Cărți scrise de autori români – cele mai prețioase mărțișoare pentru copii

Articolul de azi e unul special, cu recomandări de cărți pentru copii, cărți perfecte pentru a fi oferite în dar la începutul lunii martie. Alegerea lor e una subiectivă, veți vedea mai jos ce vreau să spun, dar poate că fix acest aspect le face și mai prețioase.

Cum spuneam în urmă cu ceva timp, la începutul anului am făcut multe mărțișoare în formă de cărți. Cele mai multe dintre ele sunt cu simboluri ale primăverii, desenate de copiii mei și prelucrate apoi de mine pe computer, îmbogățite apoi cu mesaje drăguțe. Au ieșit niște mici minuni, care ne sunt tare dragi și pe care ne bucurăm mult să le purtăm și să le dăruim celor dragi. Desigur, pe voi vă invităm să descoperiți pagina noastră, Mărțișor Povestitor, dacă doriți să descoperiți mai multe modele.

Pe lângă acestea, am făcut și câteva mărțișoare inspirate de cărți adevărate, cărți care le sunt dragi copiilor mei și care ne-au rămas aproape de suflet, chiar dacă între timp ei au mai crescut. Am ales cărți scrise de autori români, dar nu am dorit să copiem coperta întru totul, copiii au vrut ca mărțișoarele noastre să fie personalizate și, prin urmare, ei au desenat ilustrațiile de pe copertă după modelul din carte. Chiar și așa, pentru că ne-am dorit mult să facem totul corect și să respectăm drepturile de autor, am scris tuturor editurilor de la care am folosit cărți, mai ales că aveam planuri mari atunci când ne-am apucat de treabă. Editura NICULESCU și Editura UNIVERS și-au dat acordul pentru aceste mărțișoare, am povestit într-un alt articol despre Jup, pisoiul de soi care s-a transformat într-un mărțișor special. Alte edituri au spus că nu e în regulă sau nu ne-au răspuns, lucru care nu schimbă faptul că ne-a plăcut enorm să ne jucăm în felul acesta, iar cărțile ne rămân la fel de dragi. Prin urmare, m-am hotărât să scriu acest articol, care cuprinde toate cărțile pentru copii alese de noi pentru a fi transformate în mărțișoare. Scopul lui e acela de a imortaliza cumva câteva amintiri frumoase, dar și de a da mai departe câteva gânduri bune despre aceste cărți minunate. Prin urmare, vă invit să le descoperiți mai jos, alături de mai multe fotografii drăguțe, cu mențiunea, necesară, din punctul meu de vedere, că niciunul dintre aceste mărțișoare nu a fost și nu este de vânzare, am făcut doar câteva bucăți, pentru noi.

Mărțișor „Țup”

Despre Țup am tot scris de-a lungul timpului. Ne plac toate cărțile scrise de Alex și Cristina Donovici, dar Țup.Imposibil e doar un cuvânt, va rămâne mereu specială pentru că a fost prima carte cu mai mult text și mai puține ilustrații pe care am citit-o împreună cu copiii mei. Și a fost și o carte la care eu am plâns. Am ascultat mai întâi un fragment și nu voi uita vreodată momentul acela; am decis apoi, de comun acord, să cumpărăm cartea și de-atunci suntem fani Țup, iar asta nu cred că se va schimba vreodată.

Țup.Imposibil e doar un cuvânt este scrisă de Alex Donovici, ilustrată de Stela-Damaschin Popa și a apărut la Editura Curtea Veche. Ilustrația de pe mărțișor este făcută de Tudor.

Mărțișor „Dar Motan”

Alegerea lui Dar Motan pentru a fi transformat în mărțișor a fost cum nu se poate mai firească. Toți iubim pisicile, dar Maria le adoră pur și simplu și tot ea și-a dorit să deseneze un Marțisor Povestitor cu pisici. Ne-am gândit la cărți cu pisici scrise de autori români și Dar Motan ne-a apărut imediat în minte, mai ales că tot el ne-a inspirat și în alte momente faine când, spre exemplu, l-am purtat cu noi în vacanță, să-i facem poză la Castelul Bran, castel pe care motanul îl vizitează uneori în aventurile lui din carte.

Dar motan știe este scrisă de Cristina Andone, ilustrată de Emi Balint și apărută la Editura Nemira. Ilustrația de pe mărțișor este făcută de Maria.

Mărțișor „Sofia și Pisoiul Miau”

În primii ani din viața, soțul meu obisnuia să-i citească mult Mariei și amândurora le plăceau în mod deosebit poeziile, atât de tare încât am început să caut cărți cu poezii scrise de autori români contemporani, dorindu-mi pentru ei mai multe poezii vesele. Sofia și pisoiul Miau a fost una dintre primele cărți primite de Maria special pentru ea (de obicei, cărțile sunt ale familiei, cu mici astfel de excepții). Prin urmare, era normal să o transformăm în mărțișor, mai ales că include și-un pisoi.

Sofia și pisoiul Miau este scrisă de Simona Epure, ilustrată de Cornelia Revulets și apărută la Editura Didactica Publishing House. Ilustrația de pe mărțișor este făcută de Maria.

Mărțișor „Te iubesc, orice-ai face”

Primavara e anotimul meu preferat, anotimp pe care îl asociez cu unele dintre cele mai frumoase lucruri. Între acestea se află și iubirea necondiționată, minunat prezentată în cartea Te iubesc, orice-ai face! scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc. Ilustrațiile din carte sunt și ele tare frumoase, însă sunt și foarte complexe, mai ales că vorbim despre copii, motiv pentru care micul nostru mărțișor arată mult diferit de cartea originală, însă credem că asta nu-l face mai puțin drăguț.

Te iubesc, orice-ai face! este scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc, ilustrată de Lavinia Trifan și apărută la Editura Didactica Publishing House. Ilustrațiile de pe mărțișor au fost făcute de Maria.

Mărțișor „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”

Când Maria era încă mică și nu citeam prea mult toți trei, obișnuiam să citesc împreună cu Tudor seara, după ce ea adormea. Era secretul nostru special și deosebit de frumos, iar una dintre cărțile scrise de Matei Vișniec, Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama, a fost parte din magia acelor seri. Acum, pentru mărțișor, Tudor a ales Omul de Zăpadă care își dorea să întâlnească soarele, o carte deosebit de frumoasă, care ne e tare dragă tuturor.

Omul de Zăpadă care își dorea să întâlnească soarele este scrisă de Matei Vișniec, ilustrată de Andra Bădulescu și a apărută la Editura Arthur. Ilustrația de pe mărțișor este făcută de Tudor.

Mărțișor „Apolodor”

Sunt, probabil, puțini oameni care nu au auzit vreodată de pinguinul Apolodor. Noi l-am îndrăgit din prima și ne-am bucurat enorm atunci când Florin Bican, omul care, prin traduceri, a adus în casele noastre atât de multe povești, s-a hotărât să scrie o continuare a aventurilor lui Apolodor, celebrul pinguin despre care mai întâi ne-a povestit Gellu Naum. Desigur, n-am putut rezista tentației și l-am ales și noi pentru mărțișor, mai ales că ilustrațiile lui Dan Ungureanu sunt absolut superbe.

Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor este scrisă de Florin Bican, ilustrată de Dan Ungureanu și apărută la Editura Arthur. Ilustrația de pe mărțișor este făcută de Maria.

Acestea fiind scrise, eu și copiii vă recomandăm din tot sufletul să descoperiți, la rândul vostru, aceste cărți minunate sau alte cărți scrise de autorii de mai sus și, astfel, să le dăruiți copiilor un mărțișor mult mai prețios, care va rămâne în sufletul lor mult timp de-acum înainte, poate chiar o viață întreagă. Pentru că un mărțișor pe care-l punem în piept ne poate aduce o bucurie nespus de frumoasă, dar unul pe care-l purtăm în suflet și în minte va fi mereu mult mai prețios.

Surse foto – arhivă personală; prelucrare în canva.com

Lasă un comentariu