Într-o dimineață, la ora 8, am primit un telefon. Era un domn a cărui voce mi-a parut tare familiară și care a început prin a își cere scuze pentru faptul că mă deranjează atât de devreme. Mi-a spus apoi că este poștașul și că are un aviz pentru mine, pe care nu l-a putut lăsa în cutia poștală, deoarece adresa era trecută greșit ( în loc de adresă completă era trecută doar strada, cu numar gresit). Mi-a mai spus că a rugat pe doamnele de la calculator să caute numarul meu de telefon și că pot veni la poștă pentru a ridica ce aveam de ridicat.

Treaba asta, oricât de banală ar părea și dincolo de greșirea adresei pe care mulți ar putea sa o taxeze scump, mi-a făcut ziua mai frumoasă. Mai ales, dacă luam în calcul faptul că am auzit destul de multe de rău despre Poșta Română, iar lipsa acestor avize din cutia postală e prezentată ca fiind ceva uzual. Obiectiv vorbind, eu nu sunt de acord cu generalizările, mai ales că toți oamenii pe care i-am cunoscut eu la Oficiul Poștal de lângă casa mea sunt departe de a fi cum se vorbește pe internet și nu numai despre angajații de la Poștă. Doamnele de aici sunt drăguțe aproape toate, iar cele care nu-s drăguțe tot își fac treaba ok și se comportă frumos.

Revenind la domnul poștaș, despre dânsul am o parere și mai bună, deși interacțiunile noastre n-au fost niciodată clasice și, până în acea zi, dânsul nu îmi bătuse vreodată la ușă ca să-mi aducă ceva de la Poștă, pentru că nu a fost cazul. Sunt sigură că nici nu știa cu cine a vorbit la telefon, deși, din vedere, ne cunoaștem bine.

Daca poștașul de dinaintea lui, cu care chiar am interacționat, era un domn tare expeditiv și neatent care, de exemplu, suna o dată, scurt, la ușă și, până deschideam eu, era deja la un alt etaj – nu, nu eram eu înceată- domnul acesta e exact opusul. Se mișcă și dânsul rapid, dar asta nu-l împiedică să se oprească atunci când e cazul. Mă salută pe stradă, pe mine și pe copii, și asta pentru simplul fapt că locuiesc aici, în cartier, în zona în care lucrează dânsul, și ne știm din vedere, deși, așa cum spuneam, până în acea dimineața, nu ne-am vorbit din rolurile astea. Mai mult, aleargă înaintea mea să îmi deschidă ușa, sau se întoarce din drum, așteptând cu răbdare până intră amândoi copiii și nu face asta doar cu mine. E un om drăguț care are mereu câte o vorbă bună pentru toată lumea, un zâmbet pe buze și-o strălucire aparte în ochi, Este genul de om caruia le-aș permite copiilor, la momentul potrivit, să îi deschidă ușa, dacă ar fi singuri acasă, și genul de om care dă unui cartier micuț dintr-un oraș prea mare un sentiment de acasă.

Cât despre gestul lui din acea dimineață, poate intră în fișa postului, sau poate nu. Tind însă să cred că, oricum ar fi, e o excepție și mă bucur că un om s-a gândit să caute numărul meu de telefon pentru a mă anunța că am primit ceva la poștă, care altfel s-ar fi pierdut.

…

Am scris acest articol acum ceva timp și am tot așteptat momentul potrivit pentru a îl corecta și publica. Acel moment a venit astăzi, când domnul postaș a bătut la ușă mea pentru a îmi aduce ceva de la poștă. După ce am semnat de primire, mi-a întins chitanța. Înăuntrul ei erau niște bani. Am apucat doar să deschid gura, uimită, în semn de protest, nu și să spun ceva. Mi-a spus că sunt pentru copii, pentru că dânsul s-a întâlnit cu Moș Crăciun. Mi-a mai spus că a avut și el copii și au crescut.

Gestul acesta mie mi s-a părut minunat. I-am mulțumit și am primit darul lui. Știți ce voi face cu el? Le voi cumpăra ceva copiilor. Ceva care să treacă testul timpului. Poate voi cumpăra o carte și pe ea voi scrie – „Într-o zi, domnul Poștaș s-a întâlnit cu Moș Craciun, iar Moș Crăciun i-a dăruit această carte pentru voi…”

Îi mulțumesc domnului poștaș. Sunt slabe șanse, cred, să ajungă acest articol la dânsul. Îi mulțumesc însă și le mulțumesc tuturor celor care fac cadouri neașteptate de sărbători. Ele sunt magice, iar Craciunul este – și- despre magie și, în cazul în care v-ați îndoit vreo clipă de asta, vă reamintesc că Moș Crăciun există!

Sursa foto – Unsplash