Să fii trist(ă)!

Nu ştiu exact când s-a împământenit în mine ideea că dacă sunt tristă n-ar trebui să fiu. Că trebuie să fac ceva să nu fiu tristă. Că trebuie să fiu fericită. Am avut, în ultimul timp, mai multe momente în care aş fi vrut să zac pur şi simplu într-un colţ al casei şi să…

Încredere

Se vorbeşte atât de mult despre legătura dintre mamă şi copil şi despre cât de puternică este ea. Ce mi se pare însă trist e că discutăm despre asta mai degrabă într-un context negativ decât în unul pozitiv. De exemplu, eu n-am auzit niciodată, nici cu referire la mine, nici cu referire la alte mame…

De ce sunt atât de „enervanţi” copiii de 3-5 ani

Zilele trecute am intrat cu copiii într-un magazin de cartier cu de toate. Căutam un şarpe de silicon pe care băieţelul îl văzuse la un copil în parc şi îşi dorea şi el unul la fel. Nu am găsit  şi i-am spus atunci că poate să îşi aleagă altceva, moment în care a început o…

Sparta sau Atena?

Una din lecţiile de istorie care mi-a atras atenţia în mod deosebit, încă de pe vremea când această disciplină nu însemna nimic pentru mine, a fost aceea despre modul în care erau educaţi sparatanii şi atenienii, în antichitate. Primii erau chinuiţi în mod deliberat, pe principiul că trebuie să facă faţă greutăţilor şi să fie…

Aleg calea cea grea

Mi-am adus aminte de o zi de toamnă. Doar ce începusem activitatea într-o şcoală nouă,unde m-am trezit cu o mulţime de corigenţi pe cap şi a căzut în sarcina mea să organizez examenele pentru ei. N-aveam nicio idee clară despre cum să procedez, dar am spus din start că vreau să îi văd pe elevi…

Războiul dintre profesori şi părinţi

  Am trecut prin multe săptămâna asta. Ştiam că o să fie astfel, motiv pentru care, cu excepţia articolului de luni, care era unul pozitiv, am încercat să ţin blogul departe de trăirile mele publicând articole pe care le scrisesem cu o săptămână înainte – că atunci aveam extra timp. Apoi, n-am mai publicat nimic…

Teoria grişului cu lapte

Când era băieţelul meu mic şi el era singurul meu copil, cred că eram ceva ce se numeşte mama perfectă. Departe de a fi fericită în profunzime, aproape tot ce făceam, făceam bine sau foarte bine. Cum reuşeam, încă nu îmi explic, mai ales că mai bine de jumătate din acea perioadă a fost plină…

Cadoul perfect

Cred că aveam 3-4 ani atunci când tatăl meu a început să mă înveţe despre valoarea unui cadou. Avea el acest obicei de a cumpăra câte o felicitare şi o floare, cu ocazia sărbătorilor, sau a zilelor de naştere. Mesajul scris respecta aproape aceeaşi structură de fiecare dată, conţinând diverse urări clasice şi încheindu-se cu…