Poți să trăiești fără Google?

Zilele trecute au fost cel puțin interesante. Totul a început într-o dimineață în care m-am trezit fără voia mea. Nu pentru că s-ar fi întâmplat ceva deosebit atunci. Nu, copiii m-au trezit la aceeași oră ca de obicei, dar adormisem târziu în seara precedentă și eram deci, în picioare, dar nu trează de-a binelea. Mai exact, eram pe hol, acolo unde am o gresie deosebită, acoperită aproape în totalitate cu covoare tocmai pentru că-i atât de deosebită încât genunchii copiilor – și nu doar ei – ar fi suferit prea tare dacă se loveau direct de ea. Aproape în totalitate înseamnă fix asta. La cele două capetele ale holului și pe margini există mici porțiuni, cam de o palmă, libere, în care gresia se dezvăluie în toată splendoarea ei.

Fix acolo mă aflam eu, cu ochii pe jumătate închiși și îmbrăcată într-un halat. Un halat pufos, cu buzunare. Într-unul din aceste buzunare am dorit să pun telefonul pe care-l aveam în mână. În mâna dreaptă, cea care nu mai funcționează așa bine, dar asta nu știu dacă are prea mare relevanță. Cert e că l-am pus. Și a căzut. Desigur, nu în buzunar, ci direct pe gresie. Da, direct pe porțiunea aceea mică. Da, cu fața în jos. Nu se putea altfel, pentru că pe spate și margini avea husă. Folie nu mai apucasem să-i pun deși, știți, eu am un istoric. Acesta nu e primul telefon care-mi scapă din mână. Nu, nici al doilea, dar zic să nu întrăm în detalii. Este, totuși, cel mai scump și primul pe care-l fac praf. De tot. Acum, nu vă imaginați că s-a rupt în bucăți, dar dacă-l întorci cu fața în jos și-l scuturi ușor, cad firicele mici din ceea ce a fost odată un display.

L-am cules de pe jos, l-am băgat în buzunar și vreo 10 minute n-am spus nimic nimănui. Presupun că, la cât de adormită eram, speram să fie totuși un vis. N-a fost să fie și în curând a început distracția.

Legătura dintre mine și telefonul meu a fost mereu puternică. Încă mi-l amintesc pe primul, un Alcatel, care îmi permitea să vorbesc secunde cu prietena mea cea mai bună, în liceu. Pe vremea aia, scrisorile erau de bază, dar tot era ceva extraordinar să am un telefon și el părea să deschidă ușile unei noi lumi. De fapt, chiar așa a fost pentru că nu erau doar scurtele conversații cu prietena mea care mergea la liceu într-un alt oraș. Mai era mama. Plecată de acasă din clasa a V-a și singură în cea mai mare parte a zilelor, să o am pe mama din nou aproape, chiar și dacă vorbeam puțin sau deloc – dar știam că pot vorbi, în caz de urgență – era ceva extraordinar.

Ușor, ușor, legătura asta s-a întărit. M-am adaptat târziu și greu la smartphone-uri, dar, din nou, am mers pe un drum sigur, iar în pandemie treaba asta a atins punctul culminant. Telefonul mi-a oferit mijloacele prin care să îmi ajut copiii atunci când au fost grav bolnavi. Iar asta e doar cireașa de pe tort.

În orice caz, când m-am văzut fără el, nu mi-a picat bine deloc. I-am spus soțului meu, cu lacrimi în ochi, că am făcut,din nou, o prostie, dar de data asta una mare și că știu că n-aveam nevoie de o cheltuială în plus, dar eu am nevoie de telefon. Rapid.

Zis și făcut. Pentru că nu m-am gândit de două ori. Așa că am studiat atunci ofertele la telefoane și am comandat atunci un telefon care, grație Emag, a ajuns în aceeași zi.

Telefonul – care e de fapt smartphone, ca și celălalt, dar îmi place mie să-i spun telefon- nu l-am ales ales eu, deși soțul meu mă mai întreba câte ceva, pe măsură ce avansa căutarea. Contrar a ceea ce s-ar putea crede având în vedere dependența mea, știu foarte puține despre smartphone-uri atunci când vorbim despre detalii tehnice. De fapt, nici nu mă interesa prea tare. Nici măcar culoarea nu conta. Eu voiam un telefon. La fel ca cel spart pentru că cel spart îmi oferea tot ce aveam nevoie. Dar, știți, poate, că tehnologia evoluează uimitor în zilele noastre. Un anumit smartphone e nou azi. Mâine e deja vechi și nici nu mai e disponibil, astfel că dorința nu mi-a fost îndeplinită. Am fost întrebată dacă mă deranjează să am alt model. Am zis nu. Telefon să fie. Sau, mă rog, smartphone.

Și a fost. A venit pe la prânz, chiar mai devreme decât îl așteptam. Și l-am deschis tremurând. Și m-am îndrăgostit, lucru pe care nu-l credeam posibil. Îmi recunosc fără probleme dependența de telefoane, dar nu și pasiunea sau iubirea. Nu-mi plac telefoanele în mod deosebit. Doar consider că am nevoie de ele.

Ei bine, acesta era diferit și am simțit asta de când l-am atins prima dată. Se simțea altfel în mâini. Totul era altfel și nu pentru că era nou. I-am pus cartela și l-am pornit. Totul intuitiv, fără prea multe gânduri. Oricum n-aș fi știut să pun în cuvinte acțiunile pe care le fac atunci când pornesc pentru prima dată un telefon. V-am zis, sunt cam ignorantă aici. Doar că, cu tot cu ignoranța mea, m-am prins că e ceva în neregulă. „Stai putin! Telefonul ăsta nu are Google Play?!” Și ce înseamnă GooglePlay? Înseamnă cumva YouTube, Bringo, HboGo, Netflix, Chrome? WordPress?… Și câte altele mai sunt?

Nici soțul meu nu știa foarte multe, dar da, acest smartphone nu venea cu Google Play preinstalat. „Dar se poate pune.” ” Sigur se poate?…”

Au urmat câteva zile în care am stat departe de telefon. Îmi plăcea enorm felul în care el funcționa. Cum am spus, total diferit și de-a dreptul frumos. Rapid, mult mai intuitiv și într-o mulțime de alte feluri pentru descrierea cărora vocabularul meu nu e suficient de bine dezvoltat în acest domeniu. Va trebui, deci, să mă credeți pe cuvânt.

Totuși, deși îmi plăcea enorm, nu prea aveam ce face cu el. Nimic din ce foloseam înainte nu funcționa. Le puteam deschide în browser, dar doar cine n-a avut aplicații până acum nu știe cât de valoroase pot fi. Cum e, spre exemplu, să pui copiii la somn cu muzică de pe YouTube. Mozart. Și în timp ce ei ascultă muzica și trec ușor în lumea viselor, tu să faci cumpărături. Pentru casă. Din Carrefour. Prin Bringo. Cum e? E simplu și eficient. Dar nu mai e. Pentru că YouTube în browser funcționează doar când e deschisă pagina. Nu merge în fundal, în timp ce tu faci altceva. Nu merge cu telefonul închis. Până se liniștesc copiii și se pun cu adevărat la somn trece mai mult timp. Pentru că îi atrag imaginile și lumina. Înainte nu le vedeau. Apoi, pe lângă faptul că nu poți face cumpărături în timp ce asculți muzică, Bringo fără aplicație e cu totul altă poveste. De două ori am comandat și am stat cu ochii aproape doar în telefon, cât timp mi s-au făcut cumpărăturile. Aproape ca și cum le-aș fi făcut eu. Pentru că browserul nu-ți dă notificari. Nu-ți spune când ti-a trimis livratorul un mesaj, când ți-a înlocuit un produs sau când e ok să faci plata. Nu, trebuie să îl verifici mereu și mereu.

Detalii, am putea zice. Sau mofturi, cum spun cei care și-au luat același tip de telefon și l-au acceptat fără Google. „Putem trăi fără Google. Prea a acaparat tot.” Așa e, oare? Sunt detalii? Sau mofturi? Putem trăi fără Google?

Pot trăi fără HboGo? Sau Netflix? Dar ce prostii spun eu? Am văzut două filme în ultimele luni. Unul la începutul anului, când am prins un moment de relaxare, după sărbători, și unul weekend-ul trecut când zăceam, fără voie, cu mâna rănită. E chiar absurd să spun că depind de aceste aplicații în vreun fel. Dacă nu s-ar uita copiii la desene, pe laptop, sau soțul meu la filme, am putea spune că ar fi chiar o risipă să plătesc abonamentele. Dar, stai! Fix acum – dar fix acum – a apărut pe HboGo un serial care îmi place. Nici nu speram să mai apară și sezonul patru. Îl pot vedea pe laptop, seara, desigur. Nu e ca și cum m-aș fi uitat ziua, cu copiii, că e un film pentru oameni mari.

Dar WordPress? Păi, funcționează la fel de bine și în browser. Sau nu? Pentru că, dacă da, nu înțeleg de ce îmi e, totuși, atât de greu să îl folosesc. Am primit prima rețetă donată pentru site-ul cu mâncare fără sare și, în ciuda entuziasmului care m-a cuprins, eu n-am publicat-o. Pentru că n-am telefon. Și totuși, am. E chiar foarte frumos. Aproape că m-am îndrăgostit de el. Dar nu e ce am eu nevoie.

Sau e obișnuință? Adică e absurd ce trăiesc și spun, mi-am zis. E clar că am o problemă. Sunt dependendentă de telefon și e nasol. Sunt tristă că nu mai am telefonul vechi și nu mă pot adapta la cel nou. Sunt dependentă de Google. Mda, e clar că nu e în regulă ce se întâmplă. Ar trebui să spun stop. Dependențele nu-s ok.

Și uite așa, după câteva încercări nereușite de a pune Google Play pe telefonul cel nou, am zis să privesc lucrurile cu un pic mai multă seriozitate. Da, chiar așa. Pot trăi fără Google Play? Pot trăi fără Bringo, YouTube, WordPress și toate celelalte? De fapt, pot trai fără aplicații, pentru că, așa cum spuneam, le puteam deschide și folosi în browser? Sunt, oare,chiar atât de dependentă? Și slabă? Pentru că dependențele ne fac slabi, desigur. Răspunsul scurt e „da”. Da, pot trăi fără toate acestea. Pot trăi chiar și fără mai mult de atât. Pot trăi fără uscătorul electric de rufe, care mi s-a stricat în urmă cu câteva luni. Pot trăi fără mașina de spălat vase. Pot trăi fără lift. Pot trăi fără apă caldă. Pot trăi fără căldură în calorifere.Pot trăi fără drojdie. Și, lăsând ironia la o parte, noi, oamenii, suntem atât de rezilienți (deși de prea multe ori nu suntem conștienți de asta) că putem trăi fără foarte multe lucruri, mult mai serioase decât cele pe care le-am enumerat eu aici. De aici deduc că întrebarea cea mai importantă nu cuprinde cuvântul „pot”. Pentru că sigur pot și putem. Întrebarea e „Vreau să trăiesc fără toate astea?” Și, în acest caz particular – ” Vreau să trăiesc fără Google Play?”.

Ei bine, răspunsul scurt e „nu”. Pentru că viața e construită din detalii. Între momentele de tristețe extremă sau bucurie extremă sunt toate detaliile zilnice care ne construiesc cu adevărat viața. Și sunt toate alegerile pe care le facem. Micile alegeri sunt cele care contează. Cele care ne fac viața mai plăcută sau mai ușoară. Sau mai grea și mai urâtă.

Apoi, strict în ceea ce privește telefonul și în ciuda aparentei dependențe dar și a puternicei legături dintre mine și smartphone-ul meu, adevărul e că eu nu sunt omul care stă toată ziua cu telefonul în mână. Spre exemplu,când ies la plimbare cu copiii, nu-l folosesc deloc. Apoi, am aproape toate notificările oprite, tocmai pentru a nu îmi distrage atenția în mod inutil. Când mă joc sau citesc cu copiii, telefonul cade în planul doi și nu răspund decât curierilor. Și exemplele pot continua. Nu-i mare tragedie că nu mai pot face cumpărături când pun copiii la somn, dar adevărul e că asta înseamnă să stau pe telefon pentru a face cumpărături atunci când ei sunt treji. La fel, nu-i mare tragedie dacă nu primesc notificări de la Bringo, dar adevărul e că asta înseamnă să stau cu ochii în ecran două ore, pentru a nu pierde notificările și a mă trezi apoi cu produse pe care nu le doresc.Cu copiii lângă mine. Apoi, desigur, nu-i mare tragedie că nu pot vedea un film pe telefon. Oricum nu prea făceam asta. Dar asta înseamnă să nu o pot face nici măcar o dată la câteva luni. Și lista poate continua. Și pot trăi și fără să fac cumpărături online, dar adevărul e că ele îmi fac viața mai ușoară. La fel cum YouTube îmi face viața mai ușoară. Pentru că am și cd player, dar sigur durează mai mult să pun un cd pentru a îl asculta copiii la somn. Și tot așa. Sunt detalii. Mici,dar care contează.

Astfel că, cu inima grea, am împachetat telefonul cel nou și frumos și l-am returnat. Din nou, gratie Emag care, cel puțin până acum ( produsul doar ce a ajuns înapoi la ei, încă nu l-au evaluat) și cel puțin la produsele vândute direct de ei, oferă servicii ireproșabile. Am făcut asta pentru că în viață e nevoie să facem alegeri. Și nu mă ajuta cu nimic un telefon pe care aproape că-l iubeam,dacă nu-mi oferea nimic din ce aveam eu nevoie. Iubirea, se pare că nu-i suficientă și deși folosesc cuvântul în mod abuziv, în „relația” dintre mine și un smartphone, cred că fraza asta e tare adevărată. Nu-i suficient să-ți placă ceva și se poate și să nu-ți placă,dar să-ți facă bine. Astfel că am ales un telefon mai prost, lucru destul de greu, pentru că întotdeauna e greu, după ce ai gustat din mai bine sau mai bun, să te întorci la mai puțin bun.

Se pare că am făcut alegerea bună și finalul e aproape de basm. Știți, când eroul poveștii alege să sacrifice ceva și nu doar că sacrificiul nu se materializează, primește chiar mai mult decât spera. Prin urmare dorința soțului meu de a mă vedea fericită, la pachet cu puțin noroc (a se citi „o promoție bună” 🙂 mi-au adus, până la urmă un telefon la fel de frumos și bun ca cel pe care l-am returnat. Doar că mai bun, pentru că acesta a venit la pachet cu mult doritul Google Play. Deci, sunt happy pentru că finalul e mai mult decât frumos. Și sunt și un strop mai înțeleaptă. Cu ocazia asta am mai deslușit și eu câte puțin din limbajul prea tehnic al smartphone-ului (acela de dincolo de utilizarea uzuală) și am avut și o serie de revelații importante, prea puține dezvăluite în acest articol. Aș putea scrie o carte mică despre zilele astea pentru că n-am vorbit aici și despre toate lucrurile importante ( poze, cărți documente) pe care le aveam în telefonul meu vechi. Și nu le mai am.

În concluzie, totul e bine când se termină cu bine, iar în caz că vi se pare prea siropos acest articol, vă recomand să petreceți câteva zile fără telefon. Sau măcar fără Google. Și fără să fiți în vacanță, desigur. Altfel, orice pauză de telefon e bună, dar nu și atunci când vorbim despre lucruri care ne fac viața mai ușoară. Google e unul dintre ele. 🙂

Morala poveștii – cea mai evidentă- este, desigur, aceea că e important să cumpărăm accesoriile potrivite pentru a ne proteja telefonul (păcat că nu suntem în timpul SuperBlog, că sigur îmi ieșea un articol bun). I se poate întâmpla oricui, dar mai ales celor care au două mâini stângi. Și, mai ales, li se întâmplă celor care cred despre ei că nu li s-ar putea întâmpla lor. Chiar țin minte clar un moment de acum vreo lună când am securizat un cont și mi-au fost date niște coduri pe care să le printez pentru situația în care mi-aș pierde telefonul. Știu că mi s-a părut absurd atunci. E imposibil să-mi pierd telefonul. N-am cum și de ce, mi-am zis, în timp ce printam totuși codurile. E drept că nu l-am pierdut. Doar l-am distrus. 🙂

Acestea fiind zise, vă doresc o relație cât mai frumoasă și de lungă durată cu telefonul pe care îl folosiți! Și sa faceți, mereu, alegerile potrivite pentru voi. 🙂

Sursa foto – Pexels.com

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s