anumită legătură între cărți diferite. Pentru ei este, din nou, un joc plăcut. Atunci când jocul merge în direcția în care copiii își spun punctul de vedere, îi ajută să învețe să aibă și să exprime o opinie și mă ajută pe mine să îi cunosc mai bine pe ei.

Nu, nu facem toate astea zilnic ( cu excepția punctului 2), deși citim zilnic, dar le facem suficient de des încât să conteze. Altfel, nici eu nu am mereu timp sau dispoziția necesară, dar pentru că știu cât de important e și pentru că-mi și place să vorbesc cu ei și să-mi împărtășească gândurile lor, mă străduiesc să avem astfel de discuții cât de des putem.

Cred cu tărie că un copil care a avut sau are astfel de activități nu are cum să ajungă un copil care, atunci când va învăța să citească, va citi fără să înțeleagă ce citește. Pentru că un copil care a descoperit deja cât de multe comori se ascund în spatele unor litere așezate pe o foaie de hârtie, va dori să le găsească mereu. Am observat asta și la copiii mei. Sunt diferiți și fiecare dintre ei a învățat să citească într-un mod diferit, dar amândoi, fără excepție, au dorit să înțeleagă ce citesc. Maria, spre exemplu, citește în fiecare zi câte două pagini. Cu mine lângă ea, încă e mică, încă învață, încă citește pe silabe multe cuvinte. La fiecare final de frază se oprește și o mai citește o dată, cursiv, iar în momentul în care termină cele două pagini, mă pune să le citesc și eu, încă o dată, fără pauze. Pentru că vrea să înțeleagă povestea cât mai bine și vrea să fie sigură că nu a ratat nimic important, iar frățiorul ei a avut un comportament similar.

Prin urmare, e important să le citim copiiilor și e la fel de important să vorbim cu ei despre ce am citit. Doar așa îi putem ajuta să înțeleagă ce citesc și, mai ales, să învețe cum să facă asta.

Fotografie de Andrea Piacquadio pe Pexels.com

Sursă foto – pexels.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s