De fiecare dată când merg în parc și văd locurile de joacă pustii și înconjurate cu banda aceea albă, cu linii roșii, mă inundă o tristețe aparte. Ca și cum o săgeată ascuțită mi-ar fi înfiptă drept în inimă pentru că, oricât de frumos ar fi, oricât de tare ne-am relaxa și am uita, ele ne reamintesc mereu că nu mai trăim într-o lume normală. Trăim într-o lume în care, parcă, e interzisă bucuria, pentru că acele locuri erau un fel de simbol al acesteia. Ele răsunau mereu de glasuri vesele de copii…

De fiecare dată când merg în parc și văd copii la locul de joacă, sau banda ruptă, pe jos, săgeata se învârtește și pătrunde mai adânc, cu putere și fără milă.

Emoțional vorbind, eu n-am fost niciodată de acord cu închiderea locurilor de joacă. Tot eu am respectat și respect toate regulile, dar să le văd închise doare prea tare ca să fiu de acord cu totul. Logic vorbind, pot înțelege de ce sunt închise. Spunea un părinte, la un moment dat, că oricum copiii se joacă împreună, deci nu mai contează dacă fac asta pe iarbă, sau pe un topogan. Totuși, din tot ce am citit până acum, altfel rezistă virusul pe iarbă și altfel pe jucăriile din plastic și metal. Plus că e foarte dificil să dezinfectezi un astfel de loc. Înțeleg, da, chiar dacă doare.

Înțeleg, dar ceea ce se întâmplă în acest moment mi se pare foarte nociv. Pentru copii și nu doar pentru ei. În parcul nostru, într-o zi, benzile nu erau doar rupte, ci strânse cu totul. A fost dificil să le explic copiilor, pentru că nici eu nu înțelegeam. Cei care le-au strâns nu doar că nu doreau ei să respecte această restricție, doreau să-i facă și pe alții să o ignore.

Mie mi se pare că îi creștem pe copii într-o lume fără repere; într-o lume în care ei nu vor avea încredere în nimeni. Dincolo de cât de bună sau proastă e această măsură de închidere a locurilor de joacă – fiecare e liber să aibă o părere – eu cred că e greșit să îi învățăm pe copii să o ignore. Să ignore o măsură impusă de autorități. Sunt sigură că la copil nu ajunge un mesaj ok atunci când este să lăsat să treacă de banda cu dungi roșii, sau când părintele îl ajută să o rupă și să o strângă. Practic, asta înseamnă că de fiecare dată când nu suntem de acord cu o regulă, tot ce avem de făcut este să o ignorăm, pur și simplu. Asta duce la haos. Nu cred că e ok să îi învățăm pe copii să nu respecte regulile, indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ele.

Nu cred nici că e ok să îi învățăm să se supună orbește. Datoria noastră este să îi ajutăm să gândească și să găsim soluții. Singuri, sau împreună cu ei și pentru ei. Treaba asta, în care oamenii fug de polițiști, sau se ceartă cu aceștia, mi se pare foarte urâtă. Da, știu, mulți spun că polițiștii sunt proști și corupți și mai știu eu cum. Eu cred că proști există peste tot, nu doar în poliție și sunt convinsă că există mulți polițiști buni. Am întâlnit și eu câțiva și, în orice caz, sunt total împotriva generalizărilor. Plus că, indiferent de cum sunt, sau cum ar putea fi polițiștii, nu ei au făcut regulile astea. Ei au doar datoria să se asigure că regulile sunt respectate. Apoi, oamenii deștepți nu-și pierd timpul certându-se cu oamenii proști – asta pentru cei care se cred deștepți. Să găsim soluții sănătoase, dacă dorim cu adevărat altceva.

Să crești un copil într-o lumea în care autoritățile sunt total desconsiderate mi se pare periculos. Nu putem face asta.

Eu și copiii mei respectăm regulile. Le-am respectat de la început, fără lacrimi, fără crize de furie. Le-am explicat în așa fel încât au înțeles. Mulți părinți motivează că nu pot să-i oprească pe copii. Înțeleg cum e, dar doar până la un punct. Cred că lor, adulților, le e în primul rând greu. Spun asta pentru că eu am mai fost o dată aici. În urmă cu ceva timp, băiețelul meu a trecut printr-o intervenție chirurgicală incompatibilă cu joacă în parc, la locul de joacă. Am găsit soluții atunci. Le-am găsit și acum. Pentru asta e nevoie să vrei, în primul rând. Sau să nu ai de ales.

Locurile de joacă ar trebui deschise pentru că, din punctul meu de vedere, faptul că sunt închise în acest fel – adică doar pe hârtie- transmite un mesaj greșit și periculos copiilor. Să se mențină o regulă doar pentru a vedea cum ea este încălcată în mod repetat mi se pare foarte greșit. Pentru că locurile de joacă sunt pline de copii, iar pentru părinții și copiii vor să respecte regulile este din ce în ce mai greu. Sunt sigură că cei care nu le-au respectat până acum nu vor năvăli în parc și nu vor fi mai puțin vigilenți. Apoi, din punct de vedere al virusului, sunt sigură că transmiterea lui nu e înfluențată de o bandă albă cu dungi roșii, căzută pe jos. Nu e, cum spunea părintele de mai sus, că oricum se joacă împreună, indiferent că o fac pe iarbă, sau în locul de joacă. Oricum se joacă în locul de joacă, indiferent că e închis sau nu, iar faptul că se poate întâmpla asta arată că Poliția nu mai poate ține lucrurile în frâu. Menținerea unei reguli care nu e respectată, doar pentru a vedea cum e încălcată mi se pare, cum am spus și mai sus, ceva nociv pentru toți, inclusiv pentru adulți. S-ar putea ca dacă îi înveți pe oameni că e ok să nu respecte regulile să fie mai periculos decât virusul însuși. Nu știu. E doar o presupunere, dar mă gândesc la cum va fi dacă se va reveni la restricții mai dure. Cum va face un copil diferența?

Copiii mei acceptă regulile. N-am avut nici măcar o criză de plâns pentru că n-au voie la locul de joacă. Totuși, ei pun din ce în ce mai multe întrebări, iar mie îmi e din ce în ce mai greu să le explic, pentru că nici eu nu înțeleg.

Sunt sigură că se pot găsi soluții, dacă sunt căutate. Spre exemplu, eu mă gândesc că ar fi, poate, bine să se deschidă doar locurile de joacă din cartiere, nu cele din parcurile mari, unde merg mai mulți oameni, din prea multe zone. Poate, nu știu. Nu sunt în măsură să iau eu decizii. Dar, indiferent de ce se va face, mi-aș dori mult ca autoritățile să se asigure că regulile pe care le impun sunt cu adevărat respectate. E și așa destul de greu să trăim cu virusul. Am cam obosit să le explic copiilor atât de des despre de ce atât de mulți oameni aleg să ignore aceste reguli. Eu încerc și reușesc să găsesc jocuri atractive, să ne petrecem timpul frumos împreună, profitând de tot ceea ce avem voie să facem și fără să ne gândim mereu la ce nu putem face. Dar faptul că ne tot lovim de treaba asta naște confuzie și furie. Nu e corect pentru niciun copil să trăiască într-o astfel de lume. Nu e corect nici față de oamenii mari.

Mă îndoiesc profund de faptul că acest articol ar putea ajunge unde trebuie și ar putea să fie luat în seamă. Dar m-aș bucura ca cei care fac legea în țara noastră să fie atenți și la alte aspecte. Nu e vorba doar despre ce avem, sau nu voie să facem, ci despre mesajul pe care îl transmitem copiilor. Respectul e foarte important și el sigur nu se câștigă așa. Pentru mine e din ce în ce mai greu să îmi învăț copiii să respecte niște oameni ale căror măsuri sunt călcate în picioare. Ori se face ceva pentru a fi respectate, ori sunt regândite aceste reguli.

Fotografie de Skitterphoto pe Pexels.com