Am copilărit la țară și am multe amintiri frumoase din vremea aceea. Totuși, după ce m-am mutat în oraș, nu mi-a fost dor, ba chiar m-am bucurat. Totul până când s-au născut copiii și dorul ăsta a năvălit puternic, cum nu m-aș fi așteptat vreodată, ca și când ar fi fost acolo mereu și a crescut mai mare și mai mare, așteptând doar momentul potrivit pentru a ieși la suprafață.

De ce a fost nevoie de copii pentru ca dorul să fie dezvăluit? Probabil pentru că aceștia au o atracție înnăscută față de natură și tot ce presupune aceasta și dețin, astfel, puterea de a trezi amintiri îngropate. Copiii, cu cât sunt mai mici, vor alege mereu pământul, în locul trotuarului, vor alege bălțile și gropile, în locul drumurilor perfect drepte, vor alege animalele adevărate, în locul celor din pluș și vor alege oamenii, în locul munților de jucării sau al ecranelor colorate. Mai mult, copiii privesc lumea cu o uimire sinceră care, dacă-i observată, dărâmă vălul pe care noi, oamenii mari, ni l-am așternut cu bună știință peste ochi. Copiii mici sunt capabili să privească minute în șir o frunză în bătaia vântului, se bucură la fiecare picătură de ploaie sau la cel mai mic fulg de nea și, contrar opiniei unor adulți, pot să fie blânzi și liniștiți, chiar dacă entuziasmul îi copleșește pe dinăuntru, doar pentru a observa un animal.

Văzând și trăind toate aceste lucruri împreună cu copiii mei, dorul a devenit mai mare, cu fiecare zi. Totuși, n-aveam cum să-l potolesc mutandu-mă la țară. Sunt multe motive pentru care un astfel de pas nu e posibil în acest moment și-am căutat, așadar, soluții pentru a ne apropia de natură chiar și în oraș. Am descoperit, cu uimire, câte posibilități avem dar, totuși, amintirile din primii ani din București mă fac să conștientizez că nu-i mereu ușor. E posibil să fiu subiectivă când scriu acest articol pentru că am norocul de a locui într-un cartier verde. Nu, n-am uitat nici cum e să locuiești într-un apartament pe ferestrele căruia, în orice direcție te-ai uita, vezi doar cerul, alte blocuri sau un bulevard plin de praf și mașini zgomotoase. Totuși, cred că și acolo se poate să găsim bucăți din natură, chiar dacă, poate, nu la fel de ușor ca în cartierul din care scriu eu. Altfel, cerul este frumos din orice loc l-ai privi, parcuri există în aproape cartierele și nimic nu ne oprește din a crea propriul nostru colțișor verde pe balcon sau unde considerăm că-i potrivit.

Azi, însă, e despre altceva. Azi e despre păsări și cântecele lor și, da păsările există și în orașe, chiar și în cartierele mai puțin verzi. Îmi amintesc cum, chiar și în blocul nostru vechi și prăfuit din Drumul Taberei, ne vizitau adesea vrăbiuțe sau porumbei. Totuși, nu despre porumbei vreau să scriu azi, ci despre păsările mici și cântătoare care ne umplu sufletul de bucurie și energie dacă alegem să le ascultăm. Le găsim acolo unde sunt copaci, în cartierele verzi sau în parcuri și dimineața e cel mai potrivit moment pentru a le asculta. Da, dimineața, când forfota orașului încă nu a început și când puținii oameni care s-au trezit sunt cei care nu fac zgomot.

Pasionată de păsări sunt de relativ puțin timp și nu e o pasiune hrănită în mod constant pentru că mi se pare o provocare si îi admir enorm pe oamenii care știu să recunoască păsările și să deosebească trilurile lor. Eu nu știu aproape nimic despre păsările astea mici și, prin urmare, e greu să-i învăț și pe copii din puținul pe care nu-l știu. Atât eu, cât și ei, putem recunoaște vrăbiuțele, porumbeii, guguștiucii, ciorile și mierlele. Nu garantez că n-am uitat vreuna, dar în rest nu prea ne pricepem la păsări, deși ne-am dori. Mi-am dorit să aflu mai multe și pentru că i-am văzut pe copii cum au stat nemișcați minute în șir pentru ca eu să reușesc să fac o poză decentă, cum s-au bucurat împreună cu mine atunci când am reușit, în sfârșit, și cum au privit curioși mierlele când se hrănesc dimineața. Prin urmare, mare mi-a fost bucuria atunci când am descoperit o minune de carticică despre păsări. Inițial am ezitat, nu eram sigură că e pentru noi. E o carte cu sunete și, de obicei, cărțile cu sunete sunt pentru copii mai mici. Totuși am citit mai multe despre ea și-apoi am realizat că nu e potrivită doar pentru copiii mei, ci și pentru mine. Un om care nu știe informații de bază despre păsările cântătoare, nu se va apuca să citească cea mai mare enciclopedie, ci va începe cu ceva ușor.

Tot din perspectiva mea scriu și acest articol pentru că, deși am conandat-o și deja a ajuns, încă nu le-am oferit cartea copiilor. Pentru că-i atât de frumoasă, încât simt că trebuie să le-o ofer într-un mod mai special. Poate împreună cu câte un jurnal de observare? Nu m-am hotărât încă, dar încep cu ea seria de articole despre natura urbană. Am mai scris eu pe această temă. Mi-aș dori ca în viitor să scriu mai mult. Sper să și reușesc. Cert e că nu există modalitate mai bună de a îți începe ziua. Iarna, când mă trezesc dimineața, stau mai mult cu ochii în telefon. De vreo trei săptămâni, să vreau și nu pot să fac asta. Păsările cântă atât de frumos, încât mă atrag să privesc pe fereastră, să le caut și cu ochii. Cum spuneam mai sus, îmi dau seama că nu toți oamenii pot avea parte de așa o trezire, dar de aceea există parcurile. Noi, chiar dacă avem multe păsări în cartier, abia așteptăm să mergem și în parc, dimineața devreme, pentru că acolo le putem observa și mai bine și e absolut minunat. Vă recomand. E terapie pură. Și recomand și cartea. A apărut la Editura Aramis, e tare, tare frumoasă și o puteți răsfoi aici.

Iar dacă sunteți dornici să aflați și mai multe despre păsări, mai există și site-ul Societății Ornitologice Române. Eu n-am reușit până acum să fiu foarte activă și disciplinată în online și, recunosc, nu urmaresc pagina constant, dar e un loc în care revin cu drag de fiecare dată când am nevoie de informații pe acest plan.

Acestea fiind scrise, vă doresc o zi minunată!

Notă! Carea nu cuprinde și vrăbiuțe. În ea găsim următoarele păsări: Florinte, Brumăriță de Pădure, Sturz Cântător, Pițigoi Mare, Silvie cu Cap Negru, Pițigoi Albastru, Mierlă, Sticlete, Cioară, Cinteză, Măcăleandru și Pănțăruș.