Anul trecut am avut o activitate tare drăguță care, spre bucuria mea, s-a repetat de câteva ori. Deși nu mai am bebeluși, am fost pusă în situația de a recomanda și alege cărți pentru ei și nu pot să exprim în cuvinte cât de mult mi-a plăcut să fac asta. Probabil pentru că mi-am amintit de vremea când erau copiii mei – și mai – mici, dar și pentru că aceste cărți au ceva aparte. E o adevarată artă, din punctul meu de vedere, să poți să spui o poveste în doar câteva cuvinte simple; e o adevărată artă să potrivești perfect cuvintele cu imaginile și acestea din urmă să vorbească și singure, ca și când ar fi vii și să transmită mesaje prețioase care, odată sădite în inimile copiilor, au darul acesta de a nu înceta vreodată să crească.

Da, cărțile pentru această categorie de vârstă sunt speciale. Ele au cuvinte puține și ilustrații superbe și complexe, acestea din urmă invitându-ne să le citim și pe ele. În acest fel, cărțile se transformă în ceva foarte personal și unic pentru că fiecare dintre noi e unic și fiecare dintre noi va spune povestea într-un mod diferit.

Am ales pentru azi trei astfel de cărți. Toate au apărut la Editura Cartea Copiilor, o editură care ne place mult și alături de care copii mei au crescut și continuă să crească.

Puii de bufniță

Prima carte se numește Puii de bufniță, este scrisă de Martin Waddel și ilustrată de Patrick Benson și, dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a o descrie, aș spune că e pur și simplu frumoasă. Ilustrațiile sunt absolut superbe și, alături de cuvinte, ele exprimă într-un mod desăvârșit dorul de mamă, alături de teama că mama ar putea să nu se întoarcă. Toți copiii se vor regăsi în această carte și, mai mult, în noi toți, chiar dacă suntem mari, s-ar putea să atingă un punct sensibil.

Pe scurt, în carte este vorba despre trei pui de bufniță care se trezesc noaptea și descoperă că sunt singuri în cuib. Cei doi pui mai mari, Nana și Nanu, fac tot felul de presupuneri într-o încercare de a se liniști. Totuși, chiar și lor le e teamă pentru că mama pare că întârzie prea mult și-mi amintesc aici de cât de diferit percepem noi timpul și cum câteva minute pot părea ore pentru un copil.

Spre deosebire de puii mai mari, puiul cel mic doar își exprimă dorul de mama, iar felul în care o face e absolut adorabil. N-avem cum să nu zâmbim când Nic vorbește și, deși o face într-un mod atât de simplu, n-avem cum să nu simțim alături de el iubirea nemărginită pe care i-o poartă mamei. Acel „vreau la mama” rostit de Nic cuprinde în el tot amalgamul de emoții resimțit de un copil căruia îi e dor de mama.

La final, bucuria revederii e uriașă și întărește ideea că mama se întoarce mereu, contribuind la consolidarea încrederii celor mici în ei înșiși și în mama lor.

Mai mult, cartea exprimă și legătura specială dintre frați, alături de felul cum ei se sprijină unii pe alții în momentele dificile și cum împreună sunt mai puternici, lucru ilustrat perfect de faptul că, atunci când nesiguranța se mărește, ei se așează toți trei pe aceeași creangă mai groasă. Partea asta îmi amintește de o seară specială din viața noastră, una care ar fi putut să fie o amintire urâtă, dar care s-a transformat în ceva deosebit. Eram răcită și mă simțeam atât de rău încât nici nu mai puteam nici vorbi. Cu ultimele puteri, le-am explicat copiilor că am nevoie de somn, că e normal să mă simt rău în acel moment și că sigur mă voi simti mai bine în ziua următoare. Epuizată, m-am întins lângă ei, la o oarecare distanță (avem un pat uriaș). Au urmat câteva clipe de liniște și-apoi am auzit-o pe Maria – Te iubesc, Tudor. Am ascultat mai departe cu inima strânsă pentru că știam că băiețelul e mai zgârcit cu genul acesta de declarații. Nu și în seara aceea. Și eu te iubesc, Maria, i-a răspuns el. Apoi s-au îmbrățișat și-au adormit ținându-se de mână, iar eu m-am simțit de parcă aș fi luat cel mai puternic medicament din lume.

Mi se pare minunat cum cartea asta poate să expună într-un mod desăvârșit fix astfel de momente pe care cu greu le poti descrie în cuvinte. Să o citești e ca și când cineva ar scrie emoții fix în sufletul tău, iar partea și mai uimitoare e că Puii de bufniță e carte mică și cartonată integral, lucru care o face ușor de manipulat de mânuțele mici, fiind potrivită chiar și pentru bebeluși.

Șșș! Avem un plan

Cea de-a doua carte e și ea cartonată integral și e tot pentru categoria de vârstă 0-5 ani. Eu, vă mărturisesc, am luat-o pentru noi atunci când Maria, fetița mea cea mică, deja împlinise 6 ani. Mi s-a părut amuzantă, am fost curioasă să văd ce cuprinde și n-am regretat deloc alegerea făcută. Le-am citit-o eu prima dată, probabil un pic mai teatral decât aș fi făcut-o pentru un bebeluș. Cert e că amândoi s-au distrat copios, deși erau măricei. Au cerut-o iar și iar și-apoi Tudor i-a citit-o Mariei și apoi amândoi au învățat-o pe dinafară. Acum, cartea e la loc de cinste în „bibliotecă mică” – cu ghilimele pentru că nu e chiar mică, doar cuprinde cărți pentru copii mici -, alături de alte cărți de bebeluși pe care copiii mei le redescoperă periodic. Când se plictisesc sau, poate, când li se face dor de vremurile de demult, ei se îndreaptă spre bibliotecă, își aleg câte un teanc de cărți, se așează în vârful patului și citesc. Îmi place că amândoi zăbovesc îndelung pe fiecare pagină, deși unul dintre ei citește cursiv și amândoi știu poveștile astea pe de rost. Acesta-i pentru mine cel mai bun indicator al faptul că aceste cărți au mereu ceva nou de oferit, de fiecare dată când cei mici aleg să le deschidă.

Cartea este scrisă și ilustrată de Chris Haughton, se numește Șșș! Avem un plan și ne prezintă povestea a patru prieteni (sau, poate, a unei familii), trei mari și unul mic. Misiunea lor pare să fie aceea de a prinde o pasăre, dar abordările sunt total opuse. La prima vedere ne amuză cum cel mic nu se poate stăpâni și, vorbind cu pasărea, pare că le strică planul celor mari, care consideră că știu foarte bine ce fac. Totuși, pe măsură ce dăm paginile, s-ar putea să ajungem la concluzia că înțelepciunea se află la cel mic.

Această carte, în mod deosebit, ascunde și un mesaj nobil pe care toți am avea nevoie să-l cunoaștem și pe care autorul îl exprimă clar prin citatul notat la final – Pacea nu poate fi păstrată cu forța. Poate fi menținută numai prin bună înțelegere (Albert Einstein), dar și prin întreg conținutul acesteia.

O casă nouă pentru familia Șoricel

Ultima mea recomandare nu e o simplă carte, ci e una dintre cărțile cuprinse într-serie tare drăguță. Noi nu le avem pe toate, dar, deși copiii mei sunt mai mari, mai iau câte una din când în când și vă explic mai jos de ce.

Atât cartea O casă nouă pentru familia Șoricel, cât și celelalte din colecție, au ilustrații foarte bogate și antrenează bine de tot imaginația și atenția copiilor. Cititul pe poze e o activitate utilă chiar și când copiii au învățat cititul normal. Îi ajută să învețe să se exprime, să construiască propoziții sau povești întregi, să observe mici detalii ascunse sau să-și imagineze lucruri care nu-s cuprinse între copertele cărții. Mai mult, aș spune că-i învață să aprecieze arta. Un copil care poate citi o poveste pe poze va fi, din punctul meu de vedere, un copil și un adult care va putea, ulterior, să stea liniștit pe un scaun într-un muzeu de artă și să citească, în mintea lui, poveste spusa de tabloul pe care-l privește.

Revenind la Familia Șoricel, cărțile din colecție sunt, așa cum spuneam, foarte pline de detalii. Ele ne prezintă viața de zi cu zi a familiei, provocările și aventurile prin care trec șoriceii. Sunt scrise și ilustrate de Kazuo Iwamura, cuprind și lecții sau îndemnuri prețioase și, spre deosebire de cele două cărți prezenate mai sus, sunt recomandate copiilor de peste doi ani deoarece sunt puțin mai complexe și mai mari.

Acestea fiind scrise, vă las mai jos o mică prezentare video și vă încurajez să le citiți copiilor, chiar dacă sunt bebeluși și chiar dacă, poate, fac parte din categoria copiilor care nu stau la citit. În timp, veți reuși să creați o rutină prețioasă și cele 5 minute pe care le petreceți azi citind o carte vor crește ușor și se vor transforma în 10 minute, apoi în 20 și tot așa. Important e să nu renunțați la obiectivul vostru și să fiți conșienți de cât de mult bine pot aduce aceste cărți în viața voastră și a celor mici.

Surse foto – canva.com, arhivă personală & carteacopiilor.ro