Despre Roald Dahl

În anul 2021 l-am descoperit pe Roald Dahl. După ce am terminat prima carte primul gând care m-a lovit a fost că nu-mi vine să cred că am putut trăi până la vârsta asta fără să-l descopăr mai devreme. Mi s-a părut o pierdere uriașă, dar presupun, că toate au rost și e un timp pentru toate. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Interesant e că mie nu-mi place stilul lui. În cazul în care nu știți, printre multe altele, Roald Dahl e vestit datorită faptului că folosește un limbaj destul de… extravagant. Eu sunt genul ăla de „fată cuminte” care nu se simte confortabil în prezența oamenilor care vorbesc astfel. Citind cartea sunt scoasă din zona de confort prin expunerea la acest limbaj, dar și prin faptul că, practic, vorbesc chiar eu în felul ăla pentru că citesc cu voce tare. De ce, totuși, o citesc și, mai ales, de ce o citesc unui copil? Ei bine, fac asta pentru că am înțeles că problema e la mine și nu la carte. Cuvintele mai puțin frumoase există indiferent dacă alegem sau nu să le folosim. Copiii le vor auzi oricât de mult am dori să îi ferim de asta. Prin urmare, e mai bine să le explorăm într-un mediu controlat, decât să le interzicem. Mă îndoiesc profund de faptul că un copil care-l citește pe Roald Dahl ar putea ajunge să vorbească urât. Din contră, cred că efectul s-ar putea să fie chiar opusul.

Totuși, nu de asta am ales să-l citesc eu. Deși profund caracteristic lui, limbajul joacă un rol mai puțin important în ceea ce mă privește. Prima carte am citit-o din curiozitate. Următoarele le-am citit pentru că acest scriitor mi se pare, pur și simplu, fascinant și voi scrie mai jos de ce.

Probabil a contat și faptul că prima carte a fost Domnuk Fox, vulpoi fantastic. Am citit cartea asta cu pulsul crescut și cu dificultăți în respirație. Sunt destul de sigură că, dacă aș fi fost singură aș fi trăit un atac de panică în toată regula dar, fiind cu copiii, au intervenit puterile magice specifice mamelor și am reușit să-mi păstrez cumpătul la un nivel decent. Pentru că, știți, eu sufăr de claustrofobie, iar Roald Dahl a zugrăvit atât de bine felul în care domnul Fox se afla închis sub pământ încât am simțit asta cu fiecare particică din trupul și sufletul meu. Eram convinsă, foarte convinsă, de faptul că vulpoiul n-are cum scăpa. Mă așteptam să-l văd ucis în fața ochilor noștri în secunda doi. Am continuat să citesc din două motive. Primul era acela că aflasem despre Roald Dahl de pe un blog în al cărui autor aveam destul de mare încredere și mă gândeam că, totuși, nu putea recomanda un scriitor care povestește despre vulpoi torturați. Al doilea a fost faptul că eram convinsă că n-aș fi un exemplu bun pentru copii. Era o carte. Doar o carte. Orice am fi găsit în ea, ne-ar fi oferit oportunitatea de a explora și părțile mai puțin plăcute ale vieții, dar în niciun caz nu ne-ar fi rănit într-un mod iremediabil. Prin urmare, nu puteam fugi de o carte. Și n-am fugit și nici n-am regretat. Desigur, recomand cartea. Mult mai puțin vestită decât Charlie și Fabrica de Ciocolată, Domnul Fox, vulpoi fantastic rămâne cartea mea de suflet. O carte despre un vulpoi care face ceea ce fac toți vulpoii în mod normal, iar oamenii peste care dă îi declară război. Un război incorect în care vulpoiul, alături de soția și puiuții lui,este încolțit și foarte aproape de a fi distrus. Dar doar aproape. O poveste sensibilă, dureroasă, amuzantă, eliberatoare și vindecătoare.Toate în același timp.

Am simțit, atunci când am citit-o, că omul care a scris-o trebuie să fii suferit într-un mod crunt. Nu avea cum să scrie atât de profund despre ceva ce nu cunoștea la rece. Am căutat, desigur, informații despre el și am aflat că un accident i-a schimbat viața și l-a împiedicat să zboare, cum își dorea. La fel cum vulpoiul a rămas închis sub pământ, așa și Roald Dahl a rămas, cumva, închis în propriul trup. Dar amândoi au găsit soluții și mi se pare un mesaj extrem de prețios pentru un copil, mai ales că e ilustrat într-un mod desăvârșit – nicio situație nu e fără ieșire și întotdeauna există mai mult de o opțiune.

Mi-a plăcut atât de mult cartea încât am cumpărat-o pe următoarea. Charlie și Fabrica de Ciocolată m-a lovit tot la fel de puternic deși, din nou, e posibil să fiu subiectivă. Tocmai terminasem o carte despre Holocaust și încă eram sub influența ei așa că, atunci când am citit, la început, despre cum sufereau de foame Charlie și familia lui, m-am gândit din nou că e, poate, prea mult pentru un copil. Doar că de data aceasta aveam încredere maximă în autor și am continuat, în ciuda disconfortului, mai ales că, deși era scris profund, sunt convinsă că cei mici nu resimțeau povestea la fel ca mine. Ei nu știau despre foamea din vremea Holocaustului.

Am continuat să citesc cartea și m-am lăsat impresionată de fiecare pagină. E, într-adevăr, o carte fantastică în toate sensurile cuvântului.

Apoi am mai citit una. Și încă una. Și încă una. Ușor, ușor am înțeles că Roald Dahl și-a asumat o misiune foarte importantă. El îi ajută pe copiii care suferă să evadeze din închisoarea lor, arătându-le mai întâi că îi înțelege. Apoi le îndulcește viața cu ciocolată și cu glume bune și le arată că există speranță, le permite să-i pedepsească pe cei care îi rănesc și le oferă cadrul în care să râdă de ei, eliberându-se astfel de emoțiile copleșitoare. Mai mult, Roald Dahl îi oferă copilului mai mare – sau adultului care a suferit când era copil – oportunitatea de a-și vindeca rănile. În tot acest proces limbajul despre care vorbeam la început joacă un rol esențial și-mi dau seama că aceste cărți ar fi fost incomplete fără el.

Prin urmare, pot spune că mă număr printre fanii lui Roald Dahl. Am văzut și filmele (Charlie și Fabrica de Ciocolată și Marele Uriaș Prietenos ) și sunt bune și ele dar cărțile îmi par mult mai bune și mă bucur că le-am descoperit pe ele primele. Vi le recomand și vouă. Sunt pură terapie pentru adulți și foarte utile copiilor pentru a manageria mai bine problemele prin care trec, pentru a se înțelege mai bine unii pe alții și a fi mai toleranți, dar și pentru a râde copios.

Cartile au aparut la Editura Arthur. Le puteți vedea și răsfoi aici. Sunt potrivite pentru copii începând cu vârsta de 7 ani. Noi, ca de obicei, le-am citit puțin mai devreme. 🙂

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s