Miună! Numele meu e Dunguliță, sunt un pisoi gri cu dungi și mai gri, după cum v-ați prins deja, și-am învățat să vorbesc dintr-o carte pe care mi-au citit-o copiii mei. Cât despre nume, l-am moștenit de la o rudă îndepărtată care-a trăit lângă o vrăjitoare. Tare mândru sunt de numele meu, deși mulți zic că povestea asta-i doar o legendă.

În caz că vă întrebați ce-i cu mine pe aici, vă anunț că am primit invitația de a scrie pe acest blog pentru că știu că se apropie sărbătorile de iarna și, în această perioadă, cei mai mulți copii cer să le-aducă Moșul animale de companie. Ei bine, eu sunt aici pentru a vă ajuta să vă dați seama dacă sunteți, cu adevărat, pregătiți pentru un animal de companie, dar și pentru a vă povesti despre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru a avea un bun start împreună și mă refer aici inclusiv la principalele proceduri medicale, necesare unui pisoi sănătos și bucuros. Pentru că nu, nu-i atât de simplu pe cât ați crede, deși, cu aliații potriviți, cum sunt prietenii mei de la Daisy Vet, totul devine ușor ca o joacă de pisici.

Cum ne dăm seama dacă familia e pregătită pentru un animal de companie

Probabil cea mai mare dorință a noastră, animăluțele de companie, e să ne găsim o familie. Pentru că noi nu suntem ca voi, oamenii. Nu stăm cu mama și tata vreme îndelungată și, deși uneori ne descurcăm și singure, avem nevoie de un om care să ne iubească și să ne îngrijească. Poate de asta avem și un suflet atât de mare, cu care putem iubi muuult de tot și pentru totdeauna. 

Ei bine, deși e tare frumoasă, treaba asta vine la pachet și cu multe dezavantaje, căci nimic nu e mai dureros pe lume decât să îți găsești o familie pe care să o iubești din tot sufletul și-apoi, pe nepusă masă, să fii alungat din ea. De asta, eu și prietenii mei credem că e foarte important ca voi, oamenii, să vă asigurați că sunteți pregătiți pentru un animal de companie. Dacă aveți și copiii, e și mai important, căci, în caz că suntem nevoiți să ne despărțim, nu vom suferi doar noi, ci și copiii. Așa că luați aminte la sfaturile prietenilor mei cei înțelepți, înainte de a lua o decizie care să vă schimbe și să ne schimbe viața.

De unde luăm un animal de companie

Ce nu v-am spus despre mine e că eu nu m-am născut într-o casă frumoasă și călduroasă și nici măcar într-o curte. Nu, eu m-am născut pe stradă, sub o mașină veche și părăsită. S-a întâmplat vara, cât încă era cald și bine, iar o vreme am fost fericit alături de frățiorii și de mama mea. Apoi, când laptele mamei nu a mai fost suficient, burtica a început să mă doară, căci ori nu găseam mâncare deloc, ori mâncam lucruri total nepotrivite pentru un pisoi mic, găsite prin tomberoanele din împrejurimi. Apoi, lucrurile au devenit și mai urâte, atunci când a venit toamna și-au început frigul și ploile. M-am pierdut de mama și de frățiorii mei și nici azi nu știu ce s-a întâmplat cu ei. Așa de tare îmi era foame și tremuram, încât mă înfior doar când îmi amintesc de vremurile acelea. În plus, eram de-a dreptul îngrozit de câinii si pisicile mai mari, care mă atacau adesea.

Totul până când, într-o zi mohorâtă și pe o ploaie cruntă, i-am văzut. Erau doi copii, însoțiți de mama lor și, chiar dacă vremea era așa de urâtă, ei râdeau tare și păreau să aibă ceva superputeri, căci săreau în bălți, se stropeau cu apa rece, nu se udau și nici nu plângeau de frig, ca mine. M-am apropiat ușor de ei și-am mieunat încet. Încă nu știam să vorbesc bine, dar, spre surprinderea și bucuria mea, au înțeles că-mi era foame, căci mama a scos din rucsac un plic cu mâncare de pisici. M-au condus într-un loc ferit de ploaie și mi-au dat să mănânc. Am înfulecat totul pe nerăsuflate, timp în care copiii m-au privit și mi-au vorbit blând. Apoi, când am terminat de mâncat, mi-au zâmbit și s-au îndepărtat. Așa de tare m-a speriat gândul că voi rămâne singur, că i-am urmat prin ploaie, chiar dacă aceasta era și mai rece și mai puternică, iar picăturile mari îmi răneau trupul mic.

Copiii și mama m-au privit uimiți, eu am mieunat și le-am spus că vreau să merg cu ei. Cumva, m-au înțeles din nou, căci m-au luat în brațe și m-au dus într-o casă unde nu ploua și nu era frig. Cum ar veni, m-au salvat și nu vă pot spune în cuvinte cât de recunoscător le sunt căci, probabil, fără ei nu aș fi supraviețuit. Prin urmare, dacă puteți, vă încurajez și pe voi să salvați sau să adoptați un animal. Sunt multe suflete care, la fel ca mine în trecut, suferă și au nevoie de ajutor. Și, da, toate animalele vă vor iubi, dar, credeți-mă pe cuvânt, nimic nu se compară cu iubirea unui animăluț salvat. Iar dacă nu știți de unde să începți, puteți identifica adăpsturile de animale din zona în care locuiți ori puteți urmări anunțurile de pe rețelele sociale sau pagina de facebook Daisy Vet. Aceasta din urmă e o clinică veterinară din București, unde se găsesc uneori și animăluțe salvate, numai bune de adoptat. În plus, tot aici avem parte de o gamă foarte variată de servicii veterinare, de care, după cum veți vedea mai jos, orice animal de companie are mare nevoie.

Daisy Vet – un aliat de încredere pentru sănătatea animalului tău de companie

În ziua în care m-au salvat, copiii m-au dus pe un balcon. N-am înțeles atunci de ce nu aveam voie să stau cu ei în casă, dar oricum eram prea obosit și tot ce îmi doream era să dorm. Pe balcon mi-au pregătit un culcuș cald și uscat, un castronel cu mâncare proaspătă, un bol cu apă și o cutie cu nisip, despre care aveam să aflu că se numea litieră și era toaleta mea. Am mâncat, am mers la toaletă și-apoi m-am pus la somn și am dormit îndelung. Tare bine a fost și aproape că mă liniștisem, deși, recunosc, totul era atât de nou, încât îmi era teamă. Însă aventurile mele nu se terminaseră, după cum aveam să descopăr, căci, pe seară, am fost pus într-o cutie cu gratii și am ieșit din nou afară.

Inițial m-am speriat foarte tare. Am crezut că îi supărasem pe copii și mă vor duce din nou pe stradă, dar s-a dovedit că m-am înșelat, căci m-au dus la medicul veterinar. Mă rog, nu știam eu pe vremea aceea ce e un medic, dar aveam să aflu că medicii ne ajută atunci când suntem bolnavi și, la fel de important, ne ajută să rămânem sănătoși, prevenția fiind mereu cea mai bună alegere. Da, știu asta azi, căci azi nu mai sunt doar un motănel salvat, ci un motan iubit și educat, iar cu ajutorul prietenilor mei de la Daisy Vet, precum și al propriei mele experiențe, vă prezint cei mai importante proceduri medicale de rutină, de făcut atunci când vă luați un animal de companie.

Cele mai importante proceduri medicale atunci când ne luăm un animal de companie

Consulația și analizele de rutină

Așa cum spuneam, în seara zilei în care am fost salvat, am fost dus la clinica veterinară pentru un consult deoarece pentru părinții copiilor era foarte important ca eu să fiu sănătos și asta nu doar pentru că își doreau un motănel vesel, ci și pentru siguranța celor mici. Prin urmare, o doamnă drăguță m-a verificat în profunzime, pe întreg corpul. Recunosc, la început am fost un pic speriat, dar apoi mi-a cam plăcut, căci era aproape la fel ca un masaj. Am început să torc de plăcere și aproape am adormit, mai puțin atunci când mi-a controlat urechile și codița, căci partea asta a fost cam gâdilicioasă. La final am simțit o mică înțepătură, când mi-a luat sânge pentru analize, dar a trecut repede. În scurt timp au venit și rezultatele și i-am văzut pe toți bucuroși căci, se pare, eram destul de sănătos.

Deparazitarea internă

A urmat partea în care mi-au dat să înghit o pastilă. Nu știam pe atunci, dar de fapt mi se făcea o deparazitare căci noi, pisicile vagaboande, suntem ca niște magneți pentru paraziți. Noroc cu medicamentele acestea moderne, care ne scapă atât de parziți, cât și de durerile de burtică. Azi, pot spune cu mâna pe inimă că nu mai am probleme, mai ales că, din seara aceea, la recomandarea medicului, am primit mereu hrana potrivită pentru mine. În plus, fac mereu deparazitări, cam o dată la câteva luni și înainte de fiecare vaccin, pentru ca nicio lighioană minusculă și periculoasă să nu se mai atingă vreodată de burtica mea.

Deparazitarea externă și cosmetica

Tot în seara aceea mi s-a făcut și baie, lucru care, recunosc, nu prea mi-a fost pe plac, dar înțeleg că, de afară venind și după ce umblasem prin atâtea tomberoane, cam aveam nevoie. Per total nu a fost exterm de rău, mai ales că șamponul părea făcut special pentru mine, dar tot nu sunt fan al apei și mă bucur că treaba asta nu s-a mai repetat și azi am dreptul să-mi fac singur toaleta. N-am scăpat însă de tăiatul gheruțelor, parte care iar nu prea mi-a plăcut atunci, căci nu înțelegeam cum aveam să supraviețuiesc fără gheruțele mele puternice. Am înțeles apoi că, dacă nu mai trăiești pe stradă, gheruțele prea mari pot fi periculoase atunci când te joci cu copiii sau cu perdelele. Prin urmare, azi accept cuminte această procedură și chiar mă simt răsfățat atunci când merg la salon.

Nu în ultimul rând, tot atunci mi s-a făcut și o deparazitare externă, lucru pentru care am fost tare recunoscător, căci m-a scăpat de alte vietăți care-și făcuseră căsuță în blănița mea și, oricât de bun m-a învățat mama să fiu, nu le mai suportam căci îmi dădeau niște mâncărimi absolut oribile și nu erau nici prea gustoase.

Vaccinarea

A doua zi după vizita la medic am avut voie să intru în casă, iar la ceva timp după ce m-am obișnuit cu noua mea familie am primit și primul vaccin. A fost nevoie să așteptăm pentru că, fie că suntem oameni sau animale, înainte de un vaccin e important să fim perfect sănătoși. Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit, deși m-am bucurat să o revăd pe doamna doctor, dar nici foarte tare nu m-a durut și am fost super curajos. Azi chiar mi se pare o joacă de pisici, mai ales că, ca un pisoi educat ce sunt, am înțeles că vaccinurile mă protejează de boli grave și suferințele asociate acestora și îmi asigură o viață mai lungă și mai bună alături de familia mea. Desigur, dacă nu m-aș fi născut pe stradă, aș fi primit primul vaccin mai devreme, dar e mai bine și mai târziu decât niciodată.

Sterilizarea

Recunosc, ca orice motan, mi-aș fi dorit să am moștenitori, mai ales că, așa cum spuneam, sunt un motan educat și-ar fi chiar frumos să apară mai mulți ca mine. Totuși, am înțeles că familia mea nu avea spațiul necesar pentru mai mulți pisoi și, din propria experiență, știu că deja sunt prea mulți pisoi orfani pe lume și nu mi-aș fi dorit să contribui și eu la așa ceva. Prin urmare, am acceptat sterilizarea ca o etapă normală și benefică în viața mea și am și trecut ușor peste această experiență, datorită aparaturii moderne cu care este dotată clinica veterinară la care merg, dar și datorită faptului că doamna doctor e o adevărată profesionistă și e foarte blândă.

---

Cu sterilizarea s-a încheiat și ultima etapă necesară la începutul vieții mele în noua familie. Azi sunt un motan fericit, mulțumit și iubit. Mai ales, mă simt în siguranță pentru că programul de prevenție pe plan medical mă ajută să rămân sănătos, iar în cazul în care totuși voi avea vreo problemă, știu că medicii de la Daisy Vet vor face tot ce le stă în puteri pentru a mă face bine. Vă recomand și vouă să le faceți o vizită pentru a descoperi serviciile veterinare oferite, atât de importante pentru bunăstarea animalelor de companie, fie ele pisici, ca mine, căței sau chiar animale mai exotice, cum sunt broscuțele țestoase. Îi găsiți în București, în Băneasa și Aviației, dar dacă nu locuiți fix în aceste zone, nu vă faceți griji. Echipa Daisy Vet se deplasează și la domiciliu, în întregul oraș și în împrejurimi. În plus, tot la ei găsiți și un PetShop cu muulte bunătăți pisicești pentru toate gusturile și, desigur, cu multe bunătăți și obiecte utile și pentru celelalte animale de companie. Mai ales, găsiți aici oameni care zâmbesc și care promit ca, în timpul procedurilor medicale, să vă și ne ofere respect, compasiune și apreciere.

Atât am vrut să vă povestesc, sper din tot sufletul meu de motănel că vă vor fi utile informațiile oferite și vă doresc o relație cât mai fericită și îndelungată cu animăluțul vostru de companie. Miaupa!

Articol scris pentru SuperBlog 2023, inspirat dintr-o poveste reală

Surse foto – Daisy Vet & canva.com; prelucrare în canva.com