Paste Băneasa cu spanac – rețetă de post pentru micii mofturoși

Bunica a fost mereu o mare păstrătoare a tradițiilor și, în același timp, o femeie foarte credincioasă. Respecta cu sfințenie toate sărbătorile și asta însemna și că ținea toate posturile. Dintre toate, Postul Paștelui era cel mai important și, îmi amintesc cum, înainte de acesta, se făcea o curățenie de primăvară care implica și o curățare temeinică a oalelor și crațițelor, în așa fel încât nimic să nu fi fost atins, chiar și din greseală, de alte alimente. Desigur, copil fiind, mi se permiteau mai multe și mama îmi gătea și mâncăruri care nu erau de post. În timp, însă, ca orice copil, am dorit să urmez exemplu adulților din jurul meu, în special pe cel al bunicii. Așa se face că țineam și eu post miercurea și vinerea și mereu mă străduiam să țin și posturile mari. Mare mi-a fost bucuria atunci când am și reușit, chiar dacă a fost cel mai scurt dintre toate posturile, cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Timpul a trecut, eu am plecat și m-am schimbat, dar mereu îmi voi aminti cu drag de acele vremuri. Altfel, azi nu mai țin post cum țineam înainte, mai ales că nici n-aș reuși să gătesc mai multe feluri de mâncare, iar copiii mei sunt prea mici pentru un post atât de lung. Totuși, pentru că încerc să ne ofer o alimentație echilibrată, avem, în fiecare săptămână, două zile în care mâncăm preparate vegetariene, nu mereu fără produse de la animale, dar mereu fără carne. Cred că găsim o oază de înțelepciune la bătrânii noștri și, fie că suntem sau nu persoane religioase, scurtele perioade de pauză de la alimentele mai grele ne pot fi benefice tuturor. În plus, în zilele noastre e mult mai ușor și rapid să facem asta, având o mulțime de variante delicioase.

De departe, cea mai bună perioadă pentru astfel de mâncăruri, vegetariene sau de post, este primăvara, când apar legumele și verdețurile proaspete și piețele explodează în culori si arome care de care mai îmbietoare. Totul mi se pare atât de frumos, încât simt cum simpla vizită la piață mă încarcă într-un fel aparte cu energie. Poate pentru că și asta îmi amintește de bunica. Deși, pe vremea când eram eu copil, ea era o femeie foarte severă, noi două am avut mereu o legătură specială, iar asa se vedea și în lucrurile pe care le făcea pentru mine. Grădina, îngrijită într-un mod impecabil, avea într-un colț un loc special, nu atât de perfect, dar cu siguranță iubit. Acel mic petic de pământ era doar al meu și acolo plantam și îngrijeam singură propriile legume. Era mica mea grădină în miniatură, eram mândră de ea și eram bucuroasă că bunica îmi permitea să o am și chiar mă ajuta cu multe sfaturi utile. Prin urmare, da, iubesc legumele și verdețurile de primăvară. Le iubesc pentru gustul și aromele lor, dar și pentru toate emoțiile pe care le trezesc în mine.

Totuși, există la noi în familie și persoane mai reticente la un astfel de meniu, motiv pentru care acest articol nu e doar un articol în care vă prezint o rețetă de post, ci și un articol cu câteva secrete care să ne ajute să-i transformăm pe micii mofturoși ai familiei în adevărați pofticioși. Da, vorbesc despre copii.

Așadar, dacă sezonul trecut am reușit să-l conving pe băiețelul meu, Tudor să mănânce paste, acum a venit rândul Mariei. Fetița pare certată cu legumele și treaba asta e frustrantă, deși, îmi amintesc bine, și eu am avut astfel de perioade. Mult timp n-am vrut să mă ating de legumele din ciorbă și mâncăm doar zeama strecurată, iar verdețurile nu le suportam deloc gătite, deși iubeam salatele. Cam așa e și ea acum, doar că nici în salate nu acceptă orice și , deși nu cred că e ok să o forțez în vreun fel, mi-aș dori să se bucure mai mult de beneficiile legumelor și verdețurilor, mai ales că e primăvara, le avem din belșug și e și perioada în care ele sunt cu adevărat sănătoase.

M-am hotărât, desigur, să folosesc un truc, mai exact, să combin ceva ce ea iubește tare cu ceva ce refuză. Maria iubește pastele în toate combinațiile pregătite până acum. Doar că, până în acest moment, n-am trecut de acea linie fină în care să încerc să combin pastele cu ceva ce ea refuză să mănânce. Acum, însă, mi-am făcut curaj și am ales, probabil, una dintre cele mai puțin atractive combinații, în special pentru copii. Da, vorbesc despre spaghete cu spanac, un preparat pe care eu îl consider foarte gustos, dar, desigur, rămâne să treacă și testul copiilor, în special al Mariei, motiv pentru care am realizat că am nevoie de un ajutor de nădejde și aici, recunosc, vorbim de un al doilea truc. Maria îl iubește enorm pe frățiorul ei, Tudor, iar Tudor iubește legumele. Le preferă în stare proaspătă, deci nici pentru el nu e chiar ușor, dar l-am rugat să mă ajute și a acceptat. Rezultatul vi-l prezint mai jos.

Spaghete Băneasa cu spanac și ciuperci

Cum spuneam mai sus, am ales pentru rețeta noastră Spaghetti Băneasa. Nu-i o noutate faptul că iubim Gustul Băneasa, dar nu cred că v-am povestit despre cât de sățioase pot fi pastele, mai ales atunci când ținem post sau avem o zi cu preparate vegetariene, ele eliberând energie în corp în mod constant timp de câteva ore. Prin urmare, sunt alimentul perfect pentru astfel de zile și sunt și foarte versatile, putând fi preparate în foarte multe feluri. Nenumărate, aș spune, având în vedere că există o mare varietate de paste, atât cu ou, cât și de post, fără ou, iar Băneasa le aduce în casele noastre pe cele mai bune, plămadite cu drag din făina de grâu de la Moara Băneasa.

Desigur, eu am mers pe calea cea grea alegând să combin pastele cu spanacul, dar, atât acesta din urmă, cât și ciupercile vor face ca mâncarea asta să fie un adevărat izvor de sănătate, prospețime și energie. Vă invit să nu mă credeți pe cuvânt, ci să încercați și voi, urmând pașii de mai jos.

Rețeta noastră începe, în mod obligatoriu, cu o vizită la piață. Mie, cel puțin, piața îmi deschide pofta de gătit, mă inspiră și mă binedispune. Nu și curățarea spanacului, motiv pentru care, deși plătesc puțin mai mult, aleg să-l iau gata curățat.

Luăm, deci, spanac din piață (eu am ales baby spanac, pentru copii mofturoși, dar orice fel de spanac e bun), dar și usturoi verde și pătrunjel proaspăt cules, alături de ciuperci. Ne întoarcem acasă și, pentru ca rețeta să aibă succes, implicăm copiii. În general, faptul de a găti împreună, îi va ajuta pe cei mici să se obișnuiască cu textura și aroma alimentelor. Poate că nu vor mânca din prima, dar, dacă facem astfel de activități în mod constant, în scurt timp vom vedea și roadele.

Dacă sunt suficient de mari, copii pot pregăti și ciupercile. Acestea din urmă se spală foarte bine și se curăță doar dacă nu sunt proaspete. Altfel, își vor păstra mult mai bine forma și textura dacă nu le curățăm și doar le tăiem în bucăți potrivite. Noi am tăiat și spanacul pentru că au insistat copiii, dar acesta din urmă poate fi lăsat și întreg.

Mai departe, presarăm ciupercile cu puțină sare și le punem într-o tigaie în care am pus puțin ulei de măsline / cocos și puțină apă. În paralel, fierbem pastele Băneasa conform instrucțiunilor, în timp ce copiii vor toaca spanacul, usturoiul și patrunjelul.

Când ciupercile sunt cam pe jumătate gătite, adăugăm apa, spanacul și o lingură de făina. Lăsăm să fiarbă la foc mic, amestecând continuu. Când totul s-a gătit, oprim focul, adăugăm usturoiul și pătrunjelul, de preferat tocate mărunt (copiii mei le-au tăiat în bucăți cam mari) și răsturnăm sosul peste spaghete. În cazul în care ni se pare prea gros, putem adăuga câteva linguri din apa în care au fiert pastele și-apoi acoperim totul cu un capac, timp de 5 minute, pentru a se împrieteni aromele.

În continuare, așezăm pastele pe farfurii, decorăm cu ulei de măsline și pătrunjel proaspăt, pornim melodia lui Alec Blenche despre Pac și Mac care mănâncă spanac și invităm copiii la masă. Ah, da. Am uitat să vă spun că acesta e un alt truc și vine din câteva cărticele pe care le-am citit cu Tudor și care, de altfel, sunt motivul pentru care el a început să consume spanac. În salate, e drept, dar uneori și gătit pe foc.

Desigur, dacă dorim sa adăugăm un plus de gust, putem praji câteva ciuperci (eu încerc să evit asta dacă nu e absolut necesar) și le putem pune deasupra, alături de chili și/sau piper roșu. Sau, dacă nu ținem un post foarte strict, putem adăuga parmezan ras și preparatul nostru se va transforma radical.

La final, vă invităm să descoperiți și alte Retete Baneasa ( sunt foarte multe pe site) dar și varianta filmată a aventurilor noastre.

Acum, aș vrea să vă spun că am avut succes și de data asta și am convins fetița să mănânce spanac, dar parcă e prea plin internetul de povești cu happy end care în realitate sunt mai greu de reprodus. Adevărul e că n-a vrut să mănânce spanacul, nici ciupercile. Asta nu a oprit-o din a alege pastele și a le mânca pe acestea, semn că pastele Băneasa rămân preferatele ei chiar și când au aromă de spanac. Altfel, eu cred că e important să avem răbdare cu copiii și, pentru ca ei să aibă o relație ok cu mâncarea, e important să nu îi forțăm să consume alimente pe care nu le doresc. În schimb, e bine să le vorbim despre cât de bine e să avem un regim alimentar echilibrat, să le oferim alimente sănătoase, de foarte bună calitate, să-i lăsăm să se joace cu mâncarea, acesta fiind primul pas spre a se împrieteni cu ea și, mai ales, să le fim exemplu și să le spunem povești. Da, povești, despre cum era când eram noi nici, despre bunicii noștri și despre tradiții, despre iubire și tot ce-i bun în lumea asta. Pentru că orice masă e și o oportunitate grozavă de conectare și construire a unor amintiri frumoase, iar noi, cu siguranță, nu vom uita curând această zi. Cât privește spanacul, el e absolut grozav în salate. Da, chiar și pentru micii mofturoși, motiv pentru care copiii abia așteaptă să testăm și noul sortiment de paste scurte de la BăneasaSerpentelli. Mi se pare că merg grozav cu legume de sezon și-un sos de smântână și iaurt sau, dacă ținem post, ulei de măsline și muștar. Revenim cu impresii cu o altă ocazie. Până atunci, sperăm să vă inspire fotografiile și vă invităm și pe voi să gătiți cu Băneasa.

Acestea fiind scrise, vă doresc Poftă Bună!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2023

Surse foto – pasebaneasa.ro & arhivă personală; editare în canva.com

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un comentariu