Ajută-ți copilul să-si construiască propria poveste cu FAVI

Eu nu știu să existe vreun copil care să nu-și dorească un loc special, doar al lui. Și, da, dorința aceasta există și la copiii care sunt singuri la părinți și au, cum s-ar zice, totul doar pentru ei, dar și la cei care sunt nevoiți să împartă spațiul cu frații sau surorile. În mod, poate, surprinzător, dacă ne gândim la felul cum se agață cu înverșunare de noi și cum refuză adesea să se desprindă chiar și doar pentru 5 minute, toți își doresc și, mai ales, au nevoie de un spațiu personal, care să exprime propria lor identitate și în care să-si construiască propria poveste. Cum îi ajutăm să facă asta, vă invit să descoperiți mai jos și, da, articolul e potrivit pentru voi fie că aveți un copil sau mai mulți și fie că aveți o cameră întreagă disponibilă sau doar un colț de cameră. Noi doar ce-am terminat de amenajat camera copiilor și tare multe am învățat din povestea asta, iar ideile următoare se potrivesc pentru aproape orice situație.

Decizia de a amenaja un spațiu pentru copil

De obicei, decizia de a amenaja un spațiu pentru copil apare în diferite etape importante, prima dintre ele fiind chiar nașterea. Ulterior, pe măsură ce copilul crește ori dacă familia se mărește din nou, putem constata că e nevoie să facem noi modificări. Fiecare astfel de etapă are propria ei poveste frumoasă și reprezintă câte un capitol important din Marea Carte a Copilăriei. Noi, spre exemplu, am aranjat prima dată camera înainte de apariția bebelușului. Apoi, când am constatat că, în ciuda eforturilor noastre, unul din noi trebuie să doarmă cu băiețelul, am făcut alte câteva schimbări, pentru ca somnul ăsta să fie confortabil și pentru noi, părinții.

Mai tarziu, când a apărut și fetița, am modificat dormitorul nostru, al părinților, frățiorul ei fiind prea mic pentru a dormi cu o bebelușă. Apoi, când fetița a mai crescut și a început să petreacă din ce în ce mai mult timp în camera care era, la acel moment, doar a băiețelului, am făcut alte schimbări pentru ca și ea să aibă un loc al ei în această cameră. Ultima și cea mai mare astfel de modificare a venit în vara aceasta, când copiii au acceptat să amenajam camera în așa fel încât fiecare să doarmă singur, în patul lui.

Acest din urmă moment reprezintă, probabil, o etapă importantă în viața multor părinți și copii, fiind acela în care devine evident că cel mic nu mai e chiar atât de mic și deja e mai independent. De asemenea, este momentul în care ar trebui să îi permitem copilului să ia majoritatea deciziilor în ceea ce privește amenjarea camerei sau măcar pe cele care au un mare impact asupra felului în care camera va arăta la final.

Cum putem ajuta copilul să își personalizeze camera

După cum v-ați dat deja seama, eu am doi copii, băiețel și fetiță, ceea ce, aparent, face lucrurile puțin mai dificile atunci când vorbim despre amenajarea camerei, mai ales când avem doar o cameră disponibilă. Spun aparent deoarece, am observat, atunci când copiii nu-s diferiți ca gen, tindem să nu mai acordăm atât de mare atenție spațiului personal și să nu observăm nevoia lor de a avea parte de intimitate, nevoie care nu e anulată dacă vorbim doar despre băieței sau doar despre fetițe. Da, e drept că, în cazul nostru, va fi mai dificil atunci când vor mai crește și, probabil, va fi nevoie să ne mutăm toți într-o locuință mai mare ori să cedăm dormitorul nostru și să ne mutăm noi, părinții, în camera de zi. Totuși, pentru că vreau să amân cât mai mult acest moment, dar și pentru că ei sunt încă mici, am căutat soluții pentru a face o cameră care să răspundă nevoilor fiecărui copil și vorbim aici și de nevoia de a avea propriul spațiu, dar și de nevoia de a avea un loc comun ,de joacă. De asemenea, a fost foarte important să le validăm nevoia de independență, mai ales că, după ce mult timp eu am dormit cu ei într-un pat foarte mare, decizia de a dormi singuri a venit fix atunci când au realizat că astfel poate avea fiecare propriul colțișor, amenajat după gusturile și dorințele proprii. Totuși, exista o mare dilemă cu privire la cât de mult era ok să se implice și să decidă. Știindu-i foarte diferiți, am făcut un scurt exercițiu de imaginație și m-am cam speriat atunci când m-am gândit la cum ar arăta camera per total, dacă i-aș lăsa să ia absolut toate deciziile. În plus, eram conștientă și de faptul că ei se schimbă destul de repede și îmi era teamă că peste un an, câteva luni ori chiar mai devreme aveau să ajungă la concluzia că își doresc altceva, lucru care ar fi presupus o reamenajare, prin care exclus să mai trecem, sau copii nefericiți. Nu în ultimul rând, știam că, deși poate fi un proces plăcut, cumpărăturile pentru amenajarea unei camere sunt obositoare chiar și pentru adulți și, prin urmare, cu copiii ar fi fost mult prea dificile. Această din urmă problemă și-a găsit rezolvarea atunci când am decis să facem cumpărături online. Aici intervine în scenă FAVI.ro, motor de căutare mobilă și decorațiuni, despre care mi-aș fi dorit să aflu mai devreme.

Revenind la personalizarea camerei, după ce m-am tot gândit, încercând să găsesc soluții, am decis ca proiectul, mobila și culorile camerei să fie decise de către noi, părinții, cu mențiunea că cei mici trebuiau să le aprobe și ei. Am ales asta pentru a evita supraîncărcarea camerei, dar și eventualele probleme legate de buget sau certuri între copii. Acestora le-am explicat că vom lăsa pereții albi și vom alege mobila în nuanțe neutre pentru ca, ulterior, ei să-și personalizeze spațiul după cum doresc și, în cazul în care s-ar plictisi peste o vreme, să poată face ușor orice schimbări. Le-am dat exemplu faptul că e mai dificil să schimbăm culoarea pereților sau a unui pat, dar e foarte simplu să schimbăm lenjeria patului. Cu alte cuvinte, noi aveam să aranjăm mobila, iar ei au primit permisiunea de a o decora și aranja după bunul plac. Ce fel de mobilă am ales, dar și cum a decurs personalizarea camerei, vă invit să descoperiți în continuare, dar, mai întâi, vă povestesc puțin despre FAVI.ro, un ajutor de nădejde atunci când vorbim despre amenajarea unei camere sau a întregii locuințe.

Cum funcționează FAVI.ro

FAVI este cel mai mare motor de căutare mobilă și decorațiuni din România, cuprinzând sute de mii de produse de la peste 250 de magazine de pe teritoriul țării noastre, între care Bonami, Hornbach, Luminam.ro sau Acaju. Asta înseamnă că atunci când avem nevoie de orice obiect pentru amenajarea unei camere nu mai e nevoie să căutăm în mai multe locuri, e suficient să accesăm FAVI.ro, lucru care înseamnă mult timp economisit, dar și o mai mare varietate de produse. În plus, pe lângă faptul că putem viziona mai multe produse pe același site, avem și avantajul de a putea crea liste cu produsele favorite, în așa fel încît să ne fie mai ușor să facem alegerea finală, dar și pe acela de a folosi filtrele disponibile, lucru care ne ajută să găsim mai rapid ceea ce avem nevoie. Desigur, nu pot să nu punctez și faptul că un astfel de motor de căutare ne ajută să organizăm ușor o prezentare a produselor pentru copii, în așa fel încât întreg procesul, de la căutare și până la achiziționare, să fie mai ușor atât pentru cei mici, cât și pentru noi. Iar dacă doriți să vedeți exact cum funcționează, vă invit să aruncați un ochi pe pozele de mai jos și, mai ales, direct pe site.

Alegerea mobilei pentru camera copilului

Alegerea mobilierului pentru camera copilului depinde mult de spațiul pe care îl avem disponibil, dar acesta nu e singurul aspect care contează, deși, probabil, e cel în funcție de care decidem în ce direcție vom porni. Prin urmare, primul și cel mai important pas e să facem măsurători corecte pentru că nu-i nimic mai neplăcut decât să-ți ajungă acasă mobila mult așteptată și să constați că n-are loc în spațiul pentru care ai cumpărat-o.

După ce am aflat dimensiunile camerei, la fel de important e să stabilim principalele piese pe care le va cuprinde. Din punctul meu de vedere, orice copil ar trebui să aibă un pat, un dulap, un birou și o bibliotecă, cu variațiile de rigoare când, spre exemplu, biroul poate fi o măsuță dacă vorbim despre copilași mai mici, iar dulapul poate fi o jumătate de dulap atunci când spațiul nu ne permite mai mult. De asemenea, e extrem de important să ținem cont de vârsta copiilor și să alegem mobila pe dimensiunea lor. Căci, exceptând situația în care vorbim despre bebeluși, nu putem spune despre o cameră că e camera copilului dacă cel mic nu se poate descurca și singur în ea.

Mai departe urmează să alegem aceste piese de mobilier și, așa cum spuneam mai sus, aici intervine FAVI.ro pentru a ne ușura munca, mai ales că, în zilele noastre, vorbim de o foarte mare varietate de produse, iar procesul de căutare, chiar și online, poate să pară descurajant.

Patul

De departe, patul este cea mai importantă piesă din camera copilului, fiind acel loc special unde cel mic își petrece cel puțin o jumătate de zi. Există multe tipuri de paturi pentru copii , în cazul nostru s-au potrivit cel mai bine paturile multifuncționale sau, cu alte cuvinte, acelea care au sub patul propriu-zis cel puțin un birou și un dulap. Am ales astfel deoarece camera nu e foarte mare și, în plus, ni s-a părut cea mai bună soluție pentru ca fiecare copil să aibă parte de intimitate, motiv pentru care am folosit și niște draperii, de jur împrejurul paturilor, pe care fiecare dintre ei le poate trage atunci când nu dorește să fie deranjat. Altfel, paturile supraetajate clasice nu au fost o opțiune și datorită faptului că cei mici s-ar fi certat cu privire la cine să doarmă sus.

Dulapul

De obicei există seturi care cuprind pat și dulap pentru haine, deci alegerea acestuia din urmă nu ar trebui să fie una foarte dificilă. Desigur, atunci când spațiul nu ne permite, putem alege un dulap mai mare, dar e foarte important să fim atenți la compartimentarea acestuia, achiziționând, după caz, polițe suplimentare, în așa fel încât fiecare copil să aibă propriul spațiu. În cazul nostru nu a fost complicat deloc, dulapul fiind din același set cu patul.

Biroul

În ceea ce privește biroul, este și mai important ca acesta să fie potrivit copilului, având în vedere că cel mic va petrece destul de mult timp la birou și e important să aibă o postură corectă pentru a evita eventuale probleme de sănătate. Cum spuneam și mai sus, atunci când copilul este micuț, vom alege o măsuță potrivită lui, urmând ca, ulterior, să o înlocuim cu un birou. Noi am ales birouri albe cu multe spații de depozitare, pentru ca cei mici să poată să își pună organizeze cât mai OK caietele și cărțile, dar și alte obiecte, care nu au neapărat legătură cu școala, biroul fiind și acel loc în care copilul se poate relaxa în timp ce desenează sau colorează. De asemenea, faptul de a îi oferi/ amenaja un birou propriu, îi arată copilului că acordăm o mare importanță studiului și școlii, în general.

Biblioteca

Din punctul meu de vedere, nu ar trebui să existe camere de copii care să nu conțină și cărți și, da, mă refer inclusiv la copiii foarte mici, mai ales că există multe cărți pentru bebeluși absolut minunate. Altfel, deși iubim cărțile, eu nu încurajez și nu susțin amenajarea unei biblioteci mari în camera copilului, cu excepția cazului în care vorbim despre o cameră foarte mare și alegem ca biblioteca să aibă uși, deorece cărțile strâng mult praf. Prin urmare, cea mai potrivită este o bibliotecă mică, în care copilul să își țină cărțile preferate sau cărțile nou cumpărate și care să fie reorganizată periodic. Aceasta poate fi clasică, pot fi doar etajere prinse pe perete ori poate avea o formă atipică. Desigur, atunci când spațiul ne permite, e ideal să organizăm lângă ea un adevărat colț de citit, în care cel mic să se poată relaxa și să poată visa în voie.

Construirea propriei povești/ personalizarea camerei

Deși nu a fost deloc ușor să parcurgem primele etape, pentru noi adevărata provocare a venit atunci când a fost vorba despre personalizare. Le promisesem copiilor că vor alege ce își doresc în materie de textile, decorațiuni și iluminat, dar prima selecție am făcut-o eu, în funcție de preț și/sau materiale, căci nu avea sens să le arăt produse pe care nu ne-am fi permis să le cumpărăm ori pe care le consideram a nu fi ok din punct de vedere calitativ..

Apoi am început explorarea propriu-zisă, cu mențiunea că, pentru un astfel de moment e bine să ne asigurăm că avem timpul necesar. Chiar dacă facem cumpărăturile stând pe canapeaua din sufragerie și, teoretic, ne putem întrerupe oricând, ar fi bine să nu avem aceste întreruperi, pentru a îi arăta copilului că luăm în serios momentul. De asemenea, e bine să ne pregătim psihic, deoarece e posibil ca alegerile copiilor să ne surprindă și nu neapărat în mod plăcut, motiv pentru care e foarte important să stabilim cu atenție obiectele pe care ei le vor alege, asumându-ne această decizie și oferindu-le libertatea totală, fără să ne luăm cuvântul înapoi. Eu, spre exemplu, nu m-am pregătit, iar băiețelul meu m-a surprins atunci când a zis că el vrea o lenjerie de pat negru cu gri. Primul meu impuls a fost să zic nu și chiar asta am spus pentru că mi se părea total nepotrivit un cearceaf de pat negru, eu fiind adepta culorilor calde și așa-zis pozitive. Văzând dezamăgirea de pe fața lui, mi-am revenit rapid, i-am reamintit că noi, oamenii, suntem diferiți și avem gusturi diferite, mi-am cerut scuze că am zis nu, deși promisesem că nu o voi face și apoi i-am spus din nou că poate alege orice dorește și nu e nevoie ca alegerea lui să fie pe placul meu deoarece vorbim despre camera lui și nu despre camera mea. Așa se face că, după acest moment, nu au mai fost incidente și fiecare copil și-a ales bucuros lenjeria de pat, cuvertura, decorațiunile și veiozele. În plus, la sugestia mea au acceptat să le cumpăr câte un panou de afișaj pe care să își prindă desenele, posterele sau orice alte lucruri importante pentru ei.

Ulterior, aveam să descopăr că impactul acestor alegeri asupra lor a fost chiar mai mare decât am crezut eu că va fi. Au așteptat coletele cu sufletul la gură și au fost la fel de încântați ca atunci când primesc cele mai grozave jucării, strângându-le la piept cu bucuria lor inocentă și sinceră.

Desigur, personalizarea nu s-a terminat cu aceste cumpărături. Fiecare dintre ei a dorit să se implice în cele mai mici detalii și, atunci când nu a fost posibil – de exemplu, când soțul meu a montat lămpile pe perete – a supravegheat cu atenție tot procesul. Ulterior, după ce lenjeriile și cuverturile au fost puse pe pat, și-au aranjat jucăriile de pluș preferate și toate lucrurile dragi pe care le voiau. Au trecut deja două luni de atunci, încă sunt extrem de încântați de ce a ieșit și încă rostesc cu mândrie și bucurie camera mea, unde camera mea înseamnă, pentru fiecare dintre ei, patul și tot ce cuprinde acesta, dar și restul încăperii, unde se joacă împreună sau separat.

Nu în ultimul rând, pentru ca lucrurile să funcționeze cum trebuie, am alocat și un timp special pentru a stabili regulile. Copiii au spus că nimeni nu are voie în pat și în spațiul de sub pat fără acordul lor. Am acceptat și respectat această regulă, dar cel mai tare mă bucur să văd că au acceptat-o ei și își respectă unul altuia limitele personale. De asemenea, treaba asta a venit la pachet și cu multe avantaje pentru mine, ei devenind mai responsabili, ocupându-se singuri de curățenia și ordinea din zonele lor și făcând asta cu mult entuziasm.

Prin urmare, vă încurajez și pe voi să creați un astfel de spațiu pentru cei mici, fie că dorm singuri sau încă dormiți împreună și fie că aveți disponibilă o cameră întreagă sau doar o bucățică dintr-o cameră. Cum spuneam și la început, pentru un copil e foarte important să aibă propriul lui loc special, iar amenajarea acestuia e o modalitate de a îi arăta copilului că îl vedem și îl prețuim, dar și că avem încredere în el.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Surse foto – favi.ro (magazine partenere, conform informațiilor de pe fiecare fotografie) & canva.com; prelucrare în canva.com

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu