Până la ce vârstă ar trebui să le citim copiilor?

Peste tot ni se vorbește despre cât de important e să le citim copiilor, dar v-ați întrebat vreodată până la ce vârstă? Mulți dintre noi presupunem, în mod greșit, că ar trebui să le citim copiilor strict până în momentul în care ei învață să citească singuri. Ca și cum cititul ăsta s-ar reduce doar la actul mecanic de a recunoște literele și de a putea forma cuvinte cu ele. M-am gândit și eu la asta și, atunci când Tudor a învățat să citească, m-a cuprins tristețea la gândul că, probabil, serile noastre minunate în care pătrundem împreună în lumea fascinantă a poveștilor, se vor sfârși în viitorul apropiat, atunci când fetița mică va desluși și ea taina literelor. Doar că nu trebuie să fie așa și, de fapt, nici nu e recomandat să fie așa. Cum e posibil? Dacă nu ne oprim din a le citi cu voce tare atunci când au învățat să citească, când ne oprim? Ei bine, raspunsul scurt e niciodată. Știu, pare extrem și, poate, pentru unii, descurajant. Doar că nu e. Voi explica mai jos de ce.

Nu-mi amintesc unde am citit prima dată această informație, dar se pare că cei mai mulți oameni sunt de acord cu faptul că ar trebui să le citim copiilor până în momentul în care ne vor opri ei , singuri, și înțeleg că acest lucru s-ar întâmpla în mod natural în jurul vârstei de 13 ani. Totuși, nici această vârstă nu ar trebui să fie un capăt de linie. Cititul cu voce tare are foarte multe beneficii pe care le voi descrie mai jos. Prin urmare, ar fi indicat să continuăm să avem momente în care le citim copiilor, chiar și după această vârstă; momente speciale în care citim cărți deosebite și apoi discutăm despre ele. Treaba asta e benefică pentru copii, dar și pentru noi și, desigur, după o anumită vârstă, când este și copilul pregătit, putem citi pe rând, ascultându-ne unul pe altul.

Dar, să vedem de ce. Conform unui articol de pe bbc.com, atunci când vorbim despre adulți, cititul cu voce tare ajută la îmbunătățirea memoriei și la o mai bună înțelegere a textelor complexe; de asemenea, ajută la consolidarea legăturilor emoționale dintre oameni. Desigur, eu aș adăuga aici și oportunitatea de a descoperi cărți absolut fascinante, atunci când cei cărora le cititm cu voce tare sunt copiii, alături de faptul că s-ar putea să creăm o conexiune mai bună chiar cu copilul din noi, acela pe care, cu cât îl cunoaștem mai bine, cu atât devenim mai echilibrați. Eu, spre exemplu, am descoperit adevărate comori de care, altfel, nu cred că aș fi aflat vreodată pentru că, cel mai probabil, nu m-aș fi apucat să citesc eu, pentru mine, literatură pentru copii. În același timp, am aflat mai multe lucruri despre mine, pornind de la emoțiile pe care le experimentam în timp ce le citeam copiilor cu voce tare.

În ceea ce privește beneficiile faptului de a le citi copiilor, acestea sunt, pentru copii, următoarele:

  • Dezvoltarea vocabularului. Cu fiecare carte nouă apar și cuvinte noi. Desigur, e important ca cel mic să învețe ce e acela un dicționar și să învețe și să-l folosească. Doar că e cale lungă de la a știi ce să faci atunci când întâlnești un cuvânt nou și până la a pune în practică asta. Cititul în sine e o activitate complexă pentru copii. Deslușirea cuvintelor noi s-ar putea să fie ceva ce nu doresc sau nu pot să facă. Plus că asta va știrbi din magia poveștii. Apoi, chiar și dacă cel mic va căuta cuvântul, asta nu înseamnă nici că va înțelege explicația, nici că și-l va însuși. Cuvintele noi trebuie folosite pentru a fi reținute. Explicațiile unui adult vor fi întotdeauna mai bune și adultul are avantajul de a putea repeta acel cuvânt nou, în diverse contexte, în așa fel încât cel mic să ajungă să îl și folosească.
  • Îi ajută să citească într-un mod corect și conștient. Noi, oamenii, avem tendința de a ne grăbi. După ce au învățat să citească primele cuvinte, mulți copii se grăbesc și, uneori, recunoscând bucăți, citesc ceea ce cred că scrie acolo și nu ceea ce scrie de fapt. Atunci când le citește un adult, ei vor învăța să recunoască mult mai multe cuvinte și vor învăța că, oricât de bine ar stăpâni cititul, la un moment dat tot s-ar putea să fie nevoie să citească pe litere sau pe silabe. Spre exemplu, în cazul nostru au fost vreo 3 cărticele care m-au pus pe mine în situația de citi pe litere, de mai multe ori. Erau niște cuvinte inventate și foarte lungi pe care am reușit să le spun dintr-o suflare doar după multe încercări.
  • O mai bună înțelegere a textului. Faptul că un copil știe să citească nu e suficient și nu spune nimic cu adevărat important despre el. Cei mai mulți dintre noi reușim să memorăm aceste semne care sunt literele și, apoi, să rostim, cu voce tare sau în mintea noastră, cuvintele pe care ele le formează. Totuși, e o mare diferență între a citi un text și a înțelege un text mai ales că, pe principiul nu – prea – poți afla ce nu știi că nu știi, e posibil ca cel mic nici să nu-și dea seama că sunt lucruri pe care nu le-a înțeles. Din punctul meu de vedere, dacă tuturor copiilor li s-ar citi, în fiecare zi, s-ar reduce considerabil analfabetismul funcțional. Eu, spre exemplu, atunci când le citesc copiilor, sunt atentă și la reacțiile lor, mai pun întrebări, mă asigur că au înțeles textul și, dacă nu, îl reiau, eventual cu alte cuvinte, dar – și mai important – le ofer lor ocazia de a pune întrebări. Mai mult, în funcție de poveste, discutăm apoi despre ce am citit.
  • Sădește și face să crească iubirea pentru lectură. Putem să ne mințim pe noi înșine, dar, pentru un copil care doar ce a învățat cititul, această activitate nu e una care să provoace, în primul rând, plăcere. Până la o anumită vârstă, cititul e o muncă și nu e deloc ușor. Ca să faci o astfel de muncă, atât de grea, e nevoie să ai o motivație puternică iar acea motivație nu poate să fie că vrei să fii un om deștept sau să iei o notă mare la școală. Nu, motivația asta trebuie să vină din interior și, contrar așteptărilor, cititul nu are sau nu ar trebui să aibă legatură cu școala. Dacă închidem lectura între granițele rigide ale școlii, ea nu va mai ieși de acolo. Pentru ca un copil să iubească cititul e nevoie ca un adult care iubește cititul să îi citească. Copilul se poate pierde în detalii sau în cuvinte necunoscute. Atunci când adultul îi citește, el va putea urmări firul poveștii într-un mod cu totul diferit, se va bucura de ea și va creste în el dorința de a citi noi și noi povești.
  • Întărește legătura pe care o avem cu copilul. Am râs cu lacrimi în timp ce le citeam copiilor mei, am și plâns. Toți trei, nu doar eu, iar faptul de plânge și a râde împreună este, cred eu, neprețuit. Eu, pur și simplu, iubesc momentele astea și iubesc, în special, momentele în care ei stau cuibăriți în mine, cu respirația întretăiată, și ascultă, vrăjiți, cuvintele pe care le rostesc. Apoi, pentru că cititul e, cumva și o experiență foarte personală, iubesc să împărțim aceste momente unul cu altul. Fiecare poveste se rescrie în sufletul celui care o ascultă, iar faptul de a rescrie o poveste împreună este, cred eu, ceva magic
  • Oferă oportunitatea de a aborda subiecte dificile. De-aș avea câte un bănuț pentru fiecare clipă în care cărțile m-au ajutat să abordez situații dificile, aș fi, cred, tare bogată. Asta nu înseamnă că în cărți vom găsi răspunsul la toate întrebările noastre, ci că ele pot deschide calea spre conversații pe care, altfel, nu am fi știut cum să le începem sau cum să le ducem; de asemenea, cărțile ne vor deschide mintea și inima, ne vor produce revelații și ne vor ajuta să găsim în noi acele resurse de care avem nevoie. Se spune despre citit că e foarte formă de terapie iar eu aș spune despre cititul cu voce tare, în familie, că e o formă de terapie de familie.
  • Îi oferă copilului copilului oportunitatea de a citi cărți pe care, care, singur, nu le-ar putea citi. Am spus de multe ori pe aici că am citit cu copiii cărți care-s recomandate pentru copii mai mari; cărți pe care, în niciun caz, nu le-ar fi putut citi ei singuri, acum, chiar dacă Tudor știe să citească; cărți pe care au reușit să le înțeleagă pentru că le-au fost citite. Mi se pare minunat că le-am oferit acestă oportunitatea și știu că și ei o prețuiesc.
  • Îmbunătățește capacitatea de a comunica. Cititul cu voce tare e o artă – din fericire e și ceva ce se poate învăța. Atunci când le citim copiilor, le citim – sau ar trebui să le citim – cu totul. Avem o anumită intonație, în funcție de ceea ce citim și-o anumită mimică. Copilul învață din ce aude și vede. Învață să se exprime și, mai ales, învață să-și dorească să învețe. Spre exemplu, băiețelul meu a veni singur la mine și m-a rugat să-l învăț semnele de punctuație. Avea nevoie de asta ca să-și poată citi singur. Le-a prins foarte repede, dar cel mai tare mă bucură faptul că a conștientizat această nevoie.
  • Dezvoltă capacitatea de a face față dificultăților vieții. Da, viața reală nu e ca în cărți, dar, în același timp, toate poveștile sunt inspirate din viața reală. Prin intermediul cărților, copilul poate experimenta tot felul de situații dificile și, foarte important, poate face asta într-un mediu în care este și se simte în siguranță, adică alături de părinte. Am multe exemple pe această temă. Unul, poate nu atât de profund, dar foarte evident, este acela în care Tudor a fost alergat de un câine, în parc. Momentul a fost înfricoșător și ar fi putut fi traumatizant, dar, atât el, cât și Maria, l-au dus extrem de bine. Întâmplător, citisem despre ceva asemănător într-o carte, iar asta i-a ajutat să filtreze întâmplarea reală într-un mod tare sănătos. În plus, ei îmi spun adesea, atunci când îi impresionează ceva – e ca în cartea aceea, semn că au reținut poveștile și sunt capabili să înțeleagă ce li se întâmplă și cu ajutorul lor. În același timp, o poveste similară cu ceva ce a trăit îl poate ajuta pe copil să exprime în cuvinte ce a simțit sau, dacă e cazul, să se vindece. Nu mai știu exact unde am citit asta – posibil în Psihanaliza Basmelor – și nici în ce zonă se întâmpla, dar știu că mi s-a părut foarte interesant să aflu că, în trecut, atunci când o persoană se confrunta cu o problemă emotională, în funcție de specificul acesteia, i se recomanda să citească un anumit basm cu scopul de a se simți mai bine. Și mai interesant e că treaba asta funcționa așa cum, din punctul meu de vedere, functioneaza și astăzi.
  • Face timpul să treacă mai repede și mai ușor și îndulcește momentele neplăcute. Am experimentat asta chiar azi și-am zis că e musai să scriu și aici – presupun că nimic nu e întâmplător. Nu-i prima dată când cărțile ne fac să ne simțim bine atunci când ne e greu, dar, cumva, uitasem să scriu că și acesta e unul dintre punctele lor forte. Azi, însă, am redescoperit din nou efectul magic al poveștilor. Sunt puține lucruri pe care le poate face un copil bolnav căruia nu-i place să zacă, oricât de greu i-ar fi. Ascultarea poveștilor e unul dintre aceste puține lucruri iar efectul e garantat. Poveștile nu fac durerea să dispară, dar te conduc într-o lume în care nu e puțin mai bine și în care timpul nu mai trece atât de încet. Mi-am petrecut cea mai mare parte din zi cititnd povești copiilor și, cum Tudor e bolnav, acum nu-mi vine să cred că e deja aproape ora 16 și ce-a fost mai greu a trecut. Datorită cărților.

În concluzie, e tare prețios să le citim copiilor și vestea bună e că nu e nevoie să ne oprim vreodată din a face asta. Spre exemplu, eu mă visez acum bunicuță, citind și discutând împreună cu copiii mei mari. Cred că va fi cel puțin interesant, dar, până atunci, mă bucur încă de momentele de acum și mă bucur și de faptul că, din câte am citit, treaba asta s-ar putea să ne ajute și în perioada adolescenței.

Fotografie de Mikhail Nilov pe Pexels.com

În altă ordine de idei – dar tot tot în zona asta – aici găsiți multe recomandări de cărți pentru copii și aici și aici puteți descoperi cărți care m-au impresionat atât de tare încât le recomand și oamenilor mari.

La final pentru că azi e ZICI (Ziua Internațională a Cititului Împreună) vă doresc lectură placută împreună, indiferent de cartea pe care alegeți să o citiți. Dacă, totuși, sunteți indeciși și aveți nevoie de un sfat, Maria (5 ani) vă recomandă Capra lui Beatrice pentru că ea iubește mult animaluțele (dar și pentru că aceasta a fost cartea pe care am citit-o ieri:) alături de o poveste cu/despre zâne ( ex. – Lunița, adevărata poveste a Zânei Maseluță) pentru că, spune ea, poveștile cu zâne sunt tare frumoase; Tudor (7 ani) vă recomandă Cine se teme de Iepuroiul cel Rău? aparent fără un motiv anume – a spus că asta a fost prima care i-a venit în minte și îi place pentru că finalul este tare amuzant – dar și Un mieluț la cină, pentru că prima nu mai este în stoc iar această e și ea foarte amuzantă. Toate au apărut la Editura Cartemma, una dintre editurile noastre preferate.

Surse : 1 și 2

Sursa foto – Pexels.com

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s